Festivalul Lego pentru pasionați mici și mari (P)

Festivalul Lego

Eu nu știu cum vă distrați voi de obicei cu copiii, dar eu mi-am petrecut multe seri de weekend așa, căutând o sabie mică, sau un pistol, sau o roată, în tot mormanul ăsta 🙂 . Poate vă uimește, sau poate nu, dar vă zic că mereu am găsit ce am fost rugată să caut. Parcă am avea festivalul Lego la noi acasă.

 

Suntem fani Lego de câțiva ani. Primele jucării le-a primit pe la 2 ani și un pic, mai mult pentru mine decât pentru el. Aveam nevoie de ceva care să îmi mute mintea de la durere și asta a fost o soluție bună. Eu le construiam și el se juca cu ele. David nu a fost un copil care să bage în gură tot ce prinde, așa că s-a putut bucura de piesele Lego, de mic. Ne jucăm de multă vreme împreună și separat cu ele.

 

Apoi a început să le facă singur, cu puțin ajutor de pe la 3 ani și jumătate. A urmat etapa în care le desfăcea și construia cu totul altceva din piese. Încă îi place să facă asta. Are cutii întregi de piese, și-a creat bază de pompieri, de poliție, echipamente de salvare, campinguri și multe altele.

 

Acum vizităm expoziții Lego și mergem la ateliere de fiecare dată când avem ocazia. Am fost de curând și la Mega Mall, la Festivalul LEGO. Dacă sunteți și voi fani și vreți să dați o fugă, să știți că e deschis până pe 30 septembrie.

Ce găsiți la Festivalul LEGO?

– Ateliere creative LEGO
– Peste 30 de personaje expuse
– Aproximativ 250 de kilograme de piese lego reunite într-o singură figurină 😊

 

Atelierele creative Lego au loc în fiecare weekend în zona Peek&Cloppenburg, la etajul 1, între orele 12:00-20:00. A fost partea care ne-a plăcut cel mai mult, am construit împreună o casă, așa cum construim de obicei –  el comandă o piesă și eu o caut în grămadă 🙂 .

Sunt măsuțe de construcții cu piese LEGO, LEGO Duplo și LEGO Friends. În funcție de vârstă și de preferință luați loc și vă distrați. Există și personal care vă poate îndruma sau care lucrează cu copiii.

 

În zona atelierelor se organizează și diverse jocuri, cum ar fi să prinzi cu o undiță crocodili construiți din piese LEGO. Sau să găsești modulul lunar Apollo11, să-i faci o poză și să mergi să-ți ridici cadoul din magazin. Nu vă zic unde este ascuns 😊, nu vreau să vă stric distracția. (priviți cu atenție poza, are indicii importante…)

Pe cele 3 niveluri ale centrului comercial sunt expuse personajele din serialul Star Wars, modelele LEGO clasice, animale și exponate supradimensionate. S-a pozat și David cu o parte din ele.

La broască ne-am distrat cel mai tare 😊

 

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

 

Sunt psiholog și psihoterapeut specializat în terapia traumei și în psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Am o experiență de peste 14 ani în lucrul cu adulți și copii, atât în cabinet, cât și în mediul ONG, și sunt psiholog colaborator al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT) din București. Lucrez cu adulți în ședințe de psihoterapie individuală și de grup, precum și în consiliere parentală – acolo unde întrebările despre relația cu copilul aduc în lumină și propriile răni, nevoi sau limite. Prin proiectul „Rădăcini Sănătoase”, susțin prevenția psihologică și educația emoțională pentru viitori părinți și specialiști, cu scopul de a construi relații sigure încă de la începutul vieții. Sunt fascinată de puterea psihicului uman de a se vindeca și a se reconstrui, indiferent câte furtuni a fost nevoit să ducă. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să iubească și să fie buni – doar că uneori nu își mai dau voie. În spatele zidurilor ridicate pentru a se proteja, rămâne mereu o parte vie, care încă știe să simtă și să iubească. Și altfel se poate.
Articole create 560

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.