Când aveam 11 ani mi-am dorit foarte mult să fac dansuri. O copilarie activa incepe cu tine! spune Diana Lolescu. Îmi amintesc ce muncă de lămurire am dus cu mama. În Brăila exista pe vremea aceea Palatul Copiilor, iar programul meu de la școală mă obliga să plec de dimineață și să ajung seara înapoi acasă. O perioadă am rezistat. Știu cum exersam pașii de dans în dormitorul părinților mei și mă priveam oglindită în luciul șifonierului. După o audiție pentru un spectacol unde erau aleși cei mai buni dintre cei mai buni, dar nu eu, am renunțat. Asta este altă poveste.
Sursă poză: arhivă Asociația Indiana
După experiența asta aș fi vrut să fac și altceva, poate înot, sau patinaj, sau teatru, sau volei. Am făcut volei la ora de sport de la școală și atletism la un club din Brăila care te primea gratuit. Pentru altceva, la noi acasă, nu aveam buget. Adult fiind am rămas cu of-ul ăsta. Se pare că în mine a existat mereu o atragere către orice fel de artă. De fapt cred că așa sunt copiii.
Sigur, pe vremea mea erau puține opțiuni, acum sunt mai multe, dar cer bani. Tot contexul de mai sus a făcut click în mintea mea când Diana Lolescu, președintele Asociației Indiana mi-a cerut suportul pentru o vreme. Ea este cea care a înființat asociația. Și cea care crede cu fiecare părticică din ființa ei în nevoia copiilor de a avea o copilărie activă.
Și nu le cere performanță, ci iubire pentru activitățile pe care le aleg.
Asociația Indiana si-a început activitatea in septembrie 2014 cu 7 copii din București și imprejurimi, pe care câteva firme din România s-au decis să-i sponsorizeze pe perioade de minim un an, să practice o activitate extracurriculară în mod constant, fie ea sportivă sau artistică. După aproape 3 ani de activitate în program au fost peste 40 de copii care au făcut activități precum tenis, dans sportiv, fotbal, canto, vioară, scrimă și altele, cu rezultate foarte bune.
Locul 1 în clasamentul FRT, campioni naționali și internaționali la dans sportiv, podium de cele mai mult ori la scrimă si multe trofee câștigate la festivaluri de muzică, dar și cupe câștigate la fotbal. Da, copiii au rezultate foarte bune, dar așa cum vă spuneam echipa Indiana nu impune performanță.
Obiectivul este de a asigura copiilor sănătatea emoțională și fizică, câștigarea încrederii în propriile puteri, disciplină și creșterea randamentului școlar.
Sursă poză: arhivă Asociația Indiana
Diana și echipa ei lucrează acum să ducă proiectul în spațiul online, vor să facă o platformă de crowdfunding transparentă și ușor accesibilă pe care poate sponsoriza oricine cu orice sumă pentru a sprijini cât mai mulți copii să-și descopere pasiunile, copii nu doar din București, ci din toată țara. ”Ne referim la copii cu vârsta cuprinsă între 7 și 12 ani care nu au un talent deosebit, care nu învață extraordinar la școală și nu excelează în nimic, care nu au cel mai prietenos mediu acasă și nici la școală. Lor, și tuturor copiilor care au nevoie ne dorim să îi sprijinim să aibă o copilărie cât mai sănătoasă și echilibrată”, Diana Lolescu.
Sursă poză: arhivă Asociația Indiana
Dacă vrei să te implici poți să te alături echipei Indiana ca voluntar. Aceștia se ocupă de monitorizarea copiilor, redactara raportului lunar al activității fiecărui copil cu date și poze de la antrenori, părinți și copii, dar și vizite regulate la antrenamentele sau cursurile copiilor.
Persoanele fizice și juridice pot sponsoriza un copil sau mai mulți luând legătura cu echipa Asociației Indiana. Sponsorizarea acordată se deduce, conform noii reglementări a legii nr. 32/1994, 19% din impozitul pe profit, iar persoanele fizice pot redirecționa 2% din impozitul pe venit pe care îi platește fiecare angajat statului.
Contact:
office@asociatiaindiana.org
+40799 597 105
http://www.asociatiaindiana.org/
Despre alte ONG-uri și cum poți să le sprijini citește aici. Să facem bine!