Cât de siguri și ”în siguranță” ne simțim în relațiile pe care le creăm ca adulți, depinde și de modul în care ne-am simțit în raport cu părinții noștri, sau îngrijitorii noștri, în copilărie. De când ne-am născut, ne-am îndreptat către adultul sau adulții care ne îngrijeau pentru a căuta confort, siguranță și iubire. Este ceea ce John Bowlby a denumit și studiat ca fiind ”figurile de atașament”. Relațiile din copilărie influențează modul în care inițiem, menținem și încheiem relațiile la vârsta adulltă.
Tipul de experiențe relaționale pe care le-am avut în copilărie determină modul în care ”privim” relațiile la vârsta adultă, în trei mari direcții:
- Capacitatea de a recunoaște adulții potriviți și disponibili.
- Așteptările pe care le avem de la ceilalți. Ne „așteptăm” să fie conform tiparului pe care îl cunoaștem.
- Capacitatea de a iniția și menține relații sănătoase.
Toate aceste aspecte influențează tipul de persoană cu care alegem să intrăm în relație și modul în care aceasta din urmă ne tratează.
Teoria atașamentului, una dintre cele mai cercetate teorii din domeniul psihologiei relaționale, descrie în detaliu cum tipul de atașament pe care l-am avut cu părinții noștri, ne dezvoltă în noi ideea despre ”cum arată dragostea” și așteptările pe care le avem de la cei cu care intrăm într-o relație. Mai mult de atât ”familiaritatea” este reconfortantă. Se pare că mergem până într-acolo unde confundăm ”chimia” relației cu ceea ce este de fapt familiaritatea copilăriei noastre.
Conform teoriei atașamentului, dezvoltăm un stil de atașament sigur (securizant), cel care ne ajută să creăm relații sănătoase, dacă părinții noștri au fost receptivi și disponibili la nevoile noastre în copilărie, făcându-ne să ne simțim iubiți și în siguranță. Ca adulți reușim să dezvoltăm relații sănătoase în care avem capacitatea de a ne recunoaște și verbaliza propriile nevoi și de a ni le satisface, dar și de a fi deschiși la nevoile celuilalt. Avem încredere în oameni, în lume. Suntem disponibili să ne arătăm vulnerabilitățile pentru a crea o relație cu adevărat intimă și știm să percepem și față de cine putem face asta. Nu intrăm în relații abuzive. Ne trasăm limite și granițe clare. Ne permitem să simțim și să manifestăm iubire. Creăm relații baze pe conexiune reală.
Când părinții nu au fost receptivi și disponibili, dezvoltăm un stil de atașament nesigur, manifestat ca atașament anxios, evitant sau dezorganizat. Cum se manifestă aceste tipuri de atașament nesigur la copii și ulterior la vârsta adultă?
Atașamentul evitant.
Se dezvoltă atunci când părinții au neglijat nevoile copilului. Acești copii dezvoltă convingerea că nimeni nu este acolo pentru a le satisface nevoile. La vârsta adultă tratează conflictele tot în mod evitant. Manifestă o atitudine fie pasivă, fie de retragere, deși în interior trăiesc o furtună. Ca adulți se manifestă ca fiind foarte independenți. Între noi fie vorba, independența nu este opusul la ”a nu depinde de cineva”. Este mai degrabă manifestarea de tipul ”pe alții nu mă pot baza așa că nici nu îi mai caut”. Opusul dependenței este de fapt autonomia.
Atașamentul ambivalent (anxios).
Se dezvoltă atunci când părinții au fost inconsecvenți în a fi receptivi și disponibili, situație care face copilul să nu mai știe la ce să se aștepte de la părinte, simțindu-se confunz și nesigur în mediul lui. Ca adult are tendința de a se lega de partenerul în care de fapt nu are cu adevărat încredere pentru că, inconștient, se ”așteaptă” la inconsecvență și de la el. Față de conflictele care apar în relație are o atitudine de exacerbare venită din teama de a nu fi respins.
Atașament dezorganizat.
Se dezvoltă atunci când copilul trăiește într-un mediu abuziv în care învață să îi fie frică de părinții lui pe care îi percepe ca fiind o amenințare. Copilul trăiește într-un mediu plin de nesiguranță, durere și incertitudine. Pentru a face față unui astfel de mediu, de cele mai multe ori, copiii se disociază încercând să blocheze experiențele traumatice din conștiință. Acești copii ajung adulți cu o autoreglare emoțională deficitară. Uneori cu manifestări violente de furie. Uneori par ca fiind lipsiți de empatie și compasiune. Crează de obicei relații conflictuale și haotice tocmai pentru că nu au încredere în cei din jur și percep lumea ca fiind un loc periculos. Conflictele inevitabile care apar în cadrul relațiilor sunt tratate cu furie și uneori chiar violență.
Bine, bine și acum ce facem dacă am avut un atașament nesigur în copilărie? Îl putem schimba?
Da! Nu o să vă mint că este ușor, e nevoie de mult efort, dar vă spun sigur că se poate. Terapia individuală poate fi de mare ajutor. Este important ca mai întâi să conștientizați care este tipul de atașament în baza căruia funcționați și în baza căruia faceți alegeri și acțiuni în relațiile pe care le aveți. Apoi mergeți către următorul pas, cel de rescriere interioară.
Sursă poza: Simon Rae @ Unsplash
♦ Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). ♦
