”Mama se teme de școală” – Cărți pentru copii

Mama se teme de școală

”Mama se teme de școală” scrisă de Sandra Nelson și Caroline Ayraul este în primul o carte amuzantă. Mai ales dacă ești mamă și o citești cu voce tare 🙂 . Sigur, m-am regăsit în puține dintre exemple, dar ca senzație totală eram acolo. Dacă ar fi fost o carte scrisă în România, povestirile ar fi fost ceva mai diferite.

O carte care normalizează teama de școală … a copiilor și a părinților.

Eu am cumpărat-o cu dorința de a lucra cu David, pentru el și pentru mine, la gestionarea a ceea ce simțim referitor la faptul că el va începe școala în toamnă. Oricum, pentru copii este inițial amuzant să audă istorisirile de acolo, apoi rămân cumva cu ideea aceasta că până și mama se sperie, deci e în regulă să fiu și eu speriat. Asta numesc eu normalizare a trăirilor. 

 

Aceeași reacție am observat-o și la David, dar și la colegii de la grădiniță. Toți m-au întrebat ce anume mă face pe mine să simt teamă. Și am discutat deschis despre asta. Au un proiect fain la grădiniță, o dată pe săptămână vine un părinte să le citească o poveste copiilor și donează cartea pentru biblioteca grupei. Așa că, mai întâi copiii s-au distrat copios cu povestea din carte, apoi au urmat întrebările. Și eu am făcut ceea ce îmi place să fac, i-am întrebat ce simt ei când se gândesc că vor începe școala în toamnă. I-am ascultat și le-am explicat despre cât de normal este să simțim teamă când începem o nouă etapă în viața noastră. I-am îndemnat să vorbească cu un adult în care au încredere, despre ceea ce simt. Le-am dat exemplul grădiniței … nu cum mult timp în urmă, un nou început pentru ei.

 

Aaaa, e grădiniță de stat, ca să fie clar asta și să fie și pentru voi, așa cum este și pentru mine, o sursă de optimism că și la grădinițele de stat poate fi absolut fantastic. Mă rog să mă lovească același noroc și cu școala … poate că ”Mama se teme de școală” 🙂 .

 

Recomandări de cărți și materiale pentru copii găsiți în categoria numită fix așa ”Cărți și materiale pentru copii” 🙂 .

 

Sunt psiholog și psihoterapeut specializat în terapia traumei și în psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Am o experiență de peste 14 ani în lucrul cu adulți și copii, atât în cabinet, cât și în mediul ONG, și sunt psiholog colaborator al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT) din București. Lucrez cu adulți în ședințe de psihoterapie individuală și de grup, precum și în consiliere parentală – acolo unde întrebările despre relația cu copilul aduc în lumină și propriile răni, nevoi sau limite. Prin proiectul „Rădăcini Sănătoase”, susțin prevenția psihologică și educația emoțională pentru viitori părinți și specialiști, cu scopul de a construi relații sigure încă de la începutul vieții. Sunt fascinată de puterea psihicului uman de a se vindeca și a se reconstrui, indiferent câte furtuni a fost nevoit să ducă. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să iubească și să fie buni – doar că uneori nu își mai dau voie. În spatele zidurilor ridicate pentru a se proteja, rămâne mereu o parte vie, care încă știe să simtă și să iubească. Și altfel se poate.
Articole create 555

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.