Obiectivele acestui joc pentru dezvoltare emoțională – ”Cine sunt eu?” sunt:
– Focalizarea atenției asupra propriilor sentimente și percepții interioare;
– Conştientizarea emoţiilor;
– Autocunoașterea și dezvoltarea autocontrolului;
– Stabilirea limitelor între spațiul personal și cel social;
– Exersarea capacității de exprimare a unor percepții personale.
Vârstă recomandată: 7-10 ani
Tehnica utilizată: imaginația ghidată, desenul, metafora
Materiale: coli de hârtie, muzică, culori colorate
Descrierea exercițiului: Copiii sunt rugați să închidă ochii, să se proiecteze în propriul spațiu și să-și imagineze că sunt tufe de trandafiri. Pe fondul unei muzici de relaxare, le oferim copiilor mai multe situații, ei alegând ceea ce li se potrivește mai bine. De exemplu: Ce fel de tufă de trandafiri ești tu? Ești una foarte mică sau foarte mare? Ești înflorită? Ai frunze? Cum arată rădăcinile tale? Ai spini? Unde te afli? Are cineva grijă de tine? Copiii nu vor verbaliza răspunsul la aceste întrebări. Apoi, le cerem copiilor să deschidă ochii când sunt gata. Le oferim o foaie de hartie și creioane colorate și îi rugăm să-și deseneze tufa de trandafiri. După terminarea desenelor, copiii sunt rugați să-și prezinte tufa de trandafiri și să povestească despre ea.
Acest joc pentru dezvoltare emoțională – “Cine sunt eu?” poate fi folosit și în lucrul cu adolescenții în grupuri de dezvoltare personală.
* Articolul conține informații din ”Metodologia de lucru pentru dezvoltarea competențelelor sociale și emoționale ale copiilor de vârstă școlară mică” elaborată de psiholog Cristina Buja și psiholog Oana Alexandra Budiș.
Mai multe idei de jocuri și activități pe categorii de vârstă și dezvoltare de abilități găsiți aici.
♦ Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). ♦
Buna Cristina, legat de tema constientizarii emotiilor si verbalizarii lor, am o nelamurire legata de atitudinea fetitei mele, daca m ai putea ajuta. Are 3 ani jumate, in urma cu un an am plecat intr o vacanta de 2 luni. Pana atunci mergeam regulat la parc, ea interactionand cu 2 fetite de varsta ei. La varsta de 2 ani si un pic nu socializau prea tare, mai mult joc individual una pe langa cealalta. Ne am intors din vacanta la parc, moment in care ea isi dorea sa socializeze cu fetitele, insa ele creasera un cerc inchis de prietenie si nu lasau pe altcineva sa intre. Depunea eforturi pt a fi acceptata de fetite, facand ca faceau si ele, razand cand radeau si ele, etc, insa degeaba, uneori au si lovit o. Erau si alti copii mai mici la parc, insa ea voia sa se joace cu ele, fiind de varsta lor. Lucrul acesta s a intamplat aproape de fiecare data(neacceptarea de grup), eu de cele mai mulye ori incercand sa merg cu ea la alt parc ca sa evit neplacerile ei. Usor s a reimprietenit cu una dintre fetite cu care se joaca f frumos pana vine cealalta. Cand o vede pe cealalta ca vine pune capul in jos si pleaca, se departeaza. Adevarul este ca atunci cand vine a 2 fetita, prima fetita lasa jocuk cu fetita mea si incepe sa se joace cucealalta, moment in care fetita mea se departeaza. Ii vad in ochi dorinta de a se juca cu ele, pt ca ne cunoadtem de mici, insa ceva o retine, se departeaza singura.Mereu ii spun ca sa se joace impreuna toate 3, ca nu trebuie sa plece, insa ea are o teama, nu stiu de ce natura. Am stat acasa cu ea 3 ani pana am inceput munca, afectiune a primit din toate punctele de vedere. Probabil se simte respinsa de fetita aceea sau isi mai aduce aminte cand a lovit o si ii e frica( nu a lovit o tare, dar numai ideea de a ridica mana la ea ma gandesc), nu stiu ce e in mintea ei. Nu stiu cum s o ajut ca sa poata trece peste acel moment, sa aibe incredere in ea, sa nu mai plece cand o vede pe cealalta fetita, daca ai cateva idei vate m ar ajuta sa o i teleg mai bine si sa o ajut sa depaseasca acel moment. Va incepe gradinita in toamna si probabil ba fi in clasa cu acele fetite. Multumesc!
Buna,
Poti sa incerci sa vorbesti cu ea, sa iti spuna ea ce simte de fapt, poate ca ii este frica, sau poate ca nu, copiii sunt ceva mai curati decat noi, au mai putine experiente asa ca poate nu se simte respinsa sau poate ca nu ii este frica Nu zic ca nu simte toate acestea, zic doar ca noi avem tendinta sa trecem prin filtrul nostru si din propriile noastre experiente sa presupunem ca un copil se simte intr-un mod anume. Poti discuta cu ea deschis despre prietenie, despre cum oamenii au preferinte diferite, despre cum se formeaza grupuri diferite, sa ii povestesti de situatiile asemanatoare prin care poate ai trecut si tu, cum te-ai simtit si ce ai facut. Poti sa incerci sa ii oferi ocazia sa isi faca alte prietenii, fara a o scoate fortat din acest mediu doar fiindca iti este teama sa nu sufere (cu toate ca te inteleg perfect daca ai vrea sa faci asta :)). Important este sa discuti cu ea despre ce simte si sa gasiti impreuna modalitati prin care sa gestioneze ce simte. Nu putem sa ne ferim copiii de emotiile dureroase … si zic asta si pentru mine 🙂 Mult succes iti doresc :*
Multumesc Cristina ca ti ai luat din timp ca sa mi raspunzi. Voi incerca sa o ajut mai bine sa inteleaga ce simte si de ce.
Cu mare drag!