”Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine” este una dintre cele mai bune și mai dureroase cărți pe care le-am citit. Și nu am citit deloc puține. Este o bună referință pentru terapeuți, dar și pentru toți cei care caută să se găsească și să se înțeleagă.
Am primit-o de la o prietenă acum mai bine de o lună și am citit-o într-o singură zi, căutându-mă în ea. Mi-am găsit predominante 2 răni și mai șterse alte 2. De altfel, Lise spune că fiecare dintre noi duce cu el cel puțin 4 răni dintre cele 5 … și ne chinuim să le ascunde cu măștile specifice:
Rana de Respingere – Masca sa: Fugarul
Rana de Abandon – Masca sa: Dependentul
Rana de Umilire – Masca sa: Masochistul
Rana de Trădare – Masca sa: Dominatorul
Rana de Nedreptate – Masca sa: Rigidul
În ”Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine” Lise Bourbeau descrie detaliat fiecare rană. Cum ia naștere, în relație cu care părinte (de același sex sau de sex opus). Explică cum arată fiecare mască, care sunt bolile specifice și chiar care este constituția corporală specifică. Fugarul are o constituție slabă, pentru că doreşte să ocupe cât mai puţin spaţiu în încăpere. Așa trece neobservat. Masochistul ajunge să fie o persoană plinuță fiindcă ”se crede murdar, lipsit de inimă, „purcel” sau mai puţin decât ceilalţi”.
”Faptul de a crede că mănâncă prea mult, nu îl ajută pe masochist să-și controleze greutatea. Știm foarte bine că ni se întâmplă mereu ceea ce credem. Cu cât cineva se gândește și se simte vinovat pentru că a mâncat prea mult, cu atât, mâncarea îngurgitată, îl va îngrășa mai mult. Dacă cineva absoarbe multe alimente și nu se îngrașă, înseamnă că nu are aceeași atitudine interioară, aceeași convingere”.
Vorbește chiar și despre fricile din spatele fiecărei răni. În partea de final a cărții, partea de sprijin pentru vindecare, scrie și despre detalii la care eu nu m-aș fi gândit. Cum vorbește, cum dansează, ce mașină își cumpără și cum se așează pe scaun un om cu rană de respingere, abandon, umilire, trădare și nedreptate.
Recitesc cartea zilele acestea, de data asta din perspectivă de psihoterapeut. Fantastică postură trăiesc. Să îi vindeci pe alții vindecându-te pe tine însuți. Să lucrezi cu alții la ei în timp ce și ei lucrează la tine. Da, iubesc ceea ce fac, fără pic de îndoială.
”Cu cât așteptăm mai mult să ne vindecăm rănile, cu atât se vor agrava mai mult. De fiecare dată când trăim o situaţie care reactivează acea rană, vom adăuga un nou strat dureros. Este ca și o plagă care se extinde. Cu cât se agravează mai mult, cu atât ne este mai frică să o atingem. Intrăm astfel într-un cerc vicios”.
Nu am rezonat cu fiecare frază a cărții, ca să știți. Totuși, în esență nu am avut ce să contrazic. Asta purtăm cu noi. Durerile trăite în raport cu părinții noștri. Cele mai profunde dureri care au măcinat în noi până au făcut răni adânci.
”Atunci când sunt comise abuzuri grave sau cineva trăiește o violenţă puternică, acest lucru indică faptul că persoanele care sunt responsabile suferă de răni atât de dureroase încât ajung să își piardă controlul. Acesta este motivul pentru care afirm adesea: Nu există oameni răi în această lume, ci doar oameni care suferă”.
E adevărat că fiecare mască ne împiedică să fim noi înșine și să ne iubim pentru asta. Ce trebuie să înțelegem este că masca asta am creat-o pentru a ne apăra într-un moment crunt. Pentru a supraviețui. Este de fapt ”un gest eroic, un demers din iubire faţă de tine însuţi”, după cum spune Lise.
”Pentru a ne aminti cine suntem, trebuie să devenim conștienţi de ce anume nu suntem”.
Partea finală a cărții vorbește despre etapele de vindecare pentru fiecare tip de rană și de mască în parte. Știți că eu susțin cărțile care te ajută să te înțelegi și la fel susțin că de multe ori pentru o vindecare profundă ai nevoie de un sprijin specializat.
”Iubirea adevărată este experienţa de a fi tu însuţi”
Recomandări de cărți și materiale pentru dezvoltarea personală a adultului găsiți în categoria: ”Cărți și materiale pentru adulți” .
