Despre atașament – scurt, simplu și la obiect

Despre atasament

Despre atașament am citit foarte mult … și se scrie foarte mult, încă, despre asta. Iar asta este bine. Cred că este important să înțelegem ce este atașamentul și cât de mult definește toate relațiile pe care noi le dezvoltăm la vârsta adultă. Vă las la finalul articolului și căteva lecturi suplimentare dacă doriți să aprofundați subiectul. Eu azi am să vă scriu despre atașament, scurt, simplu și la obiect.

Tipul de atașament pe care copilul îl dezvoltă cu părinții lui, în special cu mama, devine baza tipului de relații pe care le va avea ca adult.

Teoria atașamentului a pornit de la psihanalistul John Bowlby și a fost continuată de către Mary Ainsworth, specialistă în psihologia dezvoltării. Ce spun rezultatele cercetărilor făcute de ei? Cu cât figura parentală este mai prezentă, conectată și implicată, cu atât copilul se simte mai în siguranță în lume. Asta îi dezvoltă și acea senzație internă de bine. Este simțirea că lumea este bună pentru mine, mama este bună pentru mine, ce am eu nevoie este în regula, maniera în care exprim este în regulă și asta face să primesc ce am nevoie. Așa cum le spun adesea clienților mei, avem imperativ nevoie de această conexiune cu mama. Când ea nu este, ajută și un substitut, dar vor fi cu siguranță pierderi.

Pe scurt, care sunt cele 4 tipuri diferite de atașament?

Atașamentul securizant. Copilul care dezvoltă un atașament securizant se poate tulbura când mama părăsește aria lui vizuală, dar își revine rapid. Când mama se întoarce, copilul se manifestă deschis și receptiv față de ea. Această interacțiune se datorează faptului că mama a oferit un mediu pozitiv, stabil, cald, unde copilul a putut explora și interacționa și care a creat o bază sigură.

 

Atașamentul nesigur – rezistent. Copilul cu un astfel de atașament este atât de tulburat de absența mamei încât rămâne așa tot timpul cât mama este plecată. Nu se poate regla. Când mama se întoarce copilul este greu de liniștit, se agață și uneori caute să o pedepsească cumva că a plecat. Această interacțiune este de obicei un produs al lipsei de satisfacere a nevoilor copilului, de către mamă. Din acest motiv copilul nu se poate liniști nici la întoarcerea ei.

 

Atașamentul evitant. Copilul cu un atașament evitant nu arată aproape niciun semn nici la plecarea mamei, nici la întoarcerea ei. Ce observăm este că el nici nu o caută pentru a se simți în siguranță sau chiar o evită. Această situație apare de obicei atunci când mama este detașată și lasă frecvent copilul să se descurce singur cu ceea ce simte. Acesta este și motivul pentru care nici nu o caută, fiindcă știe că nu o va găsi disponibilă pentru el.

 

Atașamentul dezorganizat – dezorientat. Copilul cu un astfel de atașament nu are un tipar previzibil de reacție. Uneori este foarte tulburat la plecarea mamei, alteori nu manifestă niciun disconfort. Acesta este rezultatului faptului că lumea copilului este atât de imprevizibilă încât nici nu știe cum să mai reacționeze la ea. Atașamentul dezorganizat – dezorientat este un tip de atașament asociat de obicei cu traumele timpurii severe.

Reluați prezentarea acestor tipuri de atașament și încercați să identificați unde vă situați voi. Acum uitați-vă la relațiile voastre, în special de cuplu și vedeți ce observați.

Studiile arată că cei care au avut atașamente securizante în primii doi ani ai vieții au de obicei același timp de relații și la vârsta adultă. Iar în ultimii ani studiile și cercetările includ și extinderea relațiilor de atașament și dincolo de mamă, către membrii ai familiei restrânse, inclusiv frați și surori. Murray Bowen a dezvoltat teorii în acest sens dacă sunteți curioși să aprofundați.

 

Recomandare de lecturi suplimentare despre atașament:

Știința atașamanetului – Bethany Saltman

Atașamentul în psihoterapie – David J. Wallin

Jocul atașamentului – Aletha Solter

 

Sursă poza: Helena Lopes @ Unsplash

 

 

Sunt licențiată în Psihologie și în Asistență Socială și sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Am finalizat masterul „Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei” și un program de formare în specializarea ”Psihoterapia integrativă a traumei”. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create 495

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.