Firește, foarte important este și ce facem cu și pentru ei. Întotdeauna cuvintele se cer întărite de acțiuni.

Este foarte important să cunoaștem nevoile copiilor și să le oferim ceea ce este mai bun pentru ei. Să mergem către ei cu gesturile și acțiunile prin care ne arătăm afecțiunea. Să fim disponibili cu răbdare, blândețe și cu intenția de a privi viața din perspectiva lor. Și să întărim gesturile și acțiunile folosind cuvintele. Orice copil are nevoie să audă cuvinte afectuoase, începând chiar cu firescul „Te iubesc!”.

Ce să le spunem copiilor pentru a se simți iubiți și conectați la noi:

– Te iubesc!

– Ador să fiu mama ta/tatăl tău!

– Îmi place să petrec timp cu tine!

– Ești foarte important pentru mine!

– Sunt mândră/mândru de tine!

– Îmi place să te ascult când îmi povestești despre tine!

– Sunt fericită/fericit că exiști!

– Ai un pic de la mine, și un pic de la tati, și cu un pic de la tine ai ieșit atât de minunat!

– Îmi place să fiu în preajma ta și să facem lucruri împreună!

– Nimic, niciodată nu va schimba iubirea mea pentru tine!

– Apreciez ajutorul tău!

– Sunt foarte norocoasă/norocos că ești fix așa cum ești!

– Ești un membru foarte important al acestei familii!

– Ador să râd cu tine și chiar și să plângem împreună!

Sursă poza: Jessica Rockowitz @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Ce să le spunem copiilor pentru a se simți iubiți și conectați la noi apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Petrecem prea mult timp conectați la aparate și deconectați de oameni!

Ce ne ”fură” energia în viața de zi cu zi?

• Nu știm să spunem ”Nu” deși o simțim mai des.
• Lipsa de limite sănătoase care să ne protejeze spațiul și sufletul.
• Nu cerem ajutorul celor din jur.
• Punem nevoile altora înaintea nevoilor noastre … și asta taie din noi.
• Trăim cu prea mulți ”trebuie”. Ați încercat vreodată sa notați câți ”trebuie” vă guvernează în fiecare zi?
• Nu vorbim despre ceea ce simțim. Parte din reglarea emoțională include să împărtășim ce simțim cu oameni semnificatifi nouă.
• Ne ”luptăm” cu dureri noi și dureri vechi. Ne doare prezentul sau ne încurcă trecutul. Ajută să ne uităm la noi și în noi, să vindecăm durerile.

Facem prea mult din ce ”trebuie” și prea puțin din ce ne place.

Nu avem pasiuni sau nu ne ocupăm de ele. Avem prea puțini oameni potriviți nouă, în viața noastră. Nu alocăm timp pentru relaxare. Ne consumăm energia când facem lucruri din categoria ”trebuie” și ne încărcăm bateriile când facem din categoria ”ne place”.

• Dormim prea puțin sau prea întrerupt. Somnul sănătos este esențial pentru sănătatea noastră fizică și psihică.
• Mâncăm haotic, nesănătos, prea mult sau prea puțin. Consumul de alcool este de asemenea un mod prin care deși pare că ne energizează și ne binedispune, în fond consumă energie și crește anxietatea.
• Avem lipa de vitamine și de timp petrecut afară, în lumină naturală. Este important să facem analize anuale, să luăm vitamina D suplimentar în lunile fără soare. Și ne ajută să stăm cât mai mult timp în aer liber, în natură.
• Petrecem prea mult timp conectați la aparate și deconectați de oameni!

Citește și articolul ”Cum să ne îngrijim de sănătatea noastră mentală și emoțională”.

Sursă poza: Cris Saur @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Ce ne ”fură” energia în viața de zi cu zi? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Dependența este încercarea unei persoane de a regla propriul sistem nervos, este un mecanism de coping.

Adică, în traducere, este orice modalitate de prevenție sau adaptare la stres. Este modul prin care încercăm să reducem stresul pe care îl simțim. Dependența este și o nevoie inconștientă de a umple un gol interior sau o nevoie inconștientă de a ”amorți” ceea ce simțim.

