Experiment pentru copii – baloane care se umflă singure

Experiment pentru copii cu baloane

Să continuăm exemplele experimentelor de la grădiniță, aduse acasă. N-am avut ingrediente pentru toate cele povestite, dar asta nu înseamnă că am scăpat să cumpăr 🙂 . Nu vă mai spun cât am căutat baloane! David s-a ocupat de organizarea experimentului, eu avut sarcina de a ajuta la strâns și de a plăti ingredientele. Știu, nu-i o afacere tocmai bună pentru mine :)) . Acesta este un experiment pentru copii cu baloane.

Ce a folosit:

– 1 sticlă de apă 0.5l (cu gura îngustă)

– 1 balon

– 2 linguri bicarbonat de sodiu

– 4 linguri oțet

Cum a procedat:

A golit sticla de apă și a pus cele 4 linguri de oțet. Mai înăuntru, mai pe lângă, până s-a hotărât să toarne din ochi, așa.

În balon a pus 2 linguri de bicarbonat de sodiu. Am improvizat o pâlnie din hârtie, asta pentru că nu avem una adevărată în casă. S-a folosit de un pai pentru a face praful să coboare mai ușor. Clar e cazul să ne cumpărăm pâlnie.

L-am ajutat să pună balonul pe gâtul sticlei, ca în poza de mai jos și apoi l-a ridicat, astfel încât să cadă tot bicarbonatul în oțet. 

Experiment pentru copii cu baloane

Am urmărit împreună cum s-a umflat balonul. E un experiment super simpatic. Bine că am avut mai multe baloane, că nu se scapă doar cu o singură încercare.

Experiment pentru copii cu baloane

Care e șmecheria:

Bicarbonatul și oțetul, împreună, crează o reacție chimică în urma căreia se elimină gazul care umflă balonul. 

 

Voi aveți altă propunere de experiment pentru copii cu baloane? Nouă ne-ar plăcea să mai încercăm și ne-au și rămas baloane.

 

Mai multe idei de jocuri și activități pe categorii de vârstă și dezvoltare de abilități găsiți aici.

 

 

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

 

Sunt psiholog și psihoterapeut specializat în terapia traumei și în evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Am experiență de peste 13 ani în lucrul cu adulți și copii, atât în cabinet, cât și în domeniul ONG-urilor și sunt psiholog colaborator al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei București (ISTT). Sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create 542

4 comentarii la „Experiment pentru copii – baloane care se umflă singure

  1. Activitatea voastra vine la fix pentru mine.
    Baietii mei de 5 si 4 ani sunt in faza de experimente.
    Dupa ce gelul de dus si sampoanele au fost epuizate, au inceput sa dea tarcoale cremelor mele.
    In seara asta le voi distrage atentia cu o experienta noua ce-i va tine departe de ele.
    Multumim pentru postare si va uram distractie in continuare!

  2. Nu am vazut inca celelalte activitati ale voastre, dar cu aceleasi ingrediente( bicarbonat si otel, otional colorant alimentar) am facut( de cateva zeci de ori 😊) vulcanul.
    Muntele sau craterul vulcanului il facem dintr-o bula de plastilina, intr-o tava, punem bicarbonatul inauntru si adaugam otet ( optional colorat)cate putin, sa avem eruptii si fun cat mai mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.