Am fost de câteva ori în tabere de familie cu puștiul meu și ne-a plăcut teribil. Sunt un foarte bun prilej să ne relaxăm și să ne conectăm unul cu altul și cu natura. Îmi place să aleg locuri cât mai în mijlocul naturii, unde există și un program organizat, dar și pauze pentru odihnă […]
Cum a fost în tabăra eematico?
Cum a fost în tabăra eematico? Exact așa cum ne-am și așteptat și încă ceva în plus. Am petrecut foarte mult timp împreună. Nu că n-am sta oricum mult timp împreună, dar mie îmi lipsea genul acesta de mult timp cu deloc griji. Am făcut ceva activități pentru prima dată în viața noastră: traforaj, construcții […]
Tabăra de construire Tempus Machina – eematico
Bănuiesc că v-ați prins până acum că noi suntem mari, mari iubitori de jocuri, invenții, experimente și construcții, de orice activitate care îți dă voie să îți folosești imaginația. La fel suntem mari, mari iubitori de vacanțe și de timp petrecut împreună. Acestea sunt motivele pentru care, cu câteva luni în urmă, am rezervat și […]
Vacanța în România – Tabără de vară pentru părinți și copii
Ne-am întors la Pastel Chalet și vara, așa cum ne-am propus, după o experiență fantastică într-o tabără de iarnă la ei. Și se pare că nu doar noi ne-am îndrăgostit de locul de acolo. Ne-am regăsit cu oameni de astă iarnă. Și, de fapt, mulți dintre participanți mai fuseseră la ei. Chiar și prietena lui […]
Prima tabără de aventură în natură – pentru mine și pentru băiatul meu
Am avut o colegă de birou, înaltă, frumoasă și foarte deșteaptă 🙂 care, din când în când, ne mai scotea câte o poveste din taberele ei de cercetași. Salivam la ele cam cum o fac și la macarons. Nu sunt neapărat omul naturii sau al munților, dar ce am auzit de la ea în câțiva […]
Frunze colorate – un joc simplu
Pentru că am fost de curând la munte și am stat mult în natură printre zeci de culori de toamnă, am zis să reproducem și acasă. Așa a făcut David frunze colorate. Este frumos să privești munții plini de nuanțe diferite și este relaxant să faci astfel de activități acasă. Ce materiale am folosit: […]
Despre natura si asociere
Vineri, săptămâna trecută, am avut o zi liberă de la muncă, așa că am profitat și am făcut o activitate cu David, despre natură, viețuitoare și vehicule. Asta pentru că tot discutăm noi în ultima vreme, care unde există și se deplasează. Ideea este inspirată de aici, unde am văzut că aveau și borcane foarte […]
Nisip senzorial făcut în casă
Această combinație interesantă este un fel de nisip foarte, foarte fin, eu îi spun nisip senzorial. Se face extrem de simplu din doar 2 ingrediente: făină și ulei vegetal. Evident este netoxic așa că poți sta liniștită pe leagăn, așa ca mine, în timp ce copilul frământă entuziasmat. Chiar dacă îl lovește curiozitatea și gustă, […]