Am schițat aici, pentru voi, câteva idei despre cum asigurăm condiții potrivite pentru dezvoltarea sănătoasă a copiilor noștri, expuse azi, în prima zi a Conferinței „Normal Anormal” organizată de Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei. A fost o zi exact așa cum m-am așteptat, plină cu informații valoroase, cu claritate și cu senzația aceea că timpul are cu totul altă măsură când găsești ceva bun pentru sufletul tău. Nu știu când a trecut ziua de azi.
Prima zi a conferinței a fost dedicată relației dintre adulți și copii și ce anume putem să facem la nivel individual, dar și colectiv, pentru a asigura condițiile potrivite pentru dezvoltarea sănătoasă a copiilor noștri.
▪ Parentajul nu este un set de abilități. Este o relație. Dacă relația nu merge din diferite motive, niciun set de abilități nu o să schimbe nimic.
▪ Hrănirea copilului după program, lăsând copilul să plângă, te face să îți ignori instinctele sănătoase. Cu cât ignori mai des, cu atât pierzi mai mult contactul cu tine. Dacă un prieten ți-ar spune că îi este foame, te-ai uita la ceas și ai spune „Nu, nu este încă timpul„?. Instinctul parental este în interiorul nostru. Dacă el nu funcționează este datorită modului în care am fost crescuți. Probabil nu am fost lăsați să fim în contact cu eu-ul și să îl dezvoltăm.
▪ Antrenamentul somnului (sleep training) – Când bebelușii sunt lăsați să plângă până adorm ce se întâmplă de fapt este că ei se culcă pentru că nu mai suportă să stea treji și află că relația [parentală] nu e acolo pentru ei. Mesajul când nu iei copilul care plânge este că el, copilul, nu contează. Nu este despre cât de mult își iubește părintele copilul, ci despre ce mesaj ajunge la copil.
▪ Când adolescenții nu mai comunică cu părinții nu este ceva „normal” chiar dacă sunt adolescenți. Acesta este un semn că ceva s-a întâmplat cu relația dintre ei doi. Ce trebuie făcut? Părinții să lucreze să refacă relația, este treaba lor, nu a copiilor.
▪ De ce este atât de greu pentru mame azi? Pentru că nu mai există tribul și pentru că mamele au grijă și de nevoile emoționale ale copiilor, dar și ale tatălui. Acum cară și această povară a nevoilor tuturor, dar au și un loc de muncă și alte roluri de îndeplinit. Și oare cu nevoile mamei cum rămâne în acest context? Ce ajută? Să ai grijă de copil, nu de tatăl copilului, tatăl să se ocupe de propriile nevoi emoționale, să ceri ajutor, să ai grijă de propriile nevoi. Nu suntem făcuți să fim părinți izolați, ci părinți într-o comunitate.
▪ Creierul unui copil nu poate supraviețui în absența unui atașament.
Copiii sunt tot timpul conectați cu adulții. În absența părintelui, copilul rămâne cu un gol de atașament pe care trebuie să îl umple cu ceva. Vor umple acest gol cu cei pe care îi găsesc, adesea cu alți copii de vârsta lor. Pentru că sunt de mici duci la creșe și grădinițe și acolo petrec majoritatea timpului cu alți copii și cu prea puțini adulți, undeva în umbră. Astfel ajung să fie major influențați de copii de vârsta lor în loc de adulți. Copiii mici nu se pot ghida unii pe alții spre maturitate.
▪ Creierul nu poate gestiona două relații de atașament primare care sunt în contradicție. De aceea este greu să iubești doi oameni în același timp. Și de aceea este atât de greu pentru copii când părinții se ceartă sau când divorțează. Când părinții se ceartă sau divorțează atunci este important să mențină relația primară cu copilul și să nu pună copilul direct sau indirect să aleagă între ei doi.
▪ Tulburarea de opoziționism nu există!
Când cineva este foarte autoritar este normal să ripostezi. Este o rezistență naturală a copiilor la a fi controlați de persoane în care nu au încredere deplină sau de care nu se simt suficient de apropiați. Acești așa numiți copii cu tulburare de opoziționism sunt cei care nu au o relație suficient de hrănitoare cu adulții care îi îngrijesc. Nu este o problemă a copilului, ci a relației dintre părinți și copii.
▪ Depresia la femei este de multe ori o depresie a relației pentru că duc prea mult din povara partenerilor. Ce să facă mamele? Să lucreze la relația cu partenerul și să ceară ca partenerului să ofere sprijin. Depresia apare din lipsa sprijinului și din prea mult acolo pentru ceilalți. Partenerii trebuie să fie implicați. Deși mamele se simt adesea vinovate pentru depresie, pentru că știu că influențează atașamentul cu copilului, trebuie să afle că nu e vina lor că sunt deprimate, nu e o decizie, e un efect.
▪ De ce vinovăția părintelui nu ajută copilul? Uneori este bine și necesar, pentru că este bine să vezi când greșești, dar nu să rămâi cu vina. Vinovăția excesivă îi transmite copilului mesajul că ceva este în neregulă cu el. Și nu ne permite să vedem real copilul nostru, cu toate posibilitățile lui și reziliența lui.
▪ A te simți în siguranță nu presupune doar lipsa pericolului, ci și prezența conexiunii.
▪ Sunt două motive pentru care nu avem acces la amintirile din copilărie, fie nimic nu s-a întâmplat, așa că nu avem ce să ne amintim, fie ceva prea mult și prea dureros s-a întâmplat.
Sper să vă fie de folos informațiile de mai sus. Dacă aveți vreodată ocazia să îl ascultați pe Gabor Maté, să nu ezitați. Este un om care te cucerește cu simplitatea și căldura cu care vorbește despre dureri și vindecare. De asemenea vă recomand ultima lui carte ”Mitul Normalității”. Este o carte pe care ar trebui să o citească fiecare părinte și viitor părinte.
Mâine va fi o zi dedicată mitului normalității, pentru că maniera în care a fost înțeles “normalul” până acum este una pe dos întoarsă. Gabor Maté ne va oferi și ghidajul către reconectare și vindecare.
