Ce fac copiii ceruți să fie perfecți când se fac mari?

copiii ceruți să fie perfecți

V-ați întrebat vreodată ce fac copiii ceruți să fie perfecți când se fac mari? … Se fac părinți perfecți până la epuizare …

 

Nu este un secret faptul că suntem generația copiilor care trebuiau să fie perfecți. Să fim la dungă, ascultători, frumoși, cuminți, deștepți și devreme acasă. Dacă eram așa, eram iubiți … cel puțin așa ajungeam să credem. Nu, nu este vorba despre a ne judeca părinții, departe de mine acest gând. Fiecare a făcut atât cât a știut și a putut. Ce este în schimb important este să înțelegem mai întâi ce s-a întâmplat cu noi. Și știu asta foarte bine din practica din cabinet. Abia apoi putem merge către pașii următori, să vindecăm.

 

Suntem influentați în mod natural de ceea ce se întâmplă în jurul nostru și adevărul este că așa erau vremurile atunci. Rar erau acceptate manifestările emoționale dureroase. Rar greșelile erau ocazie de a crește și de a învăța. Rar exista libertatea de a-ți exprima opiniile dacă ele nu erau în acord cu cele ale adultului. Pentru un copil este o presiune mult prea mare să fie tot timpul doar bun și ascultător, pentru că nu stă în natura noastră umană să fim perfecți. Este o luptă pe care nu o poate câștiga, dar la care nu poate renunța dacă ajunge să creadă că doar bun poate fi iubit. Și atunci rămâne pe această rotiță de șoricel în căutarea nebună a iubirii.

Și când acești copiii devin mari, tot în rotița perfecțiunii rămân.

Și devin părinți perfecți până la epuizare. Iar această perfecțiune aduce cu ea și sacrificiul. Mamele ajung să se sacrifice pentru copiii lor deși ei cu siguranță nici nu le cer asta și nici nu au nevoie. Pe de o parte pentru că fiecare copil are nevoie și de provocare pentru a crește, pe de altă parte pentru că, fiecare copil își dorește să își vadă părinții fericiți pentru a putea și ei să fie. Este tare înșelător jocul ăsta în care renunți la nevoile tale de bază umane pentru a le satisface pe ale lui. Devine o lecție a sacrificiului pe care o predai și copilului, deși știu că nu îți dorești asta pentru el.

 

Un pas important pentru a opri fuga după perfecțiune este să înveți să te iubești și să accepți imperfecțiunea ta. Să te ierți pentru greșeli și să îți dai timp ca, treptat, să îndrepți din ele, pe măsură ce prinzi putere să o faci. Știu că iubirea de sine este mai grea de simțit decât pare, dacă nu ai avut loc să o simți încă din mic. Dar mai știu și că este posibil să o faci. Ai nevoie de timp și ai nevoie să te uiți cu adevărat în interiorul tău. Să te vezi unic cu fiecare imperfecțiune din tine și să înveți să te iubești dincolo de ce ai învățat inițial că este iubirea. Să te iubești pe tine așa cum îți iubești și copilul … cu fiecare imperfecțiune a lui.

 

 

Sursă poza: Vitolda Klein @ Unsplash

 

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

 

 

Sunt licențiată în Psihologie și în Asistență Socială și sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Am finalizat masterul „Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei” și un program de formare în specializarea ”Psihoterapia integrativă a traumei”. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create 485

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.