Tipare familiale toxice: ce am învățat să numim „normal”, dar ne rănește

În multe familii există reguli nescrise care par firești doar pentru că au fost repetate mult timp. Le auzim în gesturi, în vorbe, în felul în care se poartă conflictele, în ce avem voie să spunem și ce trebuie să ascundem. Și, de multe ori, ajungem să credem că dacă „așa se face într-o familie”, […]

Tulburările psihosomatice: când corpul spune ceea ce nu am putut spune

Am participat weekendul acesta la cursul „Tulburările psihosomatice: EMDR, tehnici de integrare somatică și mindfulness”, susținut de prof. dr. Luca Ostacolli. A fost o experiență bogată, nu doar teoretică, ci și profund experiențială, cu multe momente de explorare a relației dintre corp, emoții și procesele psihologice. Mi-a plăcut mult această abordare, pentru că se potrivește […]

Cum ne putem ajuta corpul și mintea să se refacă după experiențe traumatice

După ce recunoaștem impactul trecutului asupra sănătății noastre, următorul pas firesc este să ne întrebăm: Cum ne putem ajuta corpul și mintea să se refacă după experiențe traumatice? Nu doar în aparență, ci în profunzime. Refacerea după experiențe traumatice nu înseamnă doar să „mergem mai departe”. Înseamnă să învățăm să trăim diferit. Să ne tratăm […]

„Parentificarea” – efectele unei copilării „prea mature” asupra sănătății fizice și psihice

”Parentificarea„ este un termen utilizat în psihologie pentru a descrie un fenomen în care un copil preia rolul de părinte sau de îngrijitor pentru frați sau chiar pentru părinții săi. Aceasta poate implica responsabilități emoționale sau practice care depășesc vârsta și capacitățile copilului. Să vă scriu câteva exemple: sprijin emoțional pentru un părinte, îngrijirea fraților […]

Când cineva spune „nu” și tu auzi „nu ești suficient”

Respingerea doare. Uneori, e despre o situație concretă – cineva îți spune clar că nu își dorește o relație, o colaborare sau o apropiere. Alteori însă, durerea pe care o simți nu pare proporțională cu ceea ce s-a întâmplat. Atunci e posibil să nu fie doar despre respingerea reală, ci și despre o rană mai […]

”Băiatul care a fost crescut ca un câine” 📚 De citit

Bruce Perry este un reputat specialist în neuropsihiatria copilului. El ne deschide o fereastră către mintea și sufletul copiilor care au suferit traume severe. „Băiatul care a fost crescut ca un câine” este o combinație de relatări tulburătoare despre cazurile pe care le-a tratat. Cartea include și explicații clare, accesibile, despre felul în care traumele […]

Practici zilnice pentru reducerea anxietății și stimularea reglării emoționale

Există câteva practici zilnice pentru reducerea anxietății care te pot ajuta să te simți mai echilibrat și să îți regăsești calmul interior. Aceste tehnici sunt utile si pentru momentele de stres intens. Până la urmă trăim într-o lume plină de provocări și ritmuri rapide, cu atât mai mult gestionarea tensiunilor interne și menținerea unei stări […]

Super Eroii mei: despre puterea de a supraviețui și a te reconstrui

Nu am știut azi dimineață că voi descoperi adevărul despre Super Eroii mei. Dar apoi, am primit coletul cu câteva cărți comandate online. Eu deschideam coletul super entuziasmată, băiatul și bărbatul mă priveau zâmbind.  – Știi, David, cum noi doi suntem fani super eroi și căutăm filme și cărți cu ei!? Așa e și mama […]

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.