De ce este important să vorbim despre traumă?

De ce este important să vorbim despre traumă

”Din ce ești făcută, donșoară?” M-a întrebat Diana după o glumă marca mea. ”Din traume”. I-am răspuns. Jumătate am glumit, așa sunt eu, să glumesc este mecanismul meu de apărare. Jumătate am zis-o serios. Da, eu vorbesc despre partea aceasta a vieții mele. Și de ce cred că este important să vorbim despre traumă?

Traumele te modelează.

Nu te definesc, te definești singur, după ceva muncă, dacă devii conștient de ce războaie se dau prin tine. Cu terapie înțelegi ce au produs traumele, ce au rupt, pe unde au rupt și cum ai reușit să cicatrizezi ce nu a fost vindecat de la sine. Dar și cum poți să înveți să trăiești cât mai aproape de tine. Să te iubești așa cum ai fi avut nevoie să fii iubit, să te valorizezi așa cum ai fi avut nevoie să fii valorizat, să te auzi, să te vezi, să te sprijini așa cum, poate, nu ai fost.

 

De ce este important să vorbim despre traumă? Pentru că ea se întâmplă fiecăruia dintre noi. Este o realitate. Să ne uitam la ea ca atare. Ea există, se produce în interiorul nostru. Așa cum ne îngrijim trupul și ne ducem, la un moment dat la medic, să rezolvam nu știu ce pete de pe noi, așa ar trebui să ne pansam și rănile din suflet. Dacă nu vorbim despre traumele noastre ele tot lucrează pe ascuns și se agravează. Îmbătrânim prematur, ne îmbolnăvim, pierdem pofta de a trăi, construim relații nesănătoase, dezvoltăm dependențe, ne prelungim o suferință inutilă pe care am putea să o oprim.

Să vă explic altfel.

Știți, într-o dimineață mi-am rupt un os de la picior. E o poveste cât se poate de amuzantă și de penibilă. Am coborât din pat, am vrut să iau rapid telefonul care mă trezea din somn, m-am împiedicat sau m-am lovit de marginea patului. Nici nu mai știu exact cum, dar mi-am rupt un os de la picior. Evident, nu știam că este rupt.

 

Mă durea, nu mai puteam să calc bine, aveam o întâlnire și am zis că mă duc. Cum, eu sunt puternică, mă descurc cu durerea! M-am îmbrăcat, m-am încălțat și mi-am dat seama că nu pot să merg, că mă doare groaznic. M-am dus la urgență. Nu vă mai povestesc și amuzamentul de acolo, că nu m-a luat nimeni în serios, nu se vedea nimic, piciorul meu era ca nou. Dar mă durea groaznic. Asta știam cu adevărat doar eu. Am zis că mă descurc eu cu puterile mele, am înțeles că de fapt nu pot și că e o durere și o agravare pe care o pot evita și m-am dus la medic.

 

Cu ruptura din suflet nu e foarte diferit, ca proces. Ca vindecare, e altceva, pentru că te duci la medic când te doare piciorul, puțini acceptă să meargă la medic când îi dor sufletele. Dar te doare. Iți zici că te descurci singur că doar ești puternic, șchiopătezi o vreme. Mai bagi un calmant (alcool, țigări, prieteni, orice iți poate lua atenția de la durere). Și o duci așa și o viață dacă nu ți se sfărâmă sufletul de tot. Nici măcar nu se vede cu adevărat la exterior. Si piciorul meu părea ca nou. Dar se poate trăi și altfel și cu mai mult bine decât schiopătând. Va zic, e nasol rău să conduci cu un os rupt la picior!

E nasol să trăiești o viață cu sufletul rupt!

 

Sunt licențiată în Psihologie și în Asistență Socială și sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Am finalizat masterul „Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei” și un program de formare în specializarea ”Psihoterapia integrativă a traumei”. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create 531

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.