Să fii într-o relație de codependență înseamnă foarte pe scurt să creezi și să menții o relație disfuncțională în care nu există egalitate sau reciprocitate. Înseamnă pentru codependent că binele lui, stima de sine, nevoile lui emoționale și nu numai, depind în totalitate de celălalt. Mai mult de atât înseamnă să trăiești cu credința că modul în care simte și reacționează cel de care te agați este în fapt responsabilitatea ta.
Codependența este în sine un tipar emoțional, cognitiv și comportamental care influențează capacitatea de a avea relații sănătoase și satisfăcătoare.
Acest tipar se poate manifesta atât față de partenerul de cuplu cât și de o altă persoană apropiată (copilul, părintele, o rudă, un prieten). Este adevărat că cel mai ușor de observat în cabinet este atunci când apare într-o relație de cuplu. Deși clientul în cauză nu vede adevărul acesta prea ușor. ”Eu așa sunt de când mă știu, simt nevoia să îi ajut mereu pe alții”, spun ei adesea. Sigur că ei așa se știu dintotdeauna pentru că este un tipar pe care l-au învățat foarte devreme. O relație de codependență are în spate un întreg mecanism cimentat în timp.
Îl știu din familiile disfuncționale în care au trăit (abuz de alcool, droguri, jocuri de noroc, abuz fizic, emoțional, sexual etc), părinte codependent ca model, mediu în care a fost supraresponsabilizat și a ”trebuit” să ia rolul de părinte. Tot acest mod de ”a trăi” apare ca o strategie de supraviețuire. Fie îmi neg nevoile și îmi reprim emoțiile pentru că ele oricum nu sunt îndeplinite și acceptate, așa că mă rup de mine însămi, fie mă îndrept ”să mă ocup” de membrul familiei abuzator tocmai pentru a elimina din abuzuri și iar mă rup de mine însămi. Oricum ar fi, ajung să trăiesc fiind atent exclusiv la celălalt și trăind în raport cu el.
Cum arată o persoană codependentă?
– Nu se simte suficient de bună, nu consideră că merită să fie iubită și apreciată.
– Are o stimă de sine scăzută. Se definește prin ceilalți (grijă excesivă pentru cum este percepută de ceilalți, să fie pe placul lor, să fie aprobată la fiecare pas). Mai important este ce cred alții despre ea decât ce crede ea însăși.
– Preia emoții, stări, credințe, comportamente, frici ale celuilalt. Se lasă definit de cine este cel de lângă ea, renunță la propriul Eu.
– Îi este frică de singurătate. Este dispusă să accepte orice fel de relație, chiar și una abuzivă, doar pentru a nu fi singură.
– Se simte responsabilă pentru binele, emoțiile și acțiunile celuilalt și caută să îl ”salveze”.
– Se simți iubită și utilă doar prin a găsi și a rezolva problemele celuilalt. Se poate simți respinsă când nu este lăsată să ajute și insistă chiar dacă celălalt îi spune că nu are nevoie de ajutor.
– Încearcă în mod constant, de multe ori inconștient, să controleze comportamentele celuilalt. Are această nevoie de a-l controla pentru a se simți în siguranță, ca totul să fie previzibil și predictibil. Uneori apelează la manipulare și șantaj emoțional pentru a menține acest control: ”Câte am făcut eu pentru tine …”.
– Spune ”da” când de fapt ar vrea să spună ”nu”. Se sacrifică pentru ceilalți. Se simte vinovată când spune ”nu”, se simte rușinată dacă greșește sau dacă nu este cum vrea celălalt.
– Simte în mod constat că este luată ”for granted” și are resentimente pentru că oferă mai mult decât primește.
Pentru a schimba un astfel de mod de a trăi, un astfel de tipar comportamental și relațional, este nevoie, în primul și în primul rând, să recunoști că el nu îți face bine.
Terapia te poate ajuta să înțelegi ce se întâmplă cu tine și mai ales să poți rearanja interior tău pentru a trăi altfel, pentru a trăi bine cu tine și în relație cu ceilalți. Partea dificilă este că o persoană codependentă va fi mai degrabă tentată să vină în terapie pentru a-l ajuta pe celălalt, să îl schimbe pe el, nu pe sine. Terapeutul îl poate ghida să se întoarcă la sine.
Ce poți să faci pentru a te vindeca de ”codependență”?
Să înțelegi cum arată codependența.
Să descoperi de unde vine nevoia de a fi într-o relație de codependență.
Să înveți care sunt nevoile tale reale (inclusiv să întrebi copilul interior care au fost nevoile lui neîmplinite și să ți le împlinești tu, azi).
Să stai cu tine însuți pentru a reflecta la tine (în scris, prin meditație, tehnici de respirație).
Să setezi limite cu tine însuți și cu ceilalți.
Să petreci timp singur.
Să îți faci timp să faci ceva doar pentru tine (sport, dans, muzică, filme, cărți etc).
Să înțelegi că nu ești responsabil de fericirea altora așa cum nici alții nu sunt responsabili pentru fericirea ta.
Să ai răbdare și empatie cu tine și încredere în puterea care se află în interiorul tău.
Sursă poza: Kelly Sikkema @ Unsplash
♦ Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). ♦
