Cărți pe care le pot citi copiii la 7-8 ani

Cărți pe care le pot citi copiii la 7-8 ani

Vă recomand să citiți împreună cu copiii voștri, fie că aveți un timp alocat în care stați împreună și fiecare își citește cartea preferată, fie că îi citiți povestea de noapte bună, sau și mai bine amândouă variante 🙂 . Astăzi vă prezint câteva cărți pe care le pot citi copiii la 7-8 ani.

Cărțile de mai jos pot fi citite și de copii mai mici dacă au început să exerseze această abilitate mai devreme. Pot fi de folos și pentru copiii mai mari care întâmpină dificultăți de citire.

Pentru primele cărți, noi am folosit colecția de la editura Gama, ”Învață să citești!„. Sunt grupate pe grade de dificultate, începând de la 0 la 2. Cărțile de nivel 0 sunt pentru copiii care sunt la început și au învățat să lege literele în cuvinte. Cele de nivel 2 sunt pentru copiii care știu să citească măcar puțin. Ele conțin abțibilduri și ilustrații ajutătoare care înlocuiesc anumite cuvinte și astfel textul este mai ușor de citit. Poveștile sunt scrise cu caractere mari, ușor lizibile

Cărți pe care le pot citi copiii la 7-8 ani1

Tot de la editura Gama avem și din colecția ”Citesc ușor” și ”Fabulele lui Eshop”. Amândouă colecții sunt gândite și realizate pentru copii cu dificultăți de citire. De asemenea nu sunt doar simple povești, copilul poate desprinde cu ușurință o morală și stimulează încrederea în sine. Cărțile din colecția ”Citesc ușor” conțin activități de lectură și o riglă specială, pentru a ușura citirea.

Cărți pe care le pot citi copiii la 7-8 ani2

Aceste cărți pot fi un foarte bun cadou atât pentru zile de naștere cât și pentru final de an școlar 🙂 .

De la editura Booklet Fiction are câteva cărți, preferata lui este Trei prieteni curioși / Hoțul de biciclete, carte pe care a primit-o de la doamna învățătoare și pe care a citit-o în vacanța de vară. Cărțile din această colecție conțin de fapt două povești pline de aventuri. Ele sunt scrise cu font mare și conțin ilustrații în locul anumitor cuvinte și astfel le este mai ușor să citească. Mai mult de atât le este stimulată atenția și imaginația.

Cărți pe care le pot citi copiii la 7-8 ani4

La editura Gama am găsit și colecția ”DYS clasic” care cuprinde povești adaptate din romanele clasice ale copilăriei noastre. Cărțile conțin o riglă specială, pentru a ușura citirea. Fontul este adaptat pentru diferențierea rapidă a literelor. La final de capitol sunt scrise întrebări care verifică înțelegerea textului. Cele pe care le are, din poza de mai jos, nu le-a citit încă, așteaptă la rând.

Cărți pe care le pot citi copiii la 7-8 ani5

Colecția ”Clubul DYS” de la editura Gama este gândită pentru copii cu dislexie, dar nu numai, sunt de ajutor și pentru cititorii începători. Cărțile sunt structurate pe capitole, David citește cel puțin unul în fiecare zi. Pe el capitolele îl ajută să știe unde a rămas și când să se oprescă 🙂 . A citit ”Cadoul pentru Lia” și urmează la rând ”Ochelarii lui Tudor”. Poveștile sunt frumoase și au incluse și partea de aventură care îi atrage pe copii.

Cărți pe care le pot citi copiii la 7-8 ani6

Dacă aveți și alte recomandări vă invit să le împărtășiți cu noi. Le voi adaugă în continuarea articolului, să avem o listă cuprinzătoare din care să alegem. 

* Recomadări de la cititori:

Seria ”Biroul de investigații nr 2”

Benzi desenate

Seria Geronimo Stilton.

Sursă poza: Annie Spratt @ Unsplash

 

Recomandări de cărți și materiale pentru copii găsiți în categoria numită fix așa ”Cărți și materiale pentru copii” 🙂 .

 

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

 

Sunt psiholog și psihoterapeut specializat în terapia traumei și în psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Am o experiență de peste 14 ani în lucrul cu adulți și copii, atât în cabinet, cât și în mediul ONG, și sunt psiholog colaborator al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT) din București. Lucrez cu adulți în ședințe de psihoterapie individuală și de grup, precum și în consiliere parentală – acolo unde întrebările despre relația cu copilul aduc în lumină și propriile răni, nevoi sau limite. Prin proiectul „Rădăcini Sănătoase”, susțin prevenția psihologică și educația emoțională pentru viitori părinți și specialiști, cu scopul de a construi relații sigure încă de la începutul vieții. Sunt fascinată de puterea psihicului uman de a se vindeca și a se reconstrui, indiferent câte furtuni a fost nevoit să ducă. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să iubească și să fie buni – doar că uneori nu își mai dau voie. În spatele zidurilor ridicate pentru a se proteja, rămâne mereu o parte vie, care încă știe să simtă și să iubească. Și altfel se poate.
Articole create 555

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.