Când nu există limite copiii devin dezorientați și nesiguri

Azi, mai mult decât oricând punem preț pe libertate. Libertatea pe care nu am avut-o copii fiind. Noi am trăit în vremuri în care trebuia să fim cuminți. Și cuminte însemna obediență, tăcut din gură, stat lângă părinte în liniște. Iar acum, firește, vrem să le oferim copiilor noștri ceea ce nu am avut noi. Nu-i rău deloc să căutăm să facem asta. Copiii au nevoie de libertate pentru a avea loc să își dezvolte potențialul. În același timp au nevoie de ghidaj, de reguli și limite, pentru a se simți în siguranță. Când nu există limite copiii devin dezorientați și nesiguri.

Nevoia de independență, înțeleasă greșit, poate deveni amenințătoare.

De exemplu, bebelușii au nevoie de prezența părinților pentru a se simți în siguranță. Să îi vadă, să îi audă, să îi simtă. Riscul, când pui accent pe libertate și independență la vârste atât de mici, este să mărești tocmai dependența copilului de tine. Nevoia fundamentă de siguranță nu este îndeplinită când părintele îl lasă pe bebeluș să plângă până se calmează singur, când îl culcă în altă cameră chiar dacă pare că nu vrea asta, când îl hrănește la program chiar dacă el cere mai devreme. Este de fapt un cerc vicios. Părintele căută să îi creeze independență, copilul simte că nu este în siguranță și îl solicită și mai mult. Părintele devine și mai speriat când îl percepe ”dependent” și insistă lăsându-l singur.

Prea multă libertate poate crea prea puțină flexibilitate pentru integrarea în grupuri noi.

Atunci când un copil crește într-un mediu fără limite și reguli, fără granițe proprii, atunci poate deveni irascibil, inadaptabil când intră în medii noi unde există reguli și limite. Devine debusolat de normalitate. Integrarea în grupuri, la grădiniță, la școală, înseamnă să faci și ce vor ceilalți nu numai ce îți dorești tu. Am întâlnit și părinți care devin îngrijorați când copilul face ce îi spun cei din jur. Acea teamă că va deveni o marionetă. Să ajungi în punctul în care faci și ce vrei dar și ți se cere, fără a te frustra asta, este uneori o artă chiar și pentru adulți.

Lipsa regulilor și a limitelor poate îngreuna dobândirea auto-reglării emoționale.

Reglarea emoțională este un proces care se învață inițial din exterior și abia apoi este interiorizată. Concret, când un copil are un tantrum, are nevoie de părinte pentru a învăța să își stăpânească emoțiile, să le cunoască, să le accepte și să învețe să le regleze. Doar libertatea de a-l lăsa să se trântească pe jos nu este suficientă. Sigur că îl ajută să se poată descărca, dar, în funcție de vârstă și de nivelul dezvoltării are nevoie să îl înveți cum să gestioneze frustrarea pe care o simte. Să îl înveți ce tipuri de comportamente sunt ”acceptate” sau nu (de exemplu, să nu îi lovești pe cei din jur).

Copiii învață să ia decizii, luând decizii, nu executând ordine.

Acesta este motivul pentru care susțin libertatea oferită copiilor de a face ceea ce nu îi pune în pericol, chiar dacă ar părea activități de oameni mari. Și susțin și libertatea de a spune „nu”, de a purta ce vor, de a nu împărți cu oricine, orice, de a hotărî singuri pentru ei. Dar și pentru a învăța să ia decizii au nevoie de ghidaj direct și de propriul exemplu al părinților.

 

Doar în numele libertății nu îi ajutăm când le permitem să smulgă jucăria unui copil fără să îl întrebe, să țipe deranjând oamenii din jur, să umble cu obiecte periculoase fără a ști cum să le folosească, să strige lucrurile celorlalți, etc. Oprindu-i cu blândețe, nu le răpim libertatea, doar îi învățăm lucruri esențiale pentru ei și dezvoltarea lor ca adulți responsabili.

 

Punând reguli și limite nu le furăm libertatea și fericirea. Ne asumăm responsabilitatea de părinte, aceea de a crește un copil care se simte în siguranță, protejat, ghidat și susținut. Altfel, când nu există limite copiii devin dezorientați și nesiguri!

 

Sursă poza: darius Bashar @ Unsplash

 

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

 

Sunt licențiată în Psihologie și în Asistență Socială și sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Am finalizat masterul „Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei” și un program de formare în specializarea ”Psihoterapia integrativă a traumei”. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create 531

2 comentarii la „Când nu există limite copiii devin dezorientați și nesiguri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.