Cum sa faci Modelino cu ajutorul copilului

Cum sa faci Modelino

Când eram mică, apăruseră pe piață niște maimuțoi elastici numiți Modelino. Știu că i-am reprodus și noi acasă folosind baloane și făină și mai știu că mamei îi era tare teamă că se vor sparge și vom umple casa de făină. Nu-mi amintesc să se fi întâmplat așa ceva 🙂 . Așa că vă arat și vouă cum sa faci Modelino cu ajutorul copilului.

 

Uitasem de Modelino până de curând, când David a insistat să își cumpere de la un tonomat cu fise, o jucărie, și i-a picat un maimuțoi mic și roz. I-am zis că putem să facem și noi acasă și a comandat unul roșu, unul verde și unul portocaliu. Așa am făcut. Toată săptămâna l-a luat pe cel portocaliu cu el la grădiniță.

 

Ce am folosit: Cum sa faci Modelino cu ajutorul copilului1
– baloane
– făină
– ață mai groasă
– pâlnie
– sticlă
– foarfecă
– marker permanent

 

Cum am procedat:
Modelino este foarte ușor de făcut, practic pui făină în balon, legi balonul, îi pui păr din ațe, desenezi o față și gata 🙂 . Dacă mai ai și un copil pus pe glume să te ajute, deja dstracția e garantată. Cică Modelino ăsta strâmb seamănă cu mine.

Care sunt oportunitățile de învățare?
– stimulare senzorială
– coordonarea ochi-mână

 

Mai multe idei de jocuri și activități pe categorii de vârstă și dezvoltare de abilități găsiți aici.

 

 

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

 

 

Sunt psiholog și psihoterapeut specializat în terapia traumei și în psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Am o experiență de peste 14 ani în lucrul cu adulți și copii, atât în cabinet, cât și în mediul ONG, și sunt psiholog colaborator al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT) din București. Lucrez cu adulți în ședințe de psihoterapie individuală și de grup, precum și în consiliere parentală – acolo unde întrebările despre relația cu copilul aduc în lumină și propriile răni, nevoi sau limite. Prin proiectul „Rădăcini Sănătoase”, susțin prevenția psihologică și educația emoțională pentru viitori părinți și specialiști, cu scopul de a construi relații sigure încă de la începutul vieții. Sunt fascinată de puterea psihicului uman de a se vindeca și a se reconstrui, indiferent câte furtuni a fost nevoit să ducă. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să iubească și să fie buni – doar că uneori nu își mai dau voie. În spatele zidurilor ridicate pentru a se proteja, rămâne mereu o parte vie, care încă știe să simtă și să iubească. Și altfel se poate.
Articole create 560

Un comentariu la „Cum sa faci Modelino cu ajutorul copilului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.