Emoțiile dureroase sunt semnalul de alarmă că o nevoie umană urlă în noi să fie împlinită. Valabil și pentru copii și pentru adulți. Diferența este … uneori doar … că adulții învață cum să transpună durerea altfel decât printr-un comportament agresiv. Dar copiii au nevoie să îi învățăm cum să traducă furia rezultată din nesatisfacerea nevoii, altfel decât prin împins, lovit, jignit, țipat, trântit pe jos prin magazin. În spatele oricărui copil furios este un copil vulnerabil cu o nevoie neîmplinită.
Care sunt nevoile care urlă cel mai des în noi?
De a fi în siguranță, auziți, văzuți, conectați, iubiți, respectați, apreciați, recunoscuți, îngrijiți, de a primi atingere, afecțiune, empatie, de a avea un cadru unde să manifestăm creativitate, să ne mișcăm, să fim liberi, să ne relaxăm, să avem limite și reguli clare, să avem perspectiva unui viitor sigur. Am crede inițial că sunt nevoile unui copil, dar mai citiți-le încă o dată, sunt la fel de actuale și valabile și pentru adulți.
Furia este doar semnalul că o nevoie umană importantă nu este împlinită.
Furia nu e nefuncțională, este o emoție cât se poate de normală și naturală. Ce trebuie să înțelegem noi și să îi învățăm și pe copii este că manifestarea furiei printr-un comportament agresiv nu duce la rezolvare nevoii. Furia este doar o emoție. Important este să învățăm să o exprimăm într-un mod sănătos.
Ce putem să facem când copilul este furios?
Să privim în spatele furiei, să vedem ce a produs-o, să validăm normalitatea ei și să căutăm împreună modalități de a satisface nevoia. Iar când satisfacerea nevoii nu este posibilă ajută doar să o recunoaștem (copilul se va simți înțeles și acceptat).
Revin în curând și cu câteva indicii despre ”Cum să vorbești cu copilul tău când este furios”. Și nu uitați în spatele oricărui copil furios este un copil vulnerabil cu o nevoie neîmplinită.
Sursă poza: Annie Spratt @ Unsplash
♦ Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). ♦
Aștept cu mare interes următoarele articole pe această temă fiindcă fiica mea traversează o perioadă în care furia este prezentă constant în viața ei iar eu nu știu cum să reacționez în fața acestui val de țipete, jigniri, urlete. Mulțumesc!