Mâncatul compulsiv nu este despre foame … ci despre foamea de iubire

Mâncatul compulsiv nu este despre foame

Adesea ajung la concluzia asta cu clienții mei, că mâncatul compulsiv nu este vorba de ”foame”, cât este ”foame de iubire”. De multe ori a mânca devine modul în care oamenii fac față emoțiilor. Și de ce avem nevoie de asta !? Pentru că nu putem regla suferința din noi și nu putem umple golul din noi. Dar acel gol … golul de iubire … nu se umple niciodată nici cu mâncare, nici cu alcool, nici cu droguri, nici cu muncă, nici cu bani, nici cu nimic.

 

„Unii oameni înfometați după afectivitate dezvoltă fixații asupra mâncării, în încercarea de a înlocui hrana emoțională cu cea fizică. Probabil pentru că acest lucru nu este posibil, satisfacția nu va fi niciodată totală”. – Jasmin Lee Cori 

 

Nevoia de a umple un gol este o expresie pe care o aud des în cabinet. Și o înțeleg foarte bine. Unii specialiști o numesc ”gol de atașament”. Cred ca este o descriere foarte bună. E un gol pe care nu poți să îl umplii, de aceea devine și o compulsie, pentru că nu are cu adevărat rezultatul dorit. Nu de puține ori, în generațiile trecute, nevoile emoționale nu erau cunoscute și împlinite. În schimb, multe erau despre a mânca. Iubirea însemna să ai mâncare pe masă. Sarbâtorile erau despre ciunșpe feluri de mâncare. Vorba unei cliente, ”mama și acum gătește de parcă vine sfârșitul lumii și ne prinde nemâncați”. Nu este deloc greu ca într-un astfel de context să asociezi iubirea cu mâncarea. Și astfel, când îți este ”foame de iubire” să te duci inconștient către mâncare. Nu potolește durerea. O iei de la capăt. Până înveți că există și alt drum.

Și atunci, ce ai putea să faci dacă acest gol nu se poate umple?

Să procesezi suferința produsă de acest gol, să construiești pe lângă el și astfel ”golul” se va simți mai mic. Exemplific adesea asta clienților mei. Folosesc o piatră adusă din Grecia … albă, compactă, rotundă. O așez pe rând pe un post-it, pe telefon, pe o agendă mică și pe o agendă mai mare. Piatra rămâne aceeași. Perspectiva, nu. E la fel ca în doliu. Așa este și cu procesarea doliului când pierdem pe cineva drag sau ceva drag. Pentru că, și când vine vorba despre acest gol avem de procesat o pierdere veche, pierderea celui care nu a fost acolo să avem de cine să ne atașam într-un mod sănătos … nu din supraviețuire.

De ce vorbesc despre procesarea acestui gol?

Pentru că în corpul nostru este înregistrată toată informația experiențelor noastre trecute. De aceea se simte golul (lipsa din trecut) și în prezent. Doar atunci când suntem în contact cu noi, cu adevărul nostru, cu emoțiile noastre, cu durerea noastră, vom fi și cu vitalitatea noastră. Atunci putem să modificăm acest mecanism inconștient. Pentru că nu putem să schimbăm ceea ce nu cunoaștem sau nu recunoaștem și nici ceea ce nu ne lăsăm să trăim.

 

Sursă poza: Artem Labunsky @ Unsplash

 

 

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

 

Sunt psiholog și psihoterapeut specializat în terapia traumei și în psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Am o experiență de peste 14 ani în lucrul cu adulți și copii, atât în cabinet, cât și în mediul ONG, și sunt psiholog colaborator al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT) din București. Lucrez cu adulți în ședințe de psihoterapie individuală și de grup, precum și în consiliere parentală – acolo unde întrebările despre relația cu copilul aduc în lumină și propriile răni, nevoi sau limite. Prin proiectul „Rădăcini Sănătoase”, susțin prevenția psihologică și educația emoțională pentru viitori părinți și specialiști, cu scopul de a construi relații sigure încă de la începutul vieții. Sunt fascinată de puterea psihicului uman de a se vindeca și a se reconstrui, indiferent câte furtuni a fost nevoit să ducă. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să iubească și să fie buni – doar că uneori nu își mai dau voie. În spatele zidurilor ridicate pentru a se proteja, rămâne mereu o parte vie, care încă știe să simtă și să iubească. Și altfel se poate.
Articole create 554

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.