Când trăiești prin validarea altora și pentru acceptarea lor, trăiești prizonieră în tine însăți

trăiești prin validarea altora

Este în regulă să vrem să fim apreciate, văzute, validate, iubite, e uman, face parte din noi. Întrebările cheie pe care te îndem să ți le adresezi sunt: ”De la cine cauți validarea?”,” De cât de multă validare ai nevoie?”, „ Ce se întâmplă cu tine și în tine când nu o primești?”, ”Modul tău de funcționare, de bază, este să îți îndeplinești o nevoie umană? Să ai validarea și acceptarea celor importanți pentru tine?” sau ”Oare cauți să obții din exterior ceea ce nu primești de la tine însăți?”. Pentru că, atunci când trăiești prin validarea altora și pentru acceptarea lor, trăiești prizonieră în tine însăți.

 

Sunt oameni care trăiesc în afara lor mult mai mult decât trăiesc în interiorul lor. Trăiesc departe de ei. Trăiesc conduși de alții ascunși în mintea lor. Și asta se întâmplă când te raportezi la ei și nu la tine. Piticii de pe creier care te întreabă permanent ”Ce crede lumea despre mine?„, ”Mă iubesc?„, ”Dacă fac asta voi fi pe placul lor?”, ”Sunt obosită și nu am chef să îl aud vorbind despre ea, dar dacă nu o fac nu mai sunt o prietenă bună?”. Trăiești din exterior spre interior. Și asta nu e viața trăită pe-a-întregul. Viața se trăiește fix invers, din interior spre exterior.

Când trăiești prin validarea altora și pentru acceptarea lor trăiești prizonieră în tine însăți.

Când trăiești așa, nu te întrebi cine ești și ce vrei. Te mulezi pe ceea ce crezi că ți se cere să fii, sau exact pe ce ți se cere pur și simplu să fii. Iar mecanismul acesta se vede în propoziții de tipul ”mama spune, soțul spune, șefa spune să …”. Și nu doar că ei spun, ideea e că tu faci, chiar dacă lucrul acela este total opus la ceea ce îți dorești. Sigur, se întâmplă și să ajungi până în punctul în care te anulezi cu totul și nici nu mai știi exact ce vrei. Chiar să te sacrifici pentru alții și renunți la binele tău.

 

Unii neagă adevărul acesta din ei și se scutură de câteva ori când le trece asta prin suflet, ca și când ar vrea să alunge praful de pe ei. Alții, în schimb, ar vrea să înceapă drumul înapoi spre ei, dar le este frică și mai mult nici nu știu măcar de unde să deschidă ușa. Și îi înțeleg și pe unii și pe alții. Când trăiești așa ani, mulți ani la rând, nici nu mai știi cine ești, n-ai nici cea mai mică idee cum să trăiești altfel. ”Cine mai rămân eu când nu sunt cine îmi cer ei?”.

Primul pas este întotdeauna să îți recunoști adevărul.

Este necesar să fii cu adevărat conștientă de cât de mult te conduce această nevoie de validare și de câtă validare și acceptare îți oferi tu. Să răspunzi sincer la întrebările de mai sus. Să vezi dacă nu cumva cauți în exterior ceea ce nu poți să îți oferi singură.

 

Apoi să începi să fii tu. Nu că asta ar fi ușor dacă nu ai contact cu tine însăți și nu ai trăit prin tine și pentru tine o vreme atât de lungă. Dar sunt întotdeauna căi să ajungi înapoi la tine cea reală. Să te asculți pe tine înainte de a face ce îți cer alții. Să înveți să gestionezi vinovăția care vine atunci când nu faci ca ei și te alegi pe tine. Să înveți să gestionezi și decăderile și contra-acțiunile celor care nu te vor schimbată. Să spui ce gândești în cel mai frumos mod posibil, dar să fie ce gândești tu, nu ce știi că vor oamenii să audă. Să te oprești din a mima fericirea, când în sufletul tău sunt cioburi, doar pentru a da bine pentru ceilalți. Să fii în rezonanță cu ce simți tu real. Să respecți ce e în tine.

Când reușești să ajungi înapoi la tine, la adevărul tău, la simțirea ta, când te validezi și te accepți mai întâi tu, altfel se așează totul în tine.

Este posibil să trăiești viața și altfel decât să le faci altora pe plac, dar să te rănești pe tine, să te vezi mică și neiubită când nu te plac toți. Asta nu înseamnă că nu trăiești cu ceilalți. Avem nevoie de oameni și de relații, dar de relații sănătoase care ne fac viața mai bună. Este până la urmă despre a învăța să dansezi cu ei, cu ei importanți ție, și ei să danseze cu tine, chiar dacă, până învățați pașii și ritmul, vă mai călcați din când în când sub talpă 🙂 .

 

 

Sursă poza: Denys Nevozhai @ Unsplash

 

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

 

 

Sunt licențiată în Psihologie și în Asistență Socială și sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Am finalizat masterul „Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei” și un program de formare în specializarea ”Psihoterapia integrativă a traumei”. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create474

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu