Ce poți să faci când copilul este bolnav, așa că sunteți amândoi prizonieri în casă? Jocuri. Asta ca să treacă timpul mai repede până la somn și ca să te relaxezi și tu în cazul în care îți place să meșterești diverse. Îmi propusesem de ceva timp să fac un joc cu forme geometrice pentru că David a început să manifeste curiozitate pentru ele. Spune „cec, păcac” și întreabă „e asta, mami?” atunci când nu recunoaște figura geometrică în cauză.
Activitatea aceasta îi învață pe copii să asocieze elemente, ajută la dezvoltarea logicii, coordonării ochi-mână și la fixarea noțiunii de ”culori”.
Materiale:
– hârtie gumată diverse culori
– cutie din carton
– carioci/acuarelă
– creion
– foarfecă
Cum am procedat:
Pentru varianta cea mai simplă puteți să folosiți o coală albă pe care să desenați forme geometrice, apoi să decupați aceleași forme dintr-o coală colorată și să i le oferiți copilului să le asocieze, sau ce o vrea el să facă. Eu am ales varianta mai complicată fiindcă oricum aveam timp și materiale la dispoziție.
Mai întâi am decupat din foi gumate un cerc, un triunghi și un pătrat. Cu acestea am trasat forme pe o cutie (vă recomand să folosiți una de culoare albă, eu nu am avut). Am numărat câte forme intră și de care și apoi le-am decupat din coli gumate. Le-am așezat pe toate și am tras contur cu carioca (pentru cerc verde – cariocă verde, pentru pătrat roșu – cariocă roșie etc). Pentru că nu am avut cutie albă nu se vedea suficient de clar culoarea așa că am pictat marginea cu acuarelă.
Să nu aruncați resturile de la colile gumate, le puteți folosi la un alt joc. Have fun!
Mai multe idei de jocuri și activități pe categorii de vârstă și dezvoltare de abilități găsiți aici.
Sursă poza: Kelly Sikkema@ Unsplash
♦ Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). ♦