Ce este de fapt un psihoterapeut?

Ce este de fapt un psihoterapeut? Nu este psiholog, consilier, coach și nici învățător. Asta am încercat să clarific și când am scris despre care este diferența dintre dezvoltare personală, consiliere, coaching, educație și psihoterapie.

Ca nivel de pregătite un psihoterapeut trece prin acest proces:

– studii universitare – psihologie (minim 5 ani)
– formare profesională – psihologie (minim 2 ani)
– experiența psihoterapiei proprii (da, pentru un psihoterapeut este obligatorie terapia)
– practică deliberată
– supervizare (minim 2 ani în care terapeutul discută cazurile cu un expert pentru a-și dezvolta abilitățile necesare pentru o bună intervenție)
– intervizare (grup de terapeuți din aceeași categorie în care își împărtășesc experiențele de lucru)
– formare continuă (pentru rafinarea abilităților)

Psihoterapeutul este parțial:

– figură parentală – simbolistic este părintele de la care aștepți acceptarea necondiționată.
– educator – îți oferă informații.
– antrenor (coach) – îți dezvoltă capacitatea de autoreflexie (psihicul se uită la el însuși și se restructurează pe măsură ce se uită)
– evaluator – îți evaluează parcursul și dezvoltarea.
– model – decurge în mod natural din figura parentală. Clientul se uită la psihoterapeut, evaluează și preia.
– mentor – cumva spre finalul terapiei devine și acea figură care te sprijină în luarea deciziilor. Nu toți clienții ajung aici. Mulți se opresc la educator sau model. Educatorul oferă informația, mentorul îți oferă o viziune, te ajută să îți creezi calea ta specifică.

MOAȘĂ. Ooo, da, psihoterapeutul este ”moașă”. Te ajută, te susține să te naști din nou. Nu te scapă de durerile nașterii, dar le face mai suportabile. Te întoarce, te ține de cap un pic, face procesul mai confortabil, mai fluid. Nu folosește forceps. Când zici că o să mori de durere, îți arată că mai e doar puțin. E parte dintr-un proces care se întâmplă în mod natural în tine, oricât de dureros ar fi. Iar la final, se bucură cu tine de ceea ce ești, în cea mai pură și definită și integrată formă a ta.

 

 

Informațiile sunt sintetizate în cadrul formării complementare pe care am urmat-o în psihoterapia integrativă a traumei (formarea este condusă de psiholog doctor Diana Vasile).

 

Sunt psiholog și psihoterapeut specializat în terapia traumei și în evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Am experiență de peste 13 ani în lucrul cu adulți și copii, atât în cabinet, cât și în domeniul ONG-urilor și sunt psiholog colaborator al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei București (ISTT). Sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create 541

4 comentarii la „Ce este de fapt un psihoterapeut?

  1. Si ce are la baza? Psihologia, nu? Ca studii, ma refer, cum ajunge cineva psihoterapeut, din cadrul carei facultati +ce mastere?
    Oricum, nu este psihiatru, ca aceia au medicina la baza, asta-i clar.

      1. Bună ziua!
        Doar aboslvenții de psihologie pot deveni psihoterapeuți sau și persoanele licențiate în medicină, psihopedagogie specială, asistență socială sau teologie?
        Mulțumesc!

        1. Din care stiu eu pot profesa și cei care nu au psihologie, dar cu anumite limite. Ei nu vor fi psihoterapeuti. De exemplu, daca au terminat asistenta sociala si au facut formare în psihotraumatologie vor fi asistenti sociali cu competenta in tipul respectiv de psihoterapie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.