Lucia este MamicaAutentica și nu numai. Are multe proiecte și planuri în derulare, n-am idee cum reușește să le facă pe toate 😊. Ea este cea care mi-a făcut logo-ul blog-ului, când aveam musai nevoie de o schimbare și am simțit, și nu m-am înșelat, că ea va înțelege ce vrea sufletul meu să pună într-o singură imagine. Așa că dacă auziți de Rainbow Design tot ea e, și la Learning HUB tot ea. V-am spus că face multe.
Azi vă povestește despre blog-ul ei unde scrie așa cum trăiește, autentic, imperfect și fără prejudecăți.
Mi-a plăcut întotdeauna să scriu. Când eram mică scriam poezii în care descriam experiențe dureroase din viața mea cu puțin umor negru, cu sarcasm și ironie. În același timp transmiteam mesaje persoanelor care mă răneau.
Apoi am scris în jurnal.
Am avut și 2 prieteni prin corespondență. Îmi amintesc și acum multele pagini scrise și entuziasmul primirii unei scrisori consistente.
În același timp nu mi-a plăcut să compun referate și recenzii. Nu era genul meu de scris. Am fost mereu ancorată în realitate și am scris despre ceea ce am trăit și ceea ce am văzut. Am scris mereu autentic, direct, mai puțin documentat decât azi, mai subiectiv. Scriam despre probleme de acasă, dar și despre prostituate minore din cartierul Pantelimon, unde am crescut. Texte pentru mine, în care puneam sufletul meu și integram experiența trecând-o din emisfera dreapta în emisfera stangă și’napoi, de câteva ori.
Apoi nu am mai scris în jurnalul pe hârtie, ci am început să scriu pe blog … abia auzisem de ele, acum 9 ani … Nu am fost însă consistentă, deși aveam followeri și comentarii. Nu știu nici acum exact cum și de unde veneau pe vremea aceea. Apoi nu am mai avut timp să scriu din nou.
În 2010 am devenit mamă și, faptul că nu am avut pe nimeni în jurul meu cu care să mă sfătuiesc, m-a făcut să mă îndrept către online pentru informații. Am găsit astfel multe grupuri de mame și bloguri de parenting pe unde găseam foarte multe extreme și „mommy wars„. Multă răutate, agresivitate, zero toleranță, de unde ieșeai fie mamă bună, fie mamă rea.
Mă simțeam vinovată că nu pot fi și eu ca alte mame, care le fac pe toate și totul e lapte și miere. Parcă eram singura mamă epuizată, cu singurul copil care țipa continuu …
Mă simțeam totalmente singură.
În mare frustrare am ajuns la terapeut. Aici a avut loc punctul meu de cotitură. Am înțeles că, dincolo de proiecția ideala din online, în realitate toate mamele trec prin aceleași greutăți. De aici s-a născut ideea blogului, pentru că mi-am dorit să compensez cumva mesajele de tip „cum să fii o mamă perfectă” cu mesaje realiste, autentice, cu bune, cu rele, cu toleranță față de greșeli, cu acceptare și iubire de sine. Nu am scris imediat, întrucât nu am găsit un nume potrivit de blog și mi-a trebuit ceva timp să trec peste întrebările „cine m-ar citi pe mine?”, „cine sunt eu să îmi dau cu părerea?”, cu atât mai mult cu cât mă simțeam departe de perfecțiune. Am realizat însă că exista o nevoie neacoperită de a trimite mamelor o îmbrățișare fără învinovățire.
Nu am adoptat o teorie sau alta de parenting ci am luat ceea ce ni s-a potrivit și am adaptat familiei noastre. Așa s-au născut articole precum povestea noastră despre cosleeping, când tot internetul scria despre cât de obligatoriu a devenit acest pas, al dormitului împreună, sau seria de articole despre țipat, când peste tot se scria numai cât de grav sunt afectați copiii și cum trebuie să nu mai țipăm, de parcă ar fi un buton de on/off – de-ar fi așa ușor.
Am adresat o scrisoare acelor 63% dintre părinți, atunci când internetul i-ar fi bătut cu pietre în piața mare. Mi-am pus sufletul online, atunci când am simțit că nu mai pot respira.
Scriu despre educație din perspectiva cooperării și a găsirii de soluții, atunci când toți acuză și caută vinovați.
Am scris despre cum ne sabotăm relațiile visând la partenerul perfect, când el nu există.
Am adresat o scrisoare autentică de acceptare proaspetelor mame și sunt adepta parentingului echilibrat și moderației în toate.
Așa s-a născut blogul meu, pe care scriu întotdeauna autentic, din experiența personală și unde mă bucur de fiecare reacție și fiecare comentariu. De fiecare mesaj de încurajare sau mesaj al mamelor care îmi mulțumesc că spun lucrurilor pe nume.
Alte povești cu și despre bloggeri găsiți aici.
