Sub umbrela ”Poveștile Cristinei” găsiți mai multe cărți pentru copii scrise de Cristina și Alex DONOVICI. Noi avem până acum 5 cărți și toate ne-au plăcut foarte mult. David i-a declarat unii dintre scriitorii lui preferați. Mă îndoiesc că există o carte scrisă de ei care să nu ne placă. Pe site-ul lor găsiți și povești înregistrate, așa că puteți să vă faceți o idee despre cum scriu.
O iarnă de povești – 7 altfel de povești despre iarnă
Încep cu această carte fiindcă este de sezon. Sunt 7 povești scurte, cu subiecte legate de tematica sărbătorilor de iarnă. Preferatele mele sunt ”Adio, nuielușe!” și ”În căutarea lui Moș Nicolae”, fiindcă au soluții pentru nuielușe și o explicație frumoasă și altfel, pozitivă, despre nuielușă. Nu vreau să vă stric surpriza, așa că, nu vă spun mai multe. David nu a reușit să aleagă o poveste preferată, a zis că toate sunt frumoase și din toate a învățat câte ceva. Cartea aceasta este un cadou foarte frumos pentru perioada care urmează.
Ale și sufletul cărților
Este structurată în 15 capitole și este o poveste emoționantă despre bunici și magia cărților. Nu lipsește deloc partea de aventură în care o fetiță de 10 ani, o stră-străbunică de 106 ani și o cățelușă vorbitoare încearcă să facă imposibilul, să salveze ultimele cărți din lume și pe Sufletul lor. Dar nu vă spun cine este ”Sufeltul lor” 🙂 , vă las să descoperți singuri.
Norișorul Roz
Este dedicată copiilor mai mici, dar la fel de potrivită și celor mai mari. Ilustrațiile sunt superbe și simbolistica la fel. Este o poveste despre teama de întuneric și despre teama de a fi diferit, când, a fi diferit de ceilalți nu este deloc un lucru rău.
Întâmplări vindecătoare
Cartea cuprinde 8 povești cu ajutorul cărora copiii pot intra în contact cu anumite temeri pe care le au și pot vorbi deschis despre ele. Pentru părinți, poveștile pot fi un mod de a înțelege sau de a identifica anumite prejudecăți. Poveștile îi ajută pe copii să privească dincolo de aparențe și să continue să creadă în ei. Multe dintre povești sunt emoționante atât pentru copii, cât și pentru părinți.
Comoara lui Ben – pe care o poate găsi orice copil
Despre „Comoara lui Ben – pe care o poate găsi orice copil” scrisă de Alex Donovici, am povestit într-un alt articol mai multe detalii. Este o poveste emoționantă, plină de aventură, surprize, prieteni și valori.
Acestea sunt cărțile scrise până acum de Cristina și Alex DONOVICI.
Recomandări de cărți și materiale pentru copii găsiți în categoria numită fix așa ”Cărți și materiale pentru copii” 🙂 .
♦ Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). ♦