Este ușor să eviți să transformi un comportament de moment într-o atitudine permanentă la fel cum este ușor să faci greșeala asta. Să vă dau un exemplu. Lui Gigel îi place să deseneze și să coloreze. Își scoate în fiecare zi caietele de colorat, foi, fișe și ce mai are, toate creioanele, cariocile, nebunii, știți ce zic. Se pune pe creat artistic mâzgălituri, cu masa plină de toate cele amestecate. Nu contează cât de mare ar fi masa. Mai cad unele pe jos, rămân acolo, că na, e mult prea concentrat la creație. Și părintele îi spune ”Gigele, ce dezordonat ești! Mai strânge din ele”. Cum să îi vorbesti copilului tău?
Cu cât scenariul aceste se repetă mai des, cu atât sunt mai multe șanse ca Gigel să devină un copil dezordonat de fel. Va fi o atitudine a lui care i se va ștanța pe imaginea de sine. Va spune despre el că este dezordonat, la fel cum va spune că are ochii căprui. Știu, o să mă întrebați cum altfel. ”Gigel, acum lucrezi dezordonat. Uite, dacă pui lucrurile așa, este posibil să îți fie mai ușor”.
Este o foarte mare diferență între ”ești” și ”acum te comportați așa”.
Mai întâi copilul se vede prin părinții lui, prin cum reacționează ei, cum îi vorbesc, cum îl privesc. Și învață despre el tot ce părintele îi transmite direct și indirect.
Am o prietenă foarte bună care spune despre ea că nu este perseverentă. Asta a auzit foarte mulți ani, de la părinți și de la profesori, până a ajuns să fie fix așa. Ce se mai întâmplă e că prea puțini se gândesc să schimbe acest comportament din moment ce ”așa sunt”, mai degrabă îl iau ca atare, parte din ei definită și asta e. Pentru a schimba au nevoie de un sprijin din exterior, nu de o confirmare că sunt fix cum de fapt nici nu ar trebui. E o lovitură în două puncte.
♦ Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). ♦
