”Parentificarea„ este un termen utilizat în psihologie pentru a descrie un fenomen în care un copil preia rolul de părinte sau de îngrijitor pentru frați sau chiar pentru părinții săi. Aceasta poate implica responsabilități emoționale sau practice care depășesc vârsta și capacitățile copilului. Să vă scriu câteva exemple: sprijin emoțional pentru un părinte, îngrijirea fraților mai mici, gestionarea problemelor financiare ale familiei, medierea conflictelor familiale, sarcini casnice excesive, folosirea copilului ca „mesager” între părinți etc. Pentru copilul „parentificat”, care a trebuit să devină adultul din familie, acest tip de stres se transformă adesea într-un mecanism de adaptare în fața unor circumstanțe dure. Corpul se apără și reține aceste amintiri stresante, iar efectele acestui proces se manifestă ulterior în viața adultă.
”Parentificarea”: trauma „invizibilă” din copilărie
”Parentificarea„ are loc atunci când un copil trebuie să își îngrijească propriul părinte. Sau, când i se cer responsabilități pentru care nu este pregătit emoțional. Acești copii sunt adesea mediatori, responsabili pentru pacea în casă și încărcați cu așteptări care le depășesc capacitățile de dezvoltare. Ca rezultat, aceștia cresc rapid, fără să-și împlinească nevoile esențiale de copil. Asta duce la un nivel de inflamație cronică și la o vulnerabilitate mai mare față de stres și boli autoimune.
Din păcate, discuția despre ”parentificare” rămâne adesea într-un con de umbră. Însă, nu mai putem nega studiile care demonstrează că există o legătură profundă între experiențele trăite și starea de bine la vârsta adultă. De exemplu, copilul obligat să își asume responsabilități adulte înainte de vreme, devine adesea adultul disociat, predispus la afecțiuni autoimune și alte probleme de sănătate.
Corpul ține scorul …. chiar și în lipsa amintirilor explicite. Experiențele din copilărie lasă amprente biologice care se manifestă prin inflamații, fluctuații hormonale și modificări ale ritmului cardiac. Acești markeri influențează susceptibilitatea noastră la boli la vârsta adultă. De asemenea, pot avea un impact semnificativ asupra sănătății pe termen lung.
Există câțiva markeri fiziologici care sunt afectați de experiențele noastre timpurii:
– Răspunsul inflamator: Stresul persistent din copilărie poate declanșa o stare inflamatorie cronică. Asta ne face vulnerabili la boli autoimune și alte afecțiuni inflamatorii, cum ar fi artrita reumatoidă, diabetul sau lupusul. Această inflamație cronică este rezultatul unei hiperactivități a sistemului imunitar, care încearcă să facă față stresului prelungit.
– Tonusul vagal: Nervul vag joacă un rol crucial în comunicarea dintre creier și organele interne, influențând răspunsurile de relaxare și capacitatea organismului de a se adapta la stres. Când o persoană trece prin experiențe traumatice, sistemul nervos simpatic (responsabil de răspunsul „luptă sau fugi”) este adesea activat în mod exagerat, ceea ce poate duce la o activitate redusă a sistemului parasimpatic, inclusiv a nervului vag. Ca urmare, tonusul vagal scade. Astfel, afectând capacitatea corpului de a se calma și de a reveni la o stare de echilibru după stres. Un tonus vagal ridicat este corelat cu o capacitate mai mare de reglare emoțională, reziliență și performanță cognitivă. În schimb, un tonus vagal scăzut este frecvent întâlnit la persoanele anxioase sau depresive. Și este un indicator de risc pentru afecțiuni cardiovasculare și autoimune.
– Hormonii de stres: Nivelurile de cortizol, hormonul stresului, pot rămâne crescute în urma experiențelor traumatice, contribuind la o serie de probleme de sănătate, inclusiv obezitatea, hipertensiunea și tulburările de somn.
– Microbiomul intestinal: Experiențele timpurii pot influența și compoziția microbiomului intestinal. El joacă un rol crucial în sănătatea mentală și fizică, afectând atât sistemul imunitar, cât și starea de spirit.
Acești markeri fiziologici nu doar că afectează sănătatea pe termen scurt, ci pot predispune individul la o serie de afecțiuni pe parcursul vieții, evidențiind importanța intervenției timpurii și a sprijinului psihologic.
Sursă poza: Kelly Sikkema @ Unsplash
♦ Vă invit să dați like paginii de Facebook a site-ului. ♦
