Despre traumă, efecte și dureri se vorbește mult în ultimul timp. Și asta este, firește, bine. Se numește psihoeducație, fără de care nu putem să integrăm ce am trăit. Nu putem să vindecăm ceea ce nu recunoaștem. Prin urmare, este important să știm ce este trauma, care sunt efectele imediate și cele pe termen lung. Cunoaștem, recunoaștem, începem să integrăm. Ce ne ajută mult este și să ne creștem reziliența. Reziliența este capacitatea noastră înnăscută de a face față adversității.
Aș vrea să vorbim mai mult și despre asta. Pentru că experiențele traumatice, da, ne rănesc profund și de multe ori ne încurcă mult și mult timp. În același timp noi avem în interiorul nostru și resurse. Și avem cu siguranță și în exteriorul nostru. Unii mai mult, alții mai puțin. Dar cu toții avem. Și asta este bine să cunoaștem. Atât pentru a ne întoarce la ele în procesul nostru de reglare emoțională și așezare internă, cât și pentru a știi ce este bun în noi și să lucrăm să creștem asta.
În weekend am participat la cea de a VII-a ediție a Conferinței Internaționale de Psihotraumatologie, organizată de Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei (ISTT), locul unde m-am format ca specialist în psihotraumatologie. Am notat pentru voi esența prezentării lui Michael Ungar, PhD, despre creșterea capacității oamenilor de a face față adversității extreme. Mi-a plăcut teribil de mult atât ceea ce ne-a spus, dar și cum ne-a spus. A crescut în mine perspectiva pozitivă asupra vieții și a viitorului. Și de asta avem nevoie toți.
Cum să ne creștem reziliența? PhD Michael Ungar a cercetat și a scris mult despre reziliență și a cuprins-o în acești 12 piloni importanți:
– Structură – un mediu care oferă limite clare și structuri predictibile. A vorbit despre ritualuri pe care să le menținem: să facem exerciții la aceeași oră, să ne cumpărăm cafea din același loc, să plimbăm cățelușul în aceeași zonă, să mergem la aceeași sală etc.
– Responsibilitate – Să ne simțim doriți și responsabili. Să fie cineva care are nevoie de noi (animal de companie, copil, partener, prieten, loc de munca etc).
– Iubire – Să ne simțim cu adevărat iubiți și să iubim. Conectarea reală ne ajută în reglarea noastră emoțională.
– Relații bune de suport – Legăturile strânse cu familia, prietenii, colegii sau comunitatea pot oferi sprijin emoțional și practic în momentele dificile.
– Identitate puternică – Când o persoană are o conștiință solidă a identității sale, acest aspect poate oferi o ancoră în momentele dificile și poate contribui la capacitatea de a face față adversității lor.
– Simțul controlului – avem nevoie să simțim că avem un control asupra noastră și a vieții noastre. Este important să vedem ce putem gestiona cu adevărat în viața noastră. Aceasta poate implica dezvoltarea abilităților de luare a deciziilor, stabilirea obiectivelor realiste și cultivarea unei atitudini pozitive față de propria capacitate de a influența evenimentele vieții.
– Apartenență familială/culturală – A avea aparența la o familie, și/sau o bază spirituală, o conexiune cu comunitatea mai largă.
– Cunoașterea și respectarea drepturilor – drepturile individuale și respectarea acestora sunt fundamentale pentru construirea unei societăți reziliente și a unor indivizilor rezilienți, oferind protecție, sprijin și o bază solidă pentru a face față provocărilor vieții.
– Nevoi umane de bază împlinite – Atunci când nevoile fundamentale sunt satisfăcute, oamenii au resursele necesare pentru a face față stresului și provocărilor. Cum le spun adesea clienților mei, întotdeauna celor care sunt și părinți:
„Dacă ai paharul gol de unde să dai apă când ți se cere?”.
– Psihic sănătos – un psihic mai degrabă sănătos oferă o fundație puternică pentru construirea și menținerea rezilienței, facilitând abordarea pozitivă a vieții și adaptarea la schimbări și provocări. Este important să ne îngrijim de sănătatea noastră mentală pentru a ne consolida reziliența și a ne crește calitatea vieții.
– Stabilitate financiară – Accesul la resurse financiare și materiale ne consolidează sentimentul de stabilitate și predictibilitate.
– Gândire pozitivă – Este foarte important să înțelegem că gândirea pozitivă nu înseamnă ignorarea problemelor sau negarea emoțiilor dureroase, ci mai degrabă reprezintă o abordare constructivă în gestionarea acestora. Susținută cu alte strategii și abilități, gândirea pozitivă poate contribui semnificativ la construirea și menținerea rezilienței individuale.
Roata aceasta, cu acești piloni, este un Domino în cerc. Așa merge modelul.
Dacă scoatem o piesă din cerc, va fi greu. Dacă scoatem iubirea părinților din cerc va fi greu, dar putem găsi un alt om care să o ofere, care să compenseze pierderea. Sau mergem către un alt pilon să îl întărim. Poate lipsește sentimentul de aparență la o familie, dar uite, mergem și ghidăm să contribuim o casă „acasă”, prieteni apropiați („familia pe care ne-o alegem”), voluntariat către o comunitate etc.
Creșterea rezilienței ne ajută să gestionăm mai eficient stresul și să facem față dificultăților, și celor minore, și celor cu potențial traumatic. La acești piloni ar trebui să ne uităm fiecare dintre noi, să ne ghidăm copiii și să nu îi uităm în lucrul cu clienții noștri.
Sursă poza: Jackson David @ Unsplash