Am fost în vizită prin țară la centrele unde fundația pentru care lucrez de mai bine de 10 ani, oferă finanțare pentru activitățile lor de tip ”Școala după școală” (sprijin în realizarea temelor școlare, meditații, cursuri, ateliere de pictură, croșetat, muzică, dans, teatru și multe altele). Programul se numește Fondul Special pentru Copii – Invesție în mediul rural 2018-2019. Este finanțat de Fundația Principesa Margareta a României și Fundația Vodafone. Și am realizat iar că dincolo de bula noastra de cristal este o cu totul altă lume!
A fost fantastic! M-am umplut de viață și am deschis ochii.
Știam și eu că lumea adună în ea de toate, de la mașini scumpe cât o casă, la oameni care dorm în dărăpănături de chirpici. De la școli private cu metodologii străine, la sate unde școala e văzută ca o opțiune și părinții negociază cu profesorii prezența la ore. De la brânză cu mucegai, la mucegai pe tavan. Mă opresc aici.
Dar când stai într-un oraș mare, îți duci copilul la grădiniță cu mașina, nu îți lipsește nimic din frigider, copilul are un magazin de jucării în propria casă și tot mai cere și tot mai primește, când poate să aleagă să facă orice activitate vrea, a zburat cu avionul, vede mare și munte în țara lui și în afara ei, când e așa, cam trăiești într-o bulă. Copilul tău face engleză și dicție și sport, dar nu are 5 ani împliniți. Și poate te gândești să îl înveți deja și alfabetul. Copilul trăiește ca un prinț și tu cu el, chiar dacă mașină e de împrumut și plătești chirie pentru ”acasă”. Îți cumperi haine la reducere, dar ai pierdut numărul perechilor de pantofi, apăi, da, trăim într-o bulă.
Dincolo de bulă sunt …
Copiii care nu au creioane la școală. Școli unde clasa 0 și clasa I și clasa a-III-a stau în aceeași încăpere mică, toți cu o singură învățătoare. Părinții îi țin acasă pentru a avea cine să le pună un pahar cu vin chiar dacă ei vor la școală. Evoluția lor se măsoară în “mâncați-aș doamna te iubesc “ și în trecerea de la “fă” la “fă doamna”. Ei nu joacă “țară, țară vrem ostași” ci “țară, țară dă-mi muștar“. Părinții nu mai trântesc ușa de perete pentru a sări la bătaie că de ce copilul a luat 4. Acum ciocane și … “Doamna, pot să intru să vă întreb ceva?”.
Copiii iubesc școala pentru că îi scoate din familie și mai ales pentru că le dă speranța unei vieți mai bune. Și asta se întâmplă acolo unde sunt oameni cu suflete atât de pline cu iubire, OAMENI ca cei pe care i-am cunoscut eu. Și abia aștept să îl duc și pe David în vizită la centrele unde sunt ei.
Știți cum sunt ei? Își mănâncă prânzul cu copii, le aduc haine și creioane de acasă, îi aud când îi ascultă, îi îmbrățișează, le arată că merită să fie iubiți, că și ei contează.
Avem nevoie de OAMENI! Și putem să facem asta când ieșim din bula noastră de cristal.
♦ Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). ♦
