Mesajul meu pentru voi, dupa 3 ani de grădiniță și o adaptare cu plâns

Eu sunt Cristina, psiholog și mama mândrului David și asta știți deja. Ce nu am spus, așa, clar, direct, în scris, este că asta cu „să fii psiholog”, nu te salvează de la normalul vieții. Traducere: deși poate sunteți tentați să spuneți ”norocoaso, ce ușor ți-a fost ție cu grădinița vieții”, adevărul este că n-a fost ușor, deloc, o vreme. O vreme destul de lungă. Asta e așa, ca și cum ai crede că fetița unei bucătărese știe să facă gogoși. Ce știu eu dupa 3 ani de grădiniță și o adaptare cu plâns, vă spun imediat.

 

Joi, David a început prima zi de grădiniță din ultimul an. Nu că aș avea idee când a crescut atât de mare! Și nici când a devenit mai ușor dusul la grădi, dar a devenit.

Începerea grădiniței nu este o poveste despre copil, este o poveste despre întreaga familie. 

Uneori călătoria este ușoară, am întâlnit și astfel de povești, dar de cele mai multe ori, este, în schimb, cu ceva dureri sufletești. Și e normal să fie așa. Este o schimbare importantă în dinamica familiei și orice schimbare aduce tensiune până se găsește un nou echilibru. 

Ce am știut ca psiholog și nu mi-a ieșit ca mamă 🙂

Ce am știut eu, ca psiholog, când băiatul meu a început creșa la 2 ani și 2 luni, a fost că, dacă părinții sunt calmi, împăcați cu schimbarea, încrezători în locul în care își duc copilul, disponibili emoțional pentru a-l susține cu adaptarea, atunci copilul va accepta cu ușurință noul mediu. Dar ca mamă, asta nu mi-a ieșit întocmai, și nu mi-e rușine să recunosc. Atât am putut eu atunci, într-o vreme în care deja puteam prea mult. Atunci, eu nu eram pregătită să mă despart atâtea ore pe zi de puiul meu, deși înțelegeam că era necesar să o fac.

Sigur, nu doar nivelul de anxietate al părinților influențează adaptarea copilului la grădiniță. Contează și alți factori, cum ar fi vârsta copilului, temperamentul lui și oamenii pe mâna cărora își lasă marea iubirea. 

O adevărată distracție în echilibrul familei!

Odată cu prima zi de grădiniță a urmat o perioadă de câteva luni de adaptare pentru toți. De astea obișnuite, viruși, plâns, somn agitat, schimbări de comportament, crize de furie, ale lui, că eu mă abțineam, deși aș fi vrut. Unde mai pui că, de cele mai multe ori, intrarea copilului în colectivitate coincide și cu reîntoarcerea mamei la muncă. O adevărată distracție în echilibrul familei! Și nu știu cum a fost la voi, dar să găsim un echilibru tot în brațele mele a căzut. 

Dupa câteva luni am schimbat o creșă privată cu o grădiniță de stat si am luat-o de la capăt. Numai ca de data asta am avut marele noroc să găsesc 2 educatoare foarte tinere, blânde și atât de iubitoare încât le-am simțit dorul în vacanța asta lungă. 

Am lucrat mult cu mine, să reduc anxietatea mea și am stat la prindere pentru el. 

Așa îmi place mie să spun când sprijini pe cineva să treacă printr-o perioada dificilă, stai la prindere. Am căutat strategii potrivite pentru noi, am folosit jocuri de rol, jocuri de conectate, povești terapeutice, timp împreună după grădiniță, multe explicații și mai ales multă iubire. Am mai scris despre asta pe blog.

Plânsul este normal!

Copiii sunt diferiți, așa și părinții lor. Dar vreau să înțelegeți că este normal să plângă la început chiar dacă e un copil prietenos și l-ați pregătit dinainte și ați mers la cursuri și conferințe doar să aflați cum să faceți asta. E normal să plângeti și voi ascunși prin baia de la birou. Vinovată! E normal să plângă chiar dacă îi place și grădiniță și  educatoarea și și-a făcut prieteni. Chiar dacă el singur a cerut să meargă la grădiniță!  E la fel de normal și să nu plângă, deși realitatea arată că asta se întâmplă mai rar. Vă doresc să va lovească norocul ăsta. Pe mine m-a ocolit. 

Mesajul meu pentru voi, dupa 3 ani de grădiniță și o adaptare cu plâns?

Aveți răbdare o vreme! Cu ei și cu voi. Nu ați făcut nimic greșit, nu e nimic în neregulă cu copilul vostru pentru că plânge și nici cu voi, pentru că vă este greu. Amintiți-vă că este doar o nouă schimbare în viața voastră la care trebuie să vă regăsiți echilibrul. Și o veți face! Vă promit!

 

Sursă poza: BBC Creative @ Unsplash

 

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

 

 

Sunt psiholog și psihoterapeut specializat în terapia traumei și în evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Am experiență de peste 13 ani în lucrul cu adulți și copii, atât în cabinet, cât și în domeniul ONG-urilor și sunt psiholog colaborator al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei București (ISTT). Sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create 543

2 comentarii la „Mesajul meu pentru voi, dupa 3 ani de grădiniță și o adaptare cu plâns

  1. Cum ne dam seama ca se impune schimbarea grădiniței? Se spune ca nu exista un termen standard în care se obișnuiește copilul în colectivitate, e și normal pt ca sunt(em) diferiți cu toții. Însă întrebarea mea e, cât sa întindem coarda, adică cât sa îl lăsăm sa planga? Ore/zile/saptamani/luni… Care este semnul ca aici nu se mai poate și sa cautam alta varianta? Sau dvs cum ați știut de a-ți schimbat grădiniță, culmea, una privata cu una de stat (de regula e cam invers).

    1. Înțeleg că te-ar ajuta un răspuns matematic în ore, zile, săptămâni și eu am căutat asta, atunci, dar mă tem că nu am asta. Eu cred foarte mult în instinct. Și îți pot povesti din propria experiență, care știu că nu este obișnuită. Am simțit că schimbările dureroase în comportamentul lui David depășeau normalul unei adaptări. Îți spun sincer că și când am luat-o de la capăt cu grădinița de stat, a fost greu, dar total diferit de cum era când îl luam de la privat. Nu a fost doar instinct, instinctul a fost primul, apoi am căutat să aflu prin alții sau prin David cum se derulează zilele acolo și mi-a fost clar. Nu zic ca aceasta cresa privată este și acum nepotrivită, dar știu sigur că atunci era, atunci schimbările și dezechilibrele din echipă bulversau rău copiii. Dar primul a fost instinctul…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.