Eram la curs. Exercițiul de introducere ne îndemna să ne gândim la câteva momente care ne aduc fericire. Și m-am gândit. Zău că nu mă puteam opri din înșiruit, iar asta mă încânta la maxim. Nici nu eram conștientă de câte acțiuni și activități trăiesc în fiecare zi și îmi aduc fericire. M-am oprit în sinea mea la David. Mi-am zis că timpul petrecut cu el îmi aduce bucurie. Doar că voiam să înțeleg mai mult, să vizualizez ce mai exact îmi place mie cel mai mult. Care este momentul special? Că, să fim serioși, să îl rog de ciunșpe mii de ori să mănânce, numai plăcere nu e. Am descoperit mai multe momente, totuși m-am oprit la cel pe care îl simțeam cu adevărat special.
Care este momentul special pe care îl am eu cu copilul meu? Care e momentul care îmi aduce cea mai mare bucurie?
Când îl pun la somn. Wait for it … Gata? V-ați oprit din râs? 🙂 Ador momentul în care mă pun cu David la somn. Ucidem becul și aprindem veioza care face lumină atât cât să pot să citesc. Își pune capul pe umărul meu și ascultă povestea. Apoi, momentul cu adevărat important pentru mine, cel pe care îl aștept … își pune capul pe burta mea și vorbim.
Atunci vin toate întrebările din una în alta. Și durerile, și dorul, și temerile. Și îi răspund. O întrebare aduce altă întrebare și eu atunci știu ce stă în sufletul lui. Atunci am șansa să îl înțeleg, să îl cunosc, să știe că îl accept și îl iubesc cu toate. Atunci pot să îi pun încredere și iubire în suflet, să îi creez mediul calm și total prezent în care să își ventileze greutățile și abia apoi să afle ce ar putea să facă cu ele.
Vin și plăcerile din ziua pe care ne pregătim să o ducem la culcare, și activitățile de la grădiniță, și noile prietenii și deciziile de a se căsători cu colega lui de la scrimă.
Apoi își mută capul pe pernă, își pune năsucul lui cald pe năsucul meu rece și mă roagă să îi povestesc ceva de când eram eu mică. El află continuu că și mama lui a trăit părți din ce trăiește el. Eu mă centrez pe ce am trăit plăcut în copilărie, sau ce am învățat din ea. Nu am vorbit cu el despre cele mai profunde dureri, le păstrez pentru terapie. Dar îi vorbesc și despre frici și suferințe și cum m-am descurcat sau nu.
E momentul meu cu el, când construim fiecare în sufletul celuilalt ceea ce fiecare om are nevoie: încredere, acceptare, iubire.
Și vă îndemn să vă gândiți care e momentul special pe care îl aveți cu copilul vostru? Ce vă aduce acel moment? Cât de des îl trăiți?
Sursă poza: Picsea @ Unsplash
♦ Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). ♦
