Cum să îi învățăm pe copii să ne povestească despre ei

îi învățăm pe copii să ne povestească despre ei

Când îi învățăm pe copii să ne povestească despre ei avem șansa de a afla ce trăiesc în mod real când nu sunt în preajma noastră. De asemenea, prin acest exercițiu, ei își vor găsi propria voce și își vor dezvolta încrederea în sine din interior spre exterior. Ce ajută la consolidarea acestui sentiment de încredere în sine este și să îi lăsăm pe cont propriu. Dacă intervenim să rezolvăm pentru ei, să înțelegem pentru ei, să gândim pentru ei, nu mai au loc să se dezvolte.

De fiecare dată când rezolvăm problemele copiilor noștri și vorbim în locul lor, le luăm o parte din puterea de a înțelege singuri lucrurile.

Sunt câțiva pași care ne pot ajuta să trecem de la răspunsul standard ”Bine” la fiecare întrebare ”Ce ai făcut?”, la a afla mai multe detalii despre copiii noștri. Fiecare interacțiune pe care o avem cu copilul este o formă de comunicare. Prin urmare să nu uităm că sunt importante și mesajele nonverbale pe care le transmitem. Va conta tonul vocii, intonația, privirea, mimica. Modul în care noi comunicăm cu copilul, îl va învăța pe acesta să comunice la rândul său cu ceilalți.

Cum să îi învățăm pe copii să ne povestească despre ei?

– Să vorbim cu ei despre noi și ziua noastră și astfel le dăm un exemplu.

– Să le lăsăm și să le creăm spațiu să vorbească despre ei.

– Să îi căutăm, în sensul să fim interesați și preocupați de ce au făcut, trăit, simțit, într-un mod real și sincer. „Mă întreb de ce …”, „Am observat că …”.

– Să fim curioși cu privire la gândurile lor. „De unde ai învățat asta?”, „Cum ți-a venit gândul ăsta?”, „Interesant, spune-mi mai multe”.

– Să evităm întrebări închise cu răspunsuri de tipul ”Da„ și ”Nu„.

– Să fim creativi și real interesați și asta ne va ajuta să formulăm întrebări deschise.

– Să le oferim toată atenția noastră atunci când ne povestesc ce au făcut.

– Să oferim sfaturi și părerea noastră doar atunci când ni le cer. Dacă nu ni le cer, să verificăm înainte că vor sfatul sau părerea noastră pentru a nu deveni intruzivi.

– Să le permitem să fie în dezacord cu noi. Oamenii pot avea păreri diferite chiar dacă aparțin aceleeași familii.

– Să nu îi judecăm, etichetăm, criticăm sau pedepsim pentru ce ne-au povestit.

– Să evităm comparațiile cu ceilalți.

– Să îi implicăm de-a lungul timpului în discuții și decizii care îi privesc, adaptat la vârsta lor.

 

Puteți de asemenea să folosiți carduri cu întrebări care favorizarea conectarea și comunicarea. Găsiți pe site modele pe care le puteți descărca gratuit. 

Sursă poza: Sai de Silva @ Unsplash

 

 

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

 

 

Sunt licențiată în Psihologie și în Asistență Socială și sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Am finalizat masterul „Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei” și un program de formare în specializarea ”Psihoterapia integrativă a traumei”. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create 529

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.