În multe familii există reguli nescrise care par firești doar pentru că au fost repetate mult timp. Le auzim în gesturi, în vorbe, în felul în care se poartă conflictele, în ce avem voie să spunem și ce trebuie să ascundem. Și, de multe ori, ajungem să credem că dacă „așa se face într-o familie”, […]
”Vindecarea somatică” 📚 De citit
În munca mea din cabinet întâlnesc adesea confuzia dintre „sunt bine” și starea reală a corpului. De multe ori, ceea ce pare a fi liniște este, de fapt, un îngheț funcțional. Este un mecanism de supraviețuire dezvoltat în timp. În acest context, lectura cărții ”Vindecarea Somatică”, scrisă de Brittany Piper, a adus lumină asupra nuanțelor […]
Tulburările psihosomatice: când corpul spune ceea ce nu am putut spune
Am participat weekendul acesta la cursul „Tulburările psihosomatice: EMDR, tehnici de integrare somatică și mindfulness”, susținut de prof. dr. Luca Ostacolli. A fost o experiență bogată, nu doar teoretică, ci și profund experiențială, cu multe momente de explorare a relației dintre corp, emoții și procesele psihologice. Mi-a plăcut mult această abordare, pentru că se potrivește […]
Etapele epuizării: Cum recunoști burnout-ul înainte să te oprești complet
Recent am avut ocazia să vorbesc la conferința ReSource organizată de OLX, într-o sală plină de profesioniști din HR, leadership și mediul organizațional, despre un subiect care apare tot mai des în conversațiile despre muncă și performanță: burnout-ul. Am vorbit atunci despre drumul invizibil de la stres la epuizare și despre faptul că burnout-ul nu apare […]
Relații care vindecă: despre prietenie, adevăr și conexiune reală
Zilele trecute, în mijlocul unei conversații, mi-a venit în minte un gând: cât de rar trăim, de fapt, relații autentice, acele relații care vindecă. Și cât de mult avem nevoie de ele. Într-o lume în care suntem mai conectați ca niciodată, dar adesea doar în aparență, relațiile care contează cu adevărat se simt ca o […]
Reziliență în familie: de la părinte la copil – program pentru părinți și specialiști
Trăim într-o lume în care copiii au nevoie de mai mult decât inteligență, note bune și disciplină. Au nevoie de reziliență emoțională, acea forță interioară care îi ajută să-și regăsească echilibrul atunci când se confruntă cu provocări, nesiguranță sau eșec. Și noi, adulții, tot de reziliență avem nevoie când viața devine grea. Programul „Reziliență în […]
„Ce se întâmplă cu mine?” – Două cărți necesare pentru copii și părinți deopotrivă
Vine un moment în viața fiecărui copil în care corpul începe să se transforme, iar întrebările – uneori nerostite – încep să apară. ”Ce se întâmplă cu mine?” ”E normal ce simt?” „Oare și ceilalți trec prin asta?”. Și vine un moment în viața fiecărui părinte când este nevoie să răspundem la întrebări provocatoare, la […]
Cum ne putem ajuta corpul și mintea să se refacă după experiențe traumatice
După ce recunoaștem impactul trecutului asupra sănătății noastre, următorul pas firesc este să ne întrebăm: Cum ne putem ajuta corpul și mintea să se refacă după experiențe traumatice? Nu doar în aparență, ci în profunzime. Refacerea după experiențe traumatice nu înseamnă doar să „mergem mai departe”. Înseamnă să învățăm să trăim diferit. Să ne tratăm […]
„Parentificarea” – efectele unei copilării „prea mature” asupra sănătății fizice și psihice
”Parentificarea„ este un termen utilizat în psihologie pentru a descrie un fenomen în care un copil preia rolul de părinte sau de îngrijitor pentru frați sau chiar pentru părinții săi. Aceasta poate implica responsabilități emoționale sau practice care depășesc vârsta și capacitățile copilului. Să vă scriu câteva exemple: sprijin emoțional pentru un părinte, îngrijirea fraților […]
”Mame pentru băieții noștri” și ”Mame pentru fetele noastre„
Relația dintre mamă și copil este una dintre cele mai importante și mai formatoare legături din viața noastră. E acolo de la început, se modelează în fiecare zi și are puterea de a oferi un sentiment profund de siguranță și apartenență. Dar cum rămânem aproape de copilul nostru când se schimbă, când crește, când devine […]
