Uneori, în încercarea de a fi „buni”, de a nu supăra sau de a nu pierde oameni, uităm de noi. De nevoile noastre, de spațiul nostru, de cât de obositor poate fi să fim mereu disponibili, de teama aceea că, dacă spunem „nu”, o să dezamăgim, o să fim respinși sau judecați. Și totuși, e o realitate de care ne ciocnim mai devreme sau mai târziu: fără limite sănătoase, ne pierdem pe noi. Iar când începem să le punem, nu înseamnă că devenim egoiști. Înseamnă că învățăm, poate uneori mai greu, că merităm să ne protejăm, să ne oferim timp, spațiu, respect.
E în regulă să spui „nu”, chiar dacă se supără cineva.
Poate ai fost învățat că „nu” înseamnă respingere, conflict, vină. Dar adevărul este că un „nu” spus cu respect poate fi un act profund de grijă față de tine. Nu putem fi tot timpul disponibili, nici pentru ceilalți, nici pentru așteptările lor. Și e normal ca uneori, asta să-i deranjeze. Dar nu suntem responsabili pentru emoțiile celorlalți. Suntem responsabili doar pentru a rămâne onești și blânzi cu noi.
Nu e treaba ta să „repari” pe nimeni.
Sunt momente când ne e greu să vedem suferința celuilalt fără să vrem să intervenim, să ajutăm, să salvăm. Dar fiecare om are propriul drum. Și uneori, a fi acolo înseamnă doar să fii prezent, nu să preiei durerea celuilalt pe umerii tăi. A te ocupa de tine nu e egoism, e responsabilitate.
Nu ești responsabil pentru cum se simte toată lumea din jurul tău.
Poate ai crescut în medii în care trebuia să fii mereu atent la cum se simt ceilalți. Să nu superi. Să nu înfurii. Să nu deranjezi. Dar acum ești adult. Și ai voie să alegi ce poți și ce nu poți duce. Ai voie să te întrebi: „Ce simt eu acum? Ce am eu nevoie?”.
Nu trebuie să știi mereu ce are nevoie celălalt.
Știi momentul ăla în care cineva e nemulțumit, dar nu spune de ce, iar tu simți că trebuie să ghicești, să te porți impecabil, ca nu cumva să fi greșit ceva? Acel mers în vârful degetelor … Nu, nu e responsabilitatea ta să anticipezi nevoile tuturor. Nici să le împlinești pe toate. Comunicarea e o punte care se construiește din ambele capete.
Poți să ai o părere diferită. Și tot să fii în regulă!
Nu trebuie să fii de acord cu toată lumea ca să fii acceptat. Și nu trebuie să te conformezi ca să eviți conflictele. Relațiile sănătoase pot conține diferențe. Ba chiar cresc din ele.
Ai voie să simți tot ce simți.
Furia, tristețea, oboseala, dorul… toate sunt normale. Nu trebuie să le ascunzi sau să le explici. E suficient să le recunoști. Să le dai voie să existe. Emoțiile tale nu trebuie să fie pe placul nimănui ca să fie valide.
Ești suficient așa cum ești.
Nu trebuie să faci pe plac, să demonstrezi, să te conformezi unor standarde impuse de alții ca să meriți iubire sau acceptare. Ești îndeajuns, chiar și atunci când uiți asta. Să pui limite sănătoase nu înseamnă că ridici ziduri. De fapt, sunt porți cu zăvor. Alegem când deschidem și cui. Iar învățând să le punem, învățăm să ne onorăm pe noi. Să spunem cu blândețe: „Acum am nevoie să mă aleg.” Și ăsta nu e un act de egoism. E un act de iubire.
Sursă poza: Ben White @ Unsplash
♦ Vă invit să dați like paginii de Facebook a site-ului. ♦
