Mă străduiesc de ceva timp să fac. Am evitat să cumpăr plastilină, cunoscând obiceiul copilului meu gurmand, de a gusta tot ce prinde. E adevărat că a încercat de câteva ori să o mănânce și pe asta, i-am explicat și a renunțat, totuși, nu înainte de a linge puțin culoarea galbenă. Plastilina facuta in casa te ajută să lași liber copilul să se joace și tu să stai relaxată să îl admiri.
De ce am avut nevoie?
– 2 căni de făină
– 1 cană apă fierbinte
– ½ cană de sare
– ¼ cană de ulei
– 1 plic sare de lămâie
– colorant alimentar
Am amestecat făina, sarea și sarea de lâmâie cu o spatulă.
Am adăugat uleiul, apoi apa clocotită, am amestecat puțin și apoi am pornit aragazul (pe ochiul mic).
Am continuat să amestec pe foc până a ieșit ca un aluat de galuști cu prune sau de choux.
L-am lăsat pe un fund de lemn să se răcorească si apoi l-am frământat. E posibil să mai ceară puțină făină, sau apă, vă dați seama după consistență.
Am împărțit aluatul în patru, le-am făcut sub formă de bile, iar într-o adâncitură am pus colorantul si le-am frământat până a devenit culoarea uniformă.
Am depozitat platilina în cutii și o păstrez în frigider.
David – un an și trei luni … aproape trei 🙂
Mai multe idei de jocuri și activități pe categorii de vârstă și dezvoltare de abilități găsiți aici.
Sursă poza: Julietta Watson @ Unsplash
♦ Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). ♦
Super idee. Imi poti spune de unde ai cumparat colorantul?
Multumesc! Pe cel albastru l-am cumparat din Mega Image, se gaseste mai greu, si pe celelalte doua din supermarket Cora. Pentru verde am amestecat galben cu albastru.