Metoda „time-out” nu oferă educație și modelare de comportament, ci duce la insecuritate

Metoda "time-out"

Părinții folosesc metoda ”time-out” pentru a disciplina copiii și totuși, cumva, numai acesta nu este rezultatul. Metoda zice că atunci când un copil nu se comportă adecvat, este trimis în camera lui, sau pe un scaun, izolat de alții, pentru a se calma și a se gândi la acțiunile lui. După o perioadă i se permite să se întoarcă cu condiţia să se poarte „frumos“. Practic, este întrerupt contactul fizic, vizual și mai ales emoțional dintre părinte și copil. Mai mult de atât, este transmit mesajul că atunci când ești copleșit de emoții dureroase nu meriți să fii în prezența altora și conectat la părinte. Acest timp de abordare a părinților va conduce pe termen lung la deconectarea copiilor de ceea ce simt și la izolarea față de părinți.

Când întrerupem contactul cu copilul ca mod de a-l ”învăța” ceva, nu doar că nu o vom putea face, dar mai mult de atât partea responsabilă de atașament, din creierul copilului, va intra în alertă.

Această metodă este veche de când lumea, doar că acum folosim o expresie parțial în limba română și parțial în engleza. Poate pentru a face să pară mai potrivită decât e. Se mai folosesc de asemenea termeni precum „consecinţă“, „timp pentru reflectare“ sau „pauza de gândire“ pentru a face abordarea să pară inofensivă. Înainte părinții și cadrele didactice puneam copiii să stea la colț, cu fața la perete sau îi trimiteau în camera lor. Eventual, pusul la perete venea și cu o poziție incomodă pentru a evita ca ceva să fie relaxant. Iar trimisul în cameră venea cu ”să faci curat”, sau teme suplimentare, sau ceva ce copilul percepea ca fiind neplăcut.

Din perspectiva copilului ”time-out-ul” este resimţit în mod sigur ca o pedeapsă. 

Cine ar vrea să fie izolat sau ignorat? Cine ar vrea să simtă că i se retrage iubirea când greșește? Și nimic nu poate fi mai înspăimântător pentru un copil decât riscul de a pierdea iubirea părinților. Mai mult de atât, deși este adesea folosită pentru comportamente agresive nu face altceva decât să producă furie, rușine și umiliță. Și toate acestea la un loc vor face să fie și mai greu să funcționeze reglarea emoțională pentru a nu mai exista comportamentul agresiv.

 

Cel mai des am întâlnit abordarea aceasta când sunt loviți frații. Și eu îi întreb pe părinți: ”La ce crezi că se gândește un copil când îl trimiți în camera lui că și-a lovit fratele?”, ”Probabil la cum să i-o da cu prima ocazie, fără să fie prins”. Le răspund tot eu, adesea. Când metoda este folosită ca un mod de a pedepsi pentru că a existat agresivitate, nu facem altceva decât să crștem tocmai agresivitatea. Copilul se va simți neînțeles, frustrat și lipsit de iubire. Și frustrarea este ca gazul pe foc pentru agresivitate.

Metoda „time-out” nu oferă cu adevărat educație și modelare de comportament.

De ce? Pentru că noi putem să ne educăm copiii și să le modelăm comportamentele doar fiind conectați cu ei. Asta este regula de bază. Conectarea este de fapt puterea noastră ca părinți. Schimbările reale în comportamentele copiilor noștri nu se realizează cu amenințări, frică, durere și pedeapsă. Schimbările reale se produc cu o conectare profundă și puternică, cu înțelegere, sprijin și iubire. Metoda ”time-out” nu oferă nimic din toate acestea.

 

Și mai este un scurt exercițiu pe care îl recomand celor care folosesc această metodă. Îi invit să își imagineze cum s-ar simți dacă, atunci când ar fi furioși pentru că se simt copleșiti de treburile zilnice și țipă la copil din acest motiv, ar veni partenerul și,folosind arătătorul să îi invinuiască pentru comportamentul lor, l-ar trimite în cameră să mediteze la ce a făcut. Aș vrea să știu cum s-ar simți? Dacă asta ar fi ceea ce ar avea nevoie? Dacă asta e ceea ce le oferă dorința de schimbare? Sau ar deveni și mai furioși pe partener considerând că este lipsit de empatie și de respect? Și am dat acest exemplu pentru că nu știu părinte care să nu îl fi trăit. Deși nu am întâlnit părinte izolat în camera lui pentru acest motiv.

 

Sursă poza: Mick Haupt @ Unsplash

 

 

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

 

Sunt licențiată în Psihologie și în Asistență Socială și sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Am finalizat masterul „Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei” și un program de formare în specializarea ”Psihoterapia integrativă a traumei”. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create 532

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.