Este greu sa fii un parinte bun pentru copilul tau pana nu esti un om bun pentru tine

De multe ori focusul în educație parentală este pe ”Cum să fii un părinte bun”. Mie îmi place mult să scriu despre ”Cum să fii bine cu tine” pentru că știu că asta este cheia. Pentru că este greu sa fii un parinte bun pentru copilul tau pana nu esti un om bun pentru tine. Eu știu cât de important este să trăiești cât mai aproape de tine. Să te cunoști, să accepți cine ești și să lucrezi spre cine ai vrea să fii.

Nu am cum să îl învăț pe copilul meu ceea ce eu nu știu.

Am spus de multe ori că vreau să cresc un copil fericit. Va crește așa și va rămâne așa dacă eu voi fi. Am zis mereu că vreau să îl învăț pe David să iubească viața. Dar eu o iubesc? Că aș vrea să se iubească pe el, să știe ce își dorește și să trăiască încercând să obțină ce îl face împlinit. PE EL, nu pe ceilalți. Dar eu mă iubesc? Și știu ce mă împlinește? Și îmi ofer asta?

De aici ar trebui să plecăm de fapt. În zilele noastre sunt informații despre parenting blând peste tot și asta e bine, e genial, am evoluat, cineva ne învață și pe noi cum să ne uităm cu blândețe la oamenii pe care îi creștem acasă. Dar informațiile astea pe ce se așează? Învățăm mecanic ce să facem pentru copiii noștri. Suntem în permanență de gardă la emoțiile lor. Le vorbim blând și ne înghițim suferințele cu lingurința și emoțiile la fel. Renunțam la ce ne place nouă să facem pentru noi, doar ca să fim cu ei. Fugim bezmetice între job și alte responsabilități ca să prindem cât mai multe ore cu ei. De multe ori cu mintea la rapoarte și câți pantaloni mai avem de spălat acasă, și pe ai cui.

Ce model văd ei în noi? Nu cumva să renunțe la ei înșiși pentru a fi atenți la omul pe care îl iubesc?

Eu vă întreb altceva? Și mă întreb și pe mine. Și vă rog să vă gândiți la asta. Eu o fac de ceva timp. Ce îi învățăm de fapt? Ce model văd ei în noi? Nu cumva să renunțe la ei înșiși pentru a fi atenți la omul pe care îl iubesc? Nu cumva le predăm lecția sacrificiului? Sau cea a ”nu fi atent la tine și la ce simți, fii atent la celălalt și ce simte el”? Nu cumva află că este în regulă să nu faci ce îți place, doar pentru a fi cu cel pe care îl iubești? Nu cumva asta învață ei că este iubirea și că așa se fac relațiile, de gardă mereu la emoțiile celuilalt? Trăind în raport cu relația pe care o ai și nu cu tine însuți? Știți, relațiile se modifică, unele se dizolvă, altele se duc odată cu moarte, dar tu rămâi cu tine în toată viața pe care o ai.

Știu că sunt linii fine trasate între renunțarea la tine și neglijarea omului pe care îl crești acasă. Dar să înveți să te uiți cu atenție la tine și la binele tău și să îți trăiești viața în acord cu asta, este o lecție fundamentală când vrei să crești un copil fericit.

Ești fericită? De fapt cu adevărat mulțumită de viața pe care o ai acum, AZI?

Atunci stai liniștită, copilul tău primește cea mai bună lecție pe care poți să i-o predai.

Nu ești?

Nu te îngrijora. Nu e niciodată prea târziu să înveți să fii.

De aici ar trebui început în munca asta de a fi un parinte bun pentru copilul tau. De la tine.

Să fim blânde cu noi. Să fim atente la noi. Să ne întrebăm frecvent ce simțim și de ce și ce putem să facem cu asta. Să ne îmbrățișăm prin interior. Să ne iubim cu toate imperfecțiunile de pe noi și din noi. Să ne zâmbim și când greșim. Să avem puterea să ne recunoaștem nouă ce greșim, să nu ne judecăm, să învățăm să facem altfel. Să nu trăim doar în raport cu copiii noștri. Să trăim cu noi.

♦ Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). ♦