Despre campanii, sampanii si detergent cu levantica (P)

detergent cu levantica

Puneam detergent cu levantica în cuva mașinii de spălat, cu David îmbârligat printre picioarele mele, își pierduse o mașinuță printre hainele murdare. Superb! Văd sticla și strig la ta-su care învârtea ceva printr-o cratiță, să ne pună să mâncăm, poate strigăm mai puțin.

– Auzi, Marius, să mai iei un detergent, s-a cam terminat ăsta.
– Bine.
– Auzi, Marius, o să am iar o campanie pe blog.
– Se zici? Avem șampanie? Își ridică David ochii dintre rufele murdare.
– Nu iubire, nu șampanie, cam-pa-ni-e.
– Aaa, eu cledeam că șampanie. Mami, când o să fie ziua Clalei mai mergem la ea să bem șampanie pentlu copii?
– Dacă ne invită, mergem.
– Mami, dal ziua mea când e? Vleau și eu șampanie.
– Peste 6 luni e ziua ta. Până atunci avem campanii.

Absolut tot timpul avem fix aceeași dicuție despre cuvintele astea.

Fix aceeași. A rămas blocat de la păhărelul acela micuț de șampanie pentru copii pe care l-a primit la ziua prietenei lui, Clara. Și nu spun des, nici măcar nu am des campanii. Și acum, eu încercam să discut cu omul meu despre detergent, că dacă să rămanem la cel cu levănțică, sau să încercăm cu aloe, și David continua ca discul zgâriat ”șampanie, șampanie, șampanie …”. Mai e mult până la ziua lui, mai avem de îndurat.

Și dacă tot veni vorba, țineam de mult să demontez un mit, ăla cum că bloggerii scriu despre produse doar pentru bani.

Cei pe care îi cunosc eu, nu, nu fac asta. Eu nu fac asta. Scriu despre produse în care cred și dacă nu le cunosc, le cercetez, le testez și apoi scriu despre ele. De cele mai multe ori rămân fidelă brandului despre care am scris. Așa cum am făcut și cu TeoBebe, pentru că da, chiar ne place detergentul cu levănțică de la ei. Sigur, cei care nu folosiți detergenți din comerț și spălați cu nucă de săpun, poate veți fi tentați să aruncați cu ceva nuci și după mine. Glumesc, știu că sunteți pașnici și când nu îmi împărtășiți alegerile 🙂 .

Mi-au trimis produsul, l-am testat de câteva ori, am scris despre mirosul plăcut care îmi reînvie amintiri din bebelușie și am continuat să îl cumpăr. David nu a avut reacții adverse la el, nici iritații, nici uscăciune, nici reclamații pentru mirosul de levănțică. Din contră. Chiar obișnuiesc să spăl destul de des și hainele noastre cu el, pentru că produsul se potrivește pentru întreaga familie. Îl folosesc și în mașina de spălat și dacă am o urgență și trebuie să clădesc rapid ceva, face față oricum, indiferent de culoarea hainelor sau intensitatea petelor. Are în compoziție extras de levănțică în combinație cu săpun natural, așa că e prietenos cu pielea noastră.

Deci, rezumat: Nu mai pot cu discuțiile despre șampanie, când discutăm despre campanii, și, hainele noastre miros a detergent lichid cu levănțică de la TeoBebe, asta după ce le spălăm 🙂 .

 

 

Sursă poza: Dan Gold @ Unsplash

 

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

 

 

Sunt licențiată în Psihologie și în Asistență Socială și sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Am finalizat masterul „Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei” și un program de formare în specializarea ”Psihoterapia integrativă a traumei”. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create 531

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.