Se întâmplă des ca dependența să fie înțeleasă greșit. Ea produce stigmatizare și aduce cu sine multă rușine. Motiv pentru care oamenii nici nu o recunosc direct, mai ales atunci când vorbim de alcool și droguri. Și asta pentru că nu vor să fie priviți ca fiind ”bolnavi”.  Dar sunt și acele dependențe care nu sunt de fapt recunoscute ca fiind dependențe, pentru că ele aduc și beneficii și sunt uneori chiar și încurajate social. De exemplu, munca în exces și căutarea de a obține în permanență titluri, medalii, merite.

Dar toate dependențele au același cerc de funcționare.

Dependența presupune în fapt că menținem, în mod inconștient, acele modele vechi, învățate, care produc autoagresiune într-o formă sau alta. Ele vin din internalizarea unor moduri de acțiune din copilărie în care am fost de fapt victime. Iar repetăm ceea ce cunoaștem. Așa funcționează oamenii.

Dacă te lupți cu propria dependență, te rog să te uiți la copilul tău interior și la ce a trăit el.

Să vezi în ce măsură mecanismul acesta a fost cumva învățat sau preluat chiar înainte de a fi conștient de el. Când a apărut prima dată ca un mod de a reduce stresul? De unde ”ai învățat” că el poate reduce stresul? Poate tatăl tău consuma mult alcool pentru a se amorți, sau mama muncea non stop pentru a nu simți etc.

Nu ești un om defect, doar păstrezi în tine un mecanism de coping cu ajutorul căruia te iluzionezi că vei primi ceea ce ți-a lipsit de atâta vreme, poate dintotdeauna. Nu uita că un nou mecanism poate fi învățat în locul acestuia vechi. Dar primul pas este să recunoști mecanismul vechi, să îi vezi funcția și să îl ”dezvețit”.

De obicei, în spatele dependențelor se află o traumă nerezolvată.

Pentru că, în urma unui eveniment copleșitor ai avut nevoie să dezvolți mecanisme care să te facă să nu mai simți. Atunci când cunoști povestea din spatele dependenței tale, poți înțelege de ce ai dezvoltat acest mecanism și de ce ai de fapt cu adevărat nevoie. Și abia apoi poți să îți oferi ce ai nevoie și să nu mai trăiești într-o iluzie care te omoară, puțin câte puțin.

Sursă poza: Marc Schaefer @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Ce sunt de fapt dependențele și la ce servesc ele apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Copiii au nevoie ca noi să fim părinți suficienți de buni pentru ei. Nu au nevoi de părinți perfecți.

Știți de ce anume au nevoie copiii de la noi? Așa, direct la subiect și în puține cuvinte? Să fim părinți cât mai buni pentru ei, suficienți de buni. Nu au nevoi de părinți perfecți. Știți, de fapt ei nu există nicăieri în lumea asta. Nu există oameni care să fie buni și atât și care să facă totul absolut perfect. Iar asta este incredibil de bine din 2 perspective:

1. Copiii se simt liberi să fie exact cine sunt ei când nu cresc sub umbrela perfecțiunii. Își dau voie să greșească, să încerce din nou, acceptă adevărul că nu știu totul și caută să învețe mai mult.
2. Să ne imaginăm că noi am fi părinți perfecți. Să zicem că printr-o minune ar sufla cineva praf de stele perfecte peste noi noaptea când dormim. Și facem totul perfect. Știți ce nu le-am mai da lor? Frustrare și provocare. Pentru că noi am face totul pentru ei, nu-i așa? Dar ei mai trebuie să facă și singuri pentru ei, nu-i așa?

Până la urmă scopul final al creșterii copiilor noștri ar trebui să fie acela ca ei să devină autonomi.

Nu îi ajutăm deloc dacă noi îi menținem prinși într-o relație cu noi. Ei învață să fie autonomi și prin împlinirea nevoilor de către noi, și prin modelele de autoreglaj emoțional pe care le oferim, dar și prin momentele de provocare și frustrare. Fără acestea din urmă ei ar purta scutece și la 4 ani, ar chema părintele să îi șteargă la fund și la 7 ani, ar vrea să sugă la piept și la 5 ani.

Gândiți-vă și la noi ca adulți cât de mult ne dezvoltăm atunci când există frustrare și provocare, când ieșim din zona noastră de confort. Nici pentru ei nu este diferit. Singura diferență este într-adevăr că ține de noi ca părinți să le permitem lor, copiilor, spațiul acesta de provocare. Nu să avem de la ei așteptarea să se bucure că i-am frustrat și să ne dea voie. ”Aaaa, ce bine mami că acum când am 7 ani insiști să dormim fiecare în patul lui”. Important este să înțelegem noi că facem bine.

Și important este să găsim acest echilibru între cât satisfac nevoile și cât las loc pentru provocare.

Ca să traduc altfel, să găsim un echilibru între siguranță, susținere, structură, conținere și iubire și partea aceasta de provocare, frustrare. Pentru că toate acestea sunt necesare pentru ca ei să crească sănătoși și autonomi. Dacă ei nu au de la noi, în momentele cheie, un pic de împingere de la spate, atunci există riscul de a rămâne blocați la un nivel sub vârsta lor, de a regresa sau de a crea anxietate în dezvoltarea de relații. Când îi ducem la grădiniță, când îi expunem la alte persoane decât noi, când îi înscriem la activități, când îi sprijinim să fie perseverenți în ceea ce fac, atunci noi ne facem treaba de a fi părinții lor suficienți de buni. Cei care îi cresc să plece câte puțin în lume, cu toate bagajele la ei, știind că noi vom rămâne de partea cealaltă, la prindere.

Aș vrea să vă spun care este doza potrivită de satisfacere a nevoilor și care este cea de provocare, dar asta trebuie adaptat la copiii noștri. Fiecare copil este diferit, fiecare părinte este diferit. Important este să existe și provocare și frustrare. Iar când părintele nu poate sta cu frustrarea copilului, atunci să privească la asta. Să se întrebe de ce, să caute ce ascunde de fapt acest ”nu pot să stau cu frustrarea lui”.

Frustrarea este, ca toate emoțiile care ne-au fost date, o emoție bună.

Ea ne motivează să depășim obstacole, să depun efort, să ne îmbunătățim, să învățăm, să căutăm soluții, să privim viața din mai multe perspective, să ne adaptam, să înțelegem despre noi, ce ne trebuie de fapt. Ca și toate celelalte emoții ea ne-a asigurat supraviețuirea și evoluția ca specie. Sigur, nu am spus că intră la capitolul emoții plăcute de simțit, dar asta nu o face să fie mai puțin utilă.

Așa că, atunci când copilul nostru trăiește frustrarea, sau când o producem chiar noi prin deciziile pe care le luăm, să ne amintim că un copil are nevoie și de provocare și frustrare pentru a se dezvolta sănătos, nu doar de îndeplinirea nevoilor.

Sursă poza: Robert Collins @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Un copil are nevoie și de provocare și frustrare pentru a se dezvolta sănătos apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Faptul că nu suntem tot timpul de acord cu motivele și acțiunile ce le urmează, nu înseamnă că nu sunt importante pentru ei.

Există acest risc de a avea așteptări nerealiste de la copiii noștri. Există situații și contexte în care noi, adulții, greșim, ne agităm, îi încurcăm, îi limităm, deși nici nu ne dăm seama. De exemplu, când le dăm de mici un pic de ciocolată pe buze, că nu le face rău o frimitură. Și nu le face. Dar ei se entuziasmează de simțuri, descoperă un gust nou, adictiv, că doar știm toți cum este cu ciocolată. Apoi ei refuză ciorba de legume și noi nu mai știm ”ce să facem cu ei”. Sau spunem că ne testează limitele când deschid la nesfârșit sertarul cu lucruri periculoase, când strică tocmai globul pe care i-am rugