Pe Andreea am avut șansa să o cunosc în urmă cu mulți ani, nici nu îmi vine să îi calculez 🙂 Eu abia mă formam în domeniul acesta social, ea era clasa a-I-a. Azi este studentă și voluntară în centrul unde altă dată era beneficiar al unui program social. Azi este un exemplu clar, viu și încurajator, că se poate. Că poți să vii de oriunde, să te împiedici de orice și totuși să crești în tine o mână de perle. Cu Andreea am sute de povești și toate au la bază acel zâmbet inconfundabil al ei, o forță internă pe care mi-aș dori să o regăsesc în oricine și o responsabilitate pe care rar am simțit-o în jurul meu. Ea este Andreea, o dovadă că se poate să vezi lumină în viața ta deși ai avut o copilărie dificilă.
Numele meu este Andreea Osman, am 20 de ani și sunt studenta in cadrul Universitatea de Studii Economice din București.
Copilăria mea nu a fost ușoară, a fost o copilărie dificilă.
Părinții mei sunt divorțați și mama mea trăiește acum cu sora mea. Divorțul părinților mei a venit după ce tatăl meu ne-a alungat din casa noastră și ne-a lăsat să trăim pe străzi. El a vrut să lucrez și să susțin bugetul familiei. Eu, în schimb, am vrut să studiez!
În acel moment, mi-am spus: mă simt ca în familie.
Am întâlnit Centrul de Generații la începutul clasei I. Îmi amintesc primii pași în acea cameră luminata, cu multe chipuri zâmbitoare, dansând, cântând dar …. O zonă a acelei încăperi mi-a atras privirea. Pe o canapea stătea o doamnă și două fetițe care îi făceau două codițe împletite, cântând împreună. În acel moment, mi-am spus: mă simt ca în familie. Acolo am fost înconjurată de oameni cu vârste diferite, de la 6 la 75 de ani, unde m-am simțit ca acasă și înca mă simt.
Acum 7 ani la Centrul Generații cu două moțate adorabile
În anii mei de școală, m-am luptat cu matematica și engleza. Mama mea nu a avut timp să mă ajute la temele mele și nu prea știa cum să mă ajute. Am început lecțiile individuale la centru cu o studentă de la Facultatea de Framacie. Ea m-a ajutat până când am absolvit. Am reușit să trec examene pe care nu credeam ca am sa le trec cu o notă mare datorită sprijinului pe care l-am primit pentru temele mele. Nu numai ajutorul la teme a contat ci si oamenii care lucrau. Ei au construit familia în care eu am crescut: dommul Sorin, doamna Cristina, domnul Silviu, doamna Anca și ei sunt doar câțiva. Sunt recunoscător pentru acest ajutor, pentru că a fost momentul în care am învățat cum să muncesc din greu în toate acțiunile mele pentru a reuși.
Vara trecută am luat parte la primul meu EVS–stagiu de voluntariat pentru 2 luni in Turcia, Gaziantep într-un oraș aproape de granița cu Siria.
A fost primul meu proiect pe tema refugiațiilor din Siria și primul contact cu ei. Aici, în Gaziantep, sunt voluntară în GEGED, asociație ce se ocupă cu copiii refugiaților din Siria. M-am atașat foarte repede de ei. E imposibil să nu te atașezi de ei pentru că te copleșesc cu dragostea lor. E adevărat că au nevoie de afecțiune dar și noi, voluntarii avem nevoie de dragostea lor.
M-am întrebat zilele astea oare ce e în mintea unui copil care a văzut războiul?
Oare cum înțelege el toată tragedia asta? Într-o zi când încercam să învăț cuvinte noi în arabă (de la copii), se străduiau să îmi explice un cuvânt imitând sunetul bombardamentelor. Apoi au menționat televiziunea. Mi-a luat ceva timp să îmi dau seama că se referă la “Știri”. M-am întristat gândindu-mă că pentru ei asta înseamnă (doar) știri. Dar apoi mi-am dat seama că ei nu înțeleg gravitatea situației și e mai bine că nu o înțeleg.
Experiența din Gaziantep m-a făcut să mă gândesc foarte serios la viitor și la modul în care mă pot implica în problema refugiaților.
Consider de datoria mea ca ființă umană să îmi aduc aportul în problema războiului din Siria. Sunt conștientă că nu voi putea să opresc războiul, dar pot să le fiu alături celor care trec prin tragedia asta. Și aici nu mă refer la resurse financiare. Vreau să privesc lucrurile ca și cum ar fi propria mea familie în situația asta. De fapt, chiar ar putea fi.
La urma urmei nimeni nu hotărește unde să se nască sau în ce cultură să crească. Faptul că ți-ai format anumite principii influențat fiind de cultura în care ai crescut nu schimbă ceea ce ești cu adevărat.
Centrul de Tineret Gazikent, activități cu copii din Siria
Centrul comunitar KIZILAY. Făceam desen, activități de artizanat și pictura cu copiii cu vârstă între 4 și 10 ani care veneau la grădiniță.
Cantina Socială din Gazintep
Într-o experiență EVS există un risc foarte mare: în cele mai multe cazuri oamenii care trăiesc astfel de experiențe nu se mai pot întoarce la viața obișnuită pe care o aveau înainte și vor să se implice tot mai mult. Personal, mi-am schimbat mult planurile de viitor și știu că acest proiect EVS este doar un nou început.
Până la urmă totul are un început iar începutul meu a fost când am intrat prima dată pe ușa Centrului Generații și acum vreau să fac ceea ce am vazut în familia mea. Să creez un viitor, un viitor unde nimic nu este imposibil și unde mereu să găsească sprijin!