Sărbătorile Pascale: între odihnă, conectare și respectarea diferențelor

Sărbătorile Pascale

Vin Sărbătorile Pascale. Pentru unii, e o perioadă sfântă, de rugăciune și retragere. Pentru alții, un prilej de reîntâlnire cu familia, mese îmbelșugate și momente de conectare. Sunt și oameni care aleg liniștea singurătății sau ieșiri în natură, cu gândul la pauză, mai mult decât la tradiție. Și știți ce? E în regulă. Nu există o singură variantă „corectă” de a petrece Paștele. În spațiul nostru interior — dar și în relațiile cu ceilalți — ar fi bine să fie loc pentru diversitate. Să învățăm să ne dăm voie să simțim ce ne face bine nouă și, în același timp, să respectăm ce îi face bine celuilalt. Fără comparații, fără vină, fără nevoia de a convinge pe cineva că adevărul nostru e cel mai bun.

Odihnă. Conectare. Alegeri personale.

Poate că ai avut ani în care ți-ai epuizat energia în goana după „să fie ca la carte”: curățenie impecabilă, ouă roșii vopsite doar în Joia Mare, mâncare cât pentru un regiment. Poate ai simțit și tu acel „trebuie” apăsător care umbrește bucuria. Poate nu era neapărat al tău, cât ți se transmisese din generație în generație ca o rețetă secretă, spusă pe un ton grav, de parcă ouăle roșii vopsite în altă zi ar aduce ghinion cosmic. Ți-o amintești din privirea critică a bunicii, din alergătura mamei cu mătura într-o mână și cozonacul în cealaltă, din expresia aceea faimoasă: „nu ne facem de râs la Sărbători!”. Așa că ai preluat și tu ștafeta: curățenie de muzeu, meniu cât pentru trei sate și ouă vopsite fix la timp, cu o ușoară stare de epuizare festivă. Dar ce-ar fi să schimbi ceva anul acesta? Ce-ar fi ca Sărbătorile să însemne, în primul rând, odihnă pentru tine? O pauză reală, în care să nu te mai simți tras(ă) în toate direcțiile. Poate chiar să fie despre tihnă, despre reconectare cu cei dragi în felul vostru — cu joacă, râsete, povești, cu timp petrecut împreună, nu în stres.

O întâmplare (foarte) personală: despre ouă, tradiții și libertate.

Zilele trecute vorbeam cu cineva din familie care, cu multă convingere, spunea: „Ouăle trebuie să fie roșii și vopsite în Joia Mare, așa se face!” Inițial am zâmbit, dar mi-a trecut pe măsură ce insista mai mult. Am simțit cum se trezește în mine partea aceea care are nevoie să respire adânc și să numere 😊. Să numere mult!  Așa că i-am spus, cu câtă blândețe am putut: „Pentru tine, poate așa e. Pentru tine este important să respecți această tradiție și e ok. Tu vrei să fie așa ouăle pe masă. Noi avem altă nevoie … să le vopsim împreună, să creăm, să ne jucăm, să fim împreună și atât, nu după un trebuie, ci după cum simțim. Și putem să punem în coș, pe masă și ouăle tale și pe ale noastre”.

A urmat o tăcere lungă. Apoi, ceva a înmuiat tonul: „Păi… Hmm… bine, le punem pe toate. Roșii, colorate, cum vreți voi. E important să fim împreună!”

Poate că tocmai asta e frumusețea: când masa e plină nu doar de mâncare, ci și de acceptare. Pe masa noastră de Paște au loc toate ouăle — roșii, albastre, pictate, simple, cu sclipici sau stropite cu aur. Nu că am avea aur 🙂 ! Pentru că nu e despre reguli rigide. E despre libertatea de a trăi sărbătoarea în armonie cu valorile noastre. E despre a face loc și celuilalt, chiar dacă ne e diferit. Poate mai ales atunci.

Despre limite și libertate în relații.

E în regulă să alegi să nu mergi la toate vizitele. Să spui „nu” dacă un program te epuizează. Să păstrezi un ritual al tău, chiar dacă ceilalți nu îl înțeleg. Și e la fel de important să nu impunem valorile noastre celor din jur. Asta înseamnă iubire matură, relație sănătoasă: să-l vezi pe celălalt așa cum este, nu cum ai vrea tu să fie. Poate că despre asta ar trebui să fie Sărbătorile Pascale: despre acceptare, spațiu, alegeri conștientă. Despre a onora ce contează pentru noi, fără a-i răni pe cei din jur. Despre a face loc și ouălor altfel vopsite și gândurilor care nu se așază mereu în același fel.

 

Să ne fie sărbătoarea un prilej de liniște, nu de ceartă. De conectare autentică, nu de validare a cine „știe mai bine”. Să ne dăm voie să fim. Și să îi lăsăm și pe ceilalți să fie.

 

Sursă poza: Hannah Tasker @ Unsplash

 

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a site-ului. 

 

Sunt psiholog și psihoterapeut specializat în terapia traumei și în psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Am o experiență de peste 14 ani în lucrul cu adulți și copii, atât în cabinet, cât și în mediul ONG, și sunt psiholog colaborator al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT) din București. Lucrez cu adulți în ședințe de psihoterapie individuală și de grup, precum și în consiliere parentală – acolo unde întrebările despre relația cu copilul aduc în lumină și propriile răni, nevoi sau limite. Prin proiectul „Rădăcini Sănătoase”, susțin prevenția psihologică și educația emoțională pentru viitori părinți și specialiști, cu scopul de a construi relații sigure încă de la începutul vieții. Sunt fascinată de puterea psihicului uman de a se vindeca și a se reconstrui, indiferent câte furtuni a fost nevoit să ducă. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să iubească și să fie buni – doar că uneori nu își mai dau voie. În spatele zidurilor ridicate pentru a se proteja, rămâne mereu o parte vie, care încă știe să simtă și să iubească. Și altfel se poate.
Articole create 554

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.