Colecția Micul Zen – Cărți pentru copii

Colecția Micul Zen

Aceste 4 cărți din colecția Micul Zen sunt printre preferate lui David. Nu neapărat și ale mele 🙂 Ele sunt scrise curat, frumos, cu mesaje pline de blândețe. Poveștile nu m-au prins pe mine în mod deosebit, dar sunt cărțile lui, așa că decide singur ce vrea să citim înainte de culcare și ce pune pe lista lui de preferințe. Nu sunt multe cărțile pe care cere să le reluăm cu periodicitate, dar acestea se numără printre ele.  Rolul meu rămâne doar să mă asigur că textele pe care i le citesc au mesaje sănătoase, vocabular curat și imagini la fel. 

 

Temele abordate sunt, cel mai probabil, întâlnite de fiecare părinte. Și ce au, într-adevăr special aceste cărți, sunt exercițiile fizice simple, de respirație, de relaxare sau de meditație. Noi ne propunem să le facem împreună, uneori sărim peste ele, dacă cere mândrul asta, dar din punct de vedere terapeutic mă bucur că există astfel de cărți care oferă exerciții clare și simple pentru copii și părinți. 

Motoraș, un iepuraș fără astâmpăr.

Este o poveste terapeutică în versuri, cu ajutorul căreia copiii pot învăța să se concentreze mai bine.

Nu mi-e somn! 

Este o poveste terapeutică, cu ajutorul căreia copiii se pot liniști pentru a avea un somn liniștit și odihnitor.

Rina ursulina e furioasă.

Este o poveste terapeutică, cu ajutorul căreia copiii învață să își gestioneze emoțiile.

 

Mă relaxez cu Anda, micuța panda.

Este o poveste terapeutică, cu ajutorul căreia copiii pot învăța să se relaxeze.

 

 

Recomandări de cărți și materiale pentru copii găsiți în categoria numită fix așa ”Cărți și materiale pentru copii” 🙂 .

 

Sunt psiholog și psihoterapeut specializat în terapia traumei și în psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Am o experiență de peste 14 ani în lucrul cu adulți și copii, atât în cabinet, cât și în mediul ONG, și sunt psiholog colaborator al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT) din București. Lucrez cu adulți în ședințe de psihoterapie individuală și de grup, precum și în consiliere parentală – acolo unde întrebările despre relația cu copilul aduc în lumină și propriile răni, nevoi sau limite. Prin proiectul „Rădăcini Sănătoase”, susțin prevenția psihologică și educația emoțională pentru viitori părinți și specialiști, cu scopul de a construi relații sigure încă de la începutul vieții. Sunt fascinată de puterea psihicului uman de a se vindeca și a se reconstrui, indiferent câte furtuni a fost nevoit să ducă. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să iubească și să fie buni – doar că uneori nu își mai dau voie. În spatele zidurilor ridicate pentru a se proteja, rămâne mereu o parte vie, care încă știe să simtă și să iubească. Și altfel se poate.
Articole create 556

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.