De ce ar trebui să îți iei rolul foarte în serios când lucrezi cu copiii din medii dezavantajate? Pentru că, de foarte multe ori, pentru ei devii ”mama” sau ”tatăl” pe care nu l-au avut niciodată. Mie mi-a luat ceva vreme până am priceput asta, deși mi-am luat rolul foarte în serios, mereu. Dar abia după mulți ani am înțeles, cât de importantă am fost în viața unora dintre ei. Târziu, după ce primii copii cu care am lucrat, au crescut, am auzit chiar de la ei, cum se uitau la mine sau la colega mea, ca la o mamă, cum se uitau la colegul nostru, ca la un tată.
Pentru unii dintre ei poți fi o salvare.
Nu că aș vrea prin asta să ridic în slăvi pe cineva. Aș vrea mai degrabă ca asistenții sociali, coordonatorii din ong-uri, pedagogii și voluntarii din centrele de zi sociale, să înțeleagă cu adevărat cât de mult bine pot aduce în sufletul unui copil care acasă nu are exemplul unei familii sănătoase. Să înțeleagă că ei au puterea să le schimbe cursul vieții. Să îi treacă de la posibilitatea destul de mare, de a rămâne și ca adult în același timp de mediu sărăc și abuziv, la a evolua și la a vrea mai mult și mai bun pentru ei.
Șase ani am lucrat la Centrul Comunitar Generații, un centru de tip after school social foarte, foarte fain. Am fost voluntar, asistent social, psiholog și la final coordonatorul centrului. Au crescut sub privirile mele peste o sută de copii și tineri. Unii sunt cu mult, mult mai bine decât erau în copilărie, acasă la ei. Casă de care de multe ori fugeau. Veneau în fiecare zi la centru și ne rugau de fiecare dată să nu îl închidem în vacanțele școlare. Nu o făceam. Pentru unii dintre ei era pur și simplu un refugiu.
Pentru unii dintre ei poți face diferența.
Sunt copii cu care am lucrat, acum tineri, studenți sau angajați, cu copii sau cu iubite și logodnici, cu care mă întâlnesc și îmi spun, mai direct, mai indirect, cum s-au uitat la noi, angajații de acolo, ca la niște părinți. Cum spun că noi eram familia în care au crescut.
Sigur, nu toți vedeau centrul ca pe o casă. Cei care se luptau doar cu sărăcia, nu cu lipsa fizică sau emoțională a unui părinte, nu aveau nevoie ca noi să fim mai mult decât ”prietenii” lor care îi ajutau o vreme. Pentru cei care ”acasă” era o casă goală, cu părinți alcoolici, violenți, sau fugiți pur și simplu pe undeva, o casă unde trăiau cu frică sau ca și cum nici nu ar fi existat, pentru ei, noi făceam diferența. Și de cele mai multe ori, în centrele de zi sociale, vin tocmai acești copii.
Așa că, te rog să îți iei rolul foarte în serios când lucrezi cu copiii din medii defavorizate!
Pentru ei puteți să fiți fix gura aia de aer de care au nevoie când cred că se vor îneca în propriile lor vieți. Fiți voi blânzi, și calmi, și disponibili să îi ascultați. Luptați voi pentru ca ei să rămână în școli, să învețe carte, să rupă cercul ăsta dureros al sărăciei. Luați-i voi în brațe când vă intră pe ușă. Pupați-i voi pe frunte din când în când. Spuneți-le voi că sunt minuni exact așa cum sunt, că îi iubiți, că merită să fie iubiți. Vorbiți-le voi frumos. Fiți voi exemplele pe care nu le-au avut niciodată!
Este atat de frumos scris acest articol, Cristina! ❤ sper sa ajung intr-o perioada mai libera a vietii mele in care sa ma pot implica in astfel de activitati!
Îți mulțumesc! Eu mă consider extrem de norocoasă că am un astfel de loc de muncă 🙂 .