Azi se fac 10 ani de când am un loc de muncă serios, în același loc. Îmi amintesc extrem de bine ziua aia de 1 aprilie când am semnat contractul de muncă împreună cu o colega care urma să îmi devină una dintre cele mai bune prietene. Și așa străine cum eram atunci, ne întrebam râzând dacă o fi o glumă sau nu. Nu a fost, cu toate că uneori mi s-a părut.
Am fost voluntar, asistent social, psiholog, coordonator și mai nou manager de programe.
Sunt 10 ani de lucrat la Fundația Principesa Margareta a României. Am făcut cam tot ce se putea în domeniul ONG-istic. Am fost voluntar, asistent social, psiholog, coordonator și mai nou manager de programe. Am coordonat 3 dintre cele 5 proiecte actuale ale fundației. Celelalte două s-au înființat când eu eram ocupată să fiu mamă de bebeluș David și în paralel deschideam blogul pe care mă citiți.
Nu am fost tot timpul mulțumită aici. Am vrut să plec de câteva ori și mereu am găsit un motiv să nu o fac. Apoi chiar am plecat și după 3 luni am găsit un motiv să mă întorc. Îmi place locul ăsta atât de mult încât atunci când m-am întors, și oamenii mă întrebau aproape râzând ”Ce ai făcut mă?”, le răspundeam ”M-am întors acasă”. Nu e un loc perfect, nu mă mint și nu vă mint, dar e ”acasă” pentru mine și asta e tot ce am nevoie momentan.
Am descoperit ce îmi place cel mai mult să fac și ce nu mă încântă.
Sunt 10 ani de când mă joc de-a omul mare cu serviciu serios. Sunt 10 ani în care am crescut enorm, am învățat din greșelile mele și ale altora, din încercările reușite și mai ales nereușite, de la colegi pe care i-am admirat și mai ales de la cei pe care nu i-am plăcut. Și cel mai mult am învățat de la copiii și tinerii și vârstnicii cu care am lucrat. Am descoperit ce îmi place cel mai mult să fac și ce nu mă încântă. Care îmi sunt temerile și care îmi sunt visurile. Cât de mult pot să urc și ce limite am. Cât de mult iubesc să ascult și cât de mănușă simt că îmi vine terapia și orice fel de lucru emoțional cu oamenii.
Am făcut de toate în ăștia 10 ani.
Am spălat căni și wc-uri. Am făcut teme cu copiii proveniți din medii defavorizat. Am jucat rummy cu vârstnicii. Am cărat la cadouri, pungi și punguțe până am crezut că voi rămâne cocoșată. Am scris la calculator cartea unui bătrân aproape nebun, dar doamne ce își mai trăise omul viața. Am supervizat și monitorizat organizații, am ținut traininguri, am organizat evenimente caritabile și întâlniri regale, am organizat și tabere. Am lucrat cu tineri post-instituționalizați și cu tineri artiști. Am susținut consiliere individuală și de grup, am scris proiecte, am visat mare și am îmbrățișat de mii de ori oameni în suferință.
Săptămâna trecută m-a întrebat cineva de ce fac asta, de ce nu altceva, de ce nu mă ocup pe cont propriu de terapie și de blog și de ce stau mai bine de 8 ore în altă parte. Nu a trebuit să mă gândesc la un răspuns. Era în mine. Pentru că asta îmi place să fac, pentru că nici nu aveți idee cât de fain poate să fie ca în fișa postului tău să scrie că treaba ta e să ajuți oameni 8 ore pe zi 🙂 .
Sunt 10 ani. Continui!
♦ Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). ♦
La multi, multi ani !
Sa fii sanatoasa, nu stiu cat timp vei continua sa fii la jobul actual, dar sigur vei ajuta oameni toata viata.
Din experienta stiu ca cei care ajuta din suflet( si nu neaparat fiindca jobul o cere) uita( sau neglijeaza) insa prima persoana de pe lista lor de prioritati, pe ei.
Iti urez multa sanatate,
Denisa
Da, asa e, ai mare dreptate, am invatat sa ma pun si pe mine pe lista de prioritati 🙂
Multa putere de munca iti doresc, munca ne înnobilează, prin ea ne formăm și formăm alți oameni, face parte din viață și intr-un fel ne da viață în unele momente mai puțin plăcute ale vieții personale, mai funcționează și ca un refugiu, nu avem ce face. Multa sanatate iti doresc!
Îți mulțumesc mult și te îmbrățișez cu drag :*