Gabor Maté – Despre bolile fizice și psihice și cum sunt ele legate de traumă

În ziua a doua a Conferinței „Normal Anormal” organizată de Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei, Gabor Maté a vorbit despre bolile fizice și psihice și cum sunt ele legate de traumă. Vă las mai jos câteva idei și vă recomand călduros să cumpărați cartea „Mitul Normalității” pentru aprofundare și pentru multe alte informații foarte utile. De asemenea un scurt rezumat al primei zile, unde s-a discutat despre parentaj, găsiți aici.

▪ Fiecare boală și fiecare criză are legătură cu trauma. Este important să înțelegem ce este trauma. Trauma nu e ceea ce se întâmplă cu tine (boală, abuz, moartea cuiva drag, război etc) ci ceea ce se întâmplă în tine ca un rezultat a ceea ce ai trăit.

▪ Trauma nu este despre trecut, ci despre prezent. Poate că s-a întâmplat cu mulți ani în urmă, dar important este ce a rămas, azi, încă prezent în tine. Sunt două tipuri de traume – „Trauma cu T mare”, evenimente mari (abuz, moarte, violență, război, dezastre naturale etc) și „trauma cu t mic” (când nevoile copiilor nu sunt împlinite).

▪ Orice traumă este stresantă, dar nu orice este stresant este și traumatic.

▪ Trauma face ca persoana să se comporte rigid, nu flexibil. Reziliența și libertatea se găsesc în flexibilitate. Flexibilitatea ne dă libertatea de a alege cum să răspundem, să nu fim reactivi. Suntem reactivi când răspundem din partea traumatică.

▪ Un efect al traumei este deconectarea de propriul corp. Acesta este un mecanism de supraviețuire. Este ceva ce cândva te-a salvat, dar astăzi te încurcă.

▪ Trauma ne face să trăim în umbra trecutului. În loc să fim în prezent încă reacționăm ca și cum trecutul ar fi prezent. Trauma ne distorsionează lumea, ne facem să fim agresivi, defensivi, să căutăm să fim mari și puternici ca nimeni să nu se pună cu noi, pentru că lumea e un loc periculos.

▪ Trauma e transgeneratională, se transmite de la o generație la alta. Poți să fii furios că mama și tata nu au făcut ceva, sau au făcut ceva anume și astfel te-a rănit. Furia este o emoție naturală, o reacție firească la a fi rănit. Învinovățirea e o altă poveste. În terapie oamenii sunt disperați să nu își învinovățească părinții, deci cred că nu pot fi furioși. Nu trebuie sa învinovățim ca să ne dăm voie să fim furioși. E o diferență importantă.

▪ De cele mai multe ori reacționăm la interpretări, nu la ce se întâmplă. Dintre toate posibilitățile de interpretări o alegem pe cea mai rea.

▪ Dacă ai fost rănit într-o relație semnificativă, când erai mic, nu te-ai simțit în siguranță. Atunci este firesc să îți fie teamă de a fi într-o relație, de a rămâne în relații. Nu pentru că ești nebun, ci tocmai pentru că nu ești. E un răspuns firesc ținând cont că ai trăit ceea ce ai trăit.

▪ Când vine vorba de diagnosticul de boli autoimune și cancer sunt câteva caracteristici întâlnite: grija automatică și compulsivă față de nevoile altora, identificarea rigidă cu roluri și responsabilități, multitasking-ul bazat pe convingerea că trebuie să ne justificăm existența prin a face și a dărui, reprimarea furiei sănătoase și credința că nu ar trebui să dezamăgească și că sunt responsabili de cum se simt alții.

▪ Când reprimi emoții, reprimi sistemul imunitar, normal că te îmbolnăvești. Să reprimi înseamnă că o ignori atât de mult încât nici nu mai știi că e acolo.

▪ Când reprimi furia, unde se duce? Se evaporă? Nu. Rămâne în tine sub formă de depresie, boli, ură față de sine.

▪ Când nu știm să spunem „Nu” este un mod în care nu suntem autentici și conectați la noi înșine. Observă unde nu ești autentic. Ajungem să simțim resentimente față de oamenii cărora nu le spunem „Nu”. Alegem să nu spunem „Nu” ca să salvăm relația și de fapt o sabotăm. Când noi nu spunem ”Nu” va spune corpul în locul nostru.

▪ Când vorbim de boli psihice este chiar mai vagă cauza decât atunci când vorbim de bolile fizice. Diagnosticul de boală psihică nu este o explicație a ceva, este doar o descriere. De exemplu depresia, cum știm că cineva este deprimat? Că are o stare de tristețe profundă și se izolează. De ce cineva are o stare de tristețe profundă și se izolează? Răspunsul este că este deprimat. Și cum știm că este deprimat? Înțelegeți? Răspunsul, cauza, este ce s-a întâmplat cu omul în viața sa. „Depress” în traducere înseamnă că ceva a fost reprimat (push down feelings). De ce? Pentru că nu am avut voie să simțim. Să nu simți a fost un mecanism de supraviețuire

▪ Studiile în psihoza și tulburare bipolare arată că cu cât există mai multe experiențe traumatice în copilărie cu atât există riscul mai mare să dezvolți aceste tulburări. Un răspuns normal la ceva anormal ce ai trăit. Este întotdeauna o explicație. Nu este adevărat că depresia este cauzată de lipsa de serotonină din creier. Este o poveste pe care ne-am spus-o de mult timp, dar nu a fost demonstrată științific. Nu înseamnă că medicamentele nu funcționează, doar că nu asta este cauza. Dacă iei aspirina fiindcă te doare capul, poți să spui că durerea de cap este cauzată de lipsa de aspirină din creier?

▪ Dependență nu este o alegere și nici nu este moștenită genetic.

Dependența este orice comportament în care o persoană găsește o ușurare sau o plăcere temporară și după care, prin urmare, tânjește, dar care, pe termen lung, îi aduce sieși și altor persoane consecințe negative și, cu toate acestea, persoana refuză sau este incapabilă să renunțe la el.

▪ Dependența este doar o formă prin care oamenii în durere încearcă să se descurce cu ceea ce simt. Să rezolve efectul traumei, deconectarea de sine. Cu cât există mai multe experiențe traumatice cu atât există un risc mai mare pentru a dezvolta dependențe. Când oamenii află cauza și scopul și învață lecțiile, atunci pot vindeca și schimba.

▪ Ce se transmite în familii nu sunt dependențele, de exemplu alcoolism, ce se transmite sunt traumele și asta e un lucru bun. Dacă era alcoolismul în gene nu aveai ce să faci, în afară, poate să nu mai faci copii. Dacă ține de traumă asta poți să vindeci.