Febra … acest Bau-Bau invizibil al vieții mele de mamă

Unul dintre momentele care mă sperie cel mai tare, legat de băiatul meu, este atunci când face febră. Febra … acest Bau-Bau invizibil. De prins, mă prind rapid că îl paște ceva. David e un copil care vorbește aproape întotdeauna și care aleargă aproape la fel. E foarte simplu să îți dai seama când și-a făcut un virus culcuș în el … este foarte liniștit și adoarme repede. Nu îmi amintesc să mă fi înșelat vreodată judecând după asta. Dar îmi amintesc să mă fi luat prin surprindere de câteva ori când am fost chemată să îl iau de la grădiniță că Bau-Bau-ul Febră al meu îl găsise acolo.

Pe el nu îl cheamă nimeni, niciodată, vine el așa, nepoftit.

Recunosc, nimic nu mă sperie mai mult decât asta. Probabil, de fapt cu siguranță și pentru că nu a avut boli grave și nici accidente periculoase. A rămas mereu în limita copilului cu căzături și boli normale de copil. Mai puțin când i-a crescut temperatura la peste 41 deși luase antitermic în urmă cu mai puțin de 4 ore, deși era în prosoape umede, în brațele mele, în baie. Atunci l-am cunosc prima dată pe Bau-Bau-ul Febră. De ce nu o fi rămas el la treaba lui, nu știu 🙂 ! Dorit și chemat nu a fost. Sigur, pe el nu îl cheamă nimeni, niciodată, vine el așa, nepoftit. Ar trebui să am o discuție cu mama lui pe tema asta. Dar mi-e cam frică și de ea.

Nu sar imediat să îi dau tratament cu paracetamol când are 38. Dar, practic, îl urmăresc cu termometrul, de parcă îi iau temperatura la fiecare inspirație. Noroc că David nu are o problemă vizibilă cu asta. Mai zice din când în când ”Dă-mi mie, că îmi iau eu febra”. Nu pot să vă descriu aici și ochii dați peste cap. Dar uite că la treaba asta ignor ușor ochii dați peste cap.

”Ia să te văd, mamă Cristina, ce faci matale acum?”. 

Cum începe să crească temperatura peste 38.5, cum intru în alertă. Simt cum Bau-Bau-ul meu mă pândește. Parcă îl și văd. Stă cu trabucul în colțul gurii, că na`, îi place căldura, și ridică așa dintr-o sprânceană ”Ia să te văd, mamă Cristina, ce faci matale acum?”. Știu că este un semnal că îi luptă corpul, dar după câteva episoade în care a avut frisoane în brațele mele, înfășurat în prosoape ude, nu prea îmi mai arde de stat liniștită că își face virusul treaba.

Încerc să rămân echilibrată … am zic că încerc. Urmăresc evoluția, dozez întotdeauna corect paracetamolul în funcție de greutate și vârstă, cresc intervalul de oferit tratament, îl las mai dezbrăcat-îmbrăcat să nu se supra-încălzească de la haine groase. Zic niște rugăciuni, deși eu nu prea mă rog, și dau câteva telefoane să îmi vină întăririle dacă sunt în timpul săptămânii și am de lucru. Ultima oară ne-am distrat cu musafirul Bau-Bau Febră nepoftit în vacanță. Măcar nu am fost nevoită să chem bunicii, dar nici nu am ieșit din casă … de fapt, am ieșit, de 2 ori până la urgență.

Vedeți voi, acesta este Bau-Bau-ul invizibil al vieții mele de mamă.

Mă sperie cu ceea ce iubesc cel mai mult pe lumea asta: copilul. Apoi, mă obligă să îl țin acasă până are el chef să plece. Sigur, asta îl încântă pe David întotdeauna. Și îl înțeleg. Dar recunosc că mie îmi face haos înăuntru și afară. Ba concediu, ba chemat ajutoare. Asta se traduce fie în prea mult de lucru când se termină concediul, fie în casă mult prea plină … punct. Alergat de la muncă la medic, de acasă la medic, uneori la ore la care și bolnavii de insomnie dorm. Întotdeauna neodihnită noaptea fiindcă păzesc copilul și îi dau tratament. Și incertitudinea aia pe care trebuie să o rabd o vreme: a plecat Bau-Bau sau doar face mișto de mine și stă ascuns în coșul de rufe murdare, până aproape zic eu că am scăpat și apoi sare de acolo ”Ha! Ha! Nu am terminat încă cu voi”? De câte ori nu mi-a făcut așa  ….

Înțelegeți? Nu îmi place deloc Bau-Bau-ul ăsta! Febra … acest Bau-Bau invizibil …

♦ Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). ♦