Sunt foarte multe studii care demonstrează că puii de oameni au nevoie de afecțiune și atingeri fizice pentru a se putea dezvolta. Știm cu toții poveștile cu copiii instituționalizați … Muți dintre ei au avut întârzieri în dezvoltare datorită stimulării senzoriale inadecvate (bătăi, împins, smucit) sau inexistente (lăsați cu orele în pătuțuri, singuri, fără să îi ia nimeni în brațe etc). Am făcut voluntariat în centre de plasament, am crescut astfel de pui de oameni acasă, am lucrat cu tineri postinstituționalizați. Am văzut efectele!
Și, deși majoritatea instituțiilor de tipul ”cămine pentru copii” s-au desființat în ultimii ani, mulți copii din întreaga lume trăiesc în familii și în medii în care lipsește afecțiunea și atingerea fizică. Iar acești copii prezintă un risc mai mare de întârzieri în dezvoltare și de probleme comportamentale și sociale atât ca adolescenți cât și ca adulți.
Copiii au nevoie de afecțiune și atingeri fizice pentru a se dezvolta sănătos.
Una dintre cele mai importante nevoi ale copiilor, pentru a se putea dezvolta sănătos, este nevoia de afecțiune și atingeri fizice oferite de părinți. Afecțiunea se manifestă atât verbal cât și fizic. Copiii au nevoie să audă că sunt iubiți, dar și să simtă. Au nevoie de îmbrăţişări, zâmbete, ținut de mână, atins pe umăr, mângâiat, pupat. Nu este vorba de a-ţi răsfăţa copilul, am mai scris despre asta. Este pur și simplu vorba de a veni în întâmpinarea nevoii sale umane: Nevoia de relații și de îngrijire emoțională.
Copiii care sunt extrem de privați de afecțiune, provoacă situații prin care să primească bătaie.
Chiar și atunci când atingerea produce durere (bătaia) ea tot satisface oarecum nevoia de atingere afectivă. Știu că sună dur dar studiile arată că acei copii care nu primesc afectiune, dar sunt obișnuiți cu bătaia, caută inconștient o atingere, provocând situații prin care să primească bătaie. Măcar așa sunt atinși și își asigură supraviețuirea. În aceeași măsură sunt expuși riscului de a fi abuzați ulterior.
Iar când atingerea părinților a fost înregistrată de psihic ca fiind periculoasă, se va asocia iubirea cu durerea. Iubirea înseamnă să te doară și eu vreau să fug de durere dar am nevoie de iubire. Va apărea și frica de intimitate. În același om va trăi o nevoie de intimitate și o frică de ea, un conflict greu de gestionat de psihicul uman.
Oferiți atenție și afecțiune copiilor voștri! Luați-i în brațe, mângâiați-i, pupaț-i!
Este timpul să lăsăm în urmă ghidajul după vorbele „îl pup în somn ca să nu i se urce la cap” și ”bătaia este ruptă din rai”. Acestor copii, crescuți într-un astfel de mediu, li se plantează în suflet durerea că nu merită să fie iubiți. Este cea mai cruntă durere care poate exista!
Atingerea fizică transmite mesajului că nu sunt singuri, că au sprijin și empatie din partea părinților. Și totodată reduce și tensiunea pentru că stimulează eliberarea de serotonină, care corespunde cu reduceri ale cortizolului, un hormon implicat în răspunsul la stres. Iar îmbrățișările eliberează hormonul oxitocină, un hormon produs în glanda hipofiză și este cunoscut pentru susținerea sentimentului de atașament.
Copiii care trăiesc cu afecțiune și atingeri fizice își dezvoltă abilitățile de autocontrol și abilitățile sociale. Sunt mai încrezători în ei și în părinți și în viață. Sunt mai fericiți și mai capabili să creeze relații sănătoase cu cei din jur.
Acești copii simt că sunt iubiți!
Sursă poza: Bethany Beck @ Unsplash
♦ Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). ♦
