În timpul traumei creierul alege reacția care asigură cea mai bună șansă pentru supraviețuire 

După un eveniment traumatic rămân în noi emoții dureroase. Adesea, printre cele mai greu de dus sunt rușinea și vinovăția. Ele vin atât din faptul că ”nu am putut să mă apăr”, ”nu am făcut nimic”, ”m-am blocat”, cât și din imposibilitatea de ”a trece peste”, ”oamenii puternici nu sunt așa afectați” etc. Atunci când le explic clienților mei ce se întâmplă din punct de vedere neurologic când trăiești o traumă, văd adesea în privirea lor o urmă de eliberare. Când înțelegi că de fapt creierul și corpul tău au răspuns așa ca să te protejeze, începi să fii mai blând cu tine însuți și astfel faci un pas spre vindecare. În timpul traumei creierul alege reacția care asigură cea mai bună șansă pentru supraviețuire. 

Ce se întâmplă în creier în timpul unui eveniment potențial traumatic?

Să presupunem că ești în pădure și vezi un urs care vine spre tine. Retina transmite imediat informația către partea creierului care se ocupă cu răspunsurile rapide, defensive. Iar asta se întâmplă chiar înainte să fii conștient de pericol.

 

Dacă ursul se apropie atunci creierul va iniția un răspuns de tipul ”luptă” sau ”fugi”. Se activează sistemul nervos simpatic. Pupilele se dilată, crește ritmul cardiac, tensiunea arterială și fluxul de sânge către mușchi. 

 

Dar uneori creierul știe că nu este posibil să scapi sau că nu este sigur să lupți. Atunci apare răspunsul de tip ”îngheț„ și este activat sistemul nervos parasimpatic. Respirație se diminuează, privirea îngheață, mușchii se contractă și se blochează.

Răspunsul de tip ”îngheț” sau cum spun clienții ”nu am făcut nimic, m-am blocat” nu este o alegere cognitivă conștientă. 

Este o alegere făcută la nivel inconștient, făcută de sistemul nervos cu scopul de a ne proteja. El știe că asta este cea mai bună șansă pentru supraviețuire. 

 

Dacă ursul nu pleacă sau din contră se apropie și mai mult, atunci este posibil să te blochezi complet, să-ți dai shutdown. Ritmul cardiac încetinește, ritmul respirator scade, unii oameni chiar nu mai respiră o scurtă perioadă, mușchii devin moi, metabolismul se oprește, endorfinele sunt eliberate. 

În timpul unui eveniment traumatic, blocarea este pentru creier și pentru corp, un mod adaptativ de a răspunde pentru a asigura supraviețuirea.

Pentru că ăsta este scopul lui suprem, să supraviețuiască. Nu să te apere de emoțiile dureroase, nu să reacționeze în așa fel încât să nu te rușinezi după. Treaba lui este să te salveze pur și simplu. Apoi fiecare se descurcă cum poate. Fiecare dezvoltă ce strategii de supraviețuire poate, pentru a putea face față adevărului intern până ajunge la puterea de a-l prelucra.

 

Sursă poza: Caleb Jones @ Unsplash

 

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

 

 

Sunt licențiată în Psihologie și în Asistență Socială și sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Am finalizat masterul „Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei” și un program de formare în specializarea ”Psihoterapia integrativă a traumei”. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create 532

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.