Am cunoscut părinți care le cer copiilor să le fie fericire și împlinire. Și adulți care le cer asta partenerilor. Uneori subtil, indirect, inconștient. Le cer atunci când nu știu cum să mai umple golul din ei. Dar cerința asta este prea mult de dus pentru un copil … și de fapt pentru oricine. Fiecare adult este responsabil pentru propria fericire. Fiecare copil ar trebui să fie liber să se ocupe de propria fericire.
Nu suntem responsabili si nici datori pentru fericirea altcuiva.
Ne suntem datori doar nouă. Și ne datorăm în primul rând să ne cunoaștem și să trăim pentru noi. Când înțelegi că nu datorezi nimic celorlalți, nici nu te mai simți responsabil pentru suferința lor și nici nu mai ceri, inconștient, copilului tău, sau bărbatului, sau soției, sau oricui altcuiva, să îți fie fericire. Când nimeni nu e dator nimănui, vă trăiți împreună fericirea. Nici nu vă ocupați timpul să o construiți, o trăiți. Nu ești responsabili și nici dator pentru fericirea altcuiva! Doar pentru a ta. Dar ca să îți fii fericire trebuie să trăiești pentru tine, conectat la tine înainte de ceilalți. Poate ai mai auzit asta și altă dată. Am mai auzit și eu, dar până nu înțelegi cu mintea ta și mai ales cu sufletul, e ca un refren, știi să îl cânți dar nu știi ce spune.
Există o diferență uriașă între a te bucura de fericirea pe care o aduce cineva în viața ta și a crede că este treaba cuiva să te facă fericit.
Când fericirea ta proprie depinde exclusiv de o altă persoană, asta nu este iubire, este codependență. Cu cât poți să creezi acea fericire interioară, cu atât vei fi mai fericit cu o altă persoană. Când îți asumi responsabilitatea pentru vindecarea durerilor tale pe care le proiectezi în alții, atunci vei fi deschis să primești iubirea celuilalt. Dar doar iubirea pe care o simte cel de lângă tine nu poate fi suficientă pentru a te face pe tine fericit. Nici iubirea ta nu poate fi suficientă pentru a-l face fericit pe cel de lângă tine, dacă în el stau încă scuturi ridicate cândva și dureri ascunse bine, dar care pâlpâie din când în când.
Să crezi că poți să salvezi pe cineva din propria suferință doar cu puterea iubirii tale, este o iluzie pe care ți-ai creat-o cu mult timp în urmă. Destul de probabil, atunci când aveai atât de mult nevoie să îți salvezi părinții, cu dragostea ta. Altă iluzie care te-a ajutat să supraviețuiești.
Oamenii se schimbă doar atunci când vor să se schimbe. Iar schimbarea și creșterea lor NU este responsabilitatea ta.
Nu este responsabilitatea ta să schimbi, să vindeci sau să îl salvezi de propriile dureri și probleme. Aceasta este în fapt o realitate eliberatoare pentru mulți oameni. Și este o foarte mare diferență între a vrea să sprijini pe cineva și a vrea să faci în locul lui. Între a face pe cineva fericit și a contribui la fericirea lui.
Vă îndemn să vă căutați dacă, încă, nu vă știți. Și să trăiți viața voastră pentru voi.
Nu este egoism. Fiecare adult este responsabil pentru propria fericire. Să trăiești înainte de toate pentru tine, nu înseamnă că nu trăiești cu alții. Nu se exclud una pe alta, cum cred în interior lor mulți, de altfel. Să trăiești pentru tine nu înseamnă că îți neglijezi copilul, partenerul, prietenii, familia. Când îți trăiești viața pentru tine, asumându-ți responsabilitatea pentru propriul bine, îți înveți copilul una dintre cele mai de preț lecții de care are nevoie. Va crește cu iubire pentru sine și pentru viață exact așa cum este ea, cu furtună și curcubeu. Și va găsi fericirea oriunde, pentru că va ști să o simtă fără să o ceară din altă parte … o va avea în el.
Sursă poza: Cata @ Unsplash
♦ Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). ♦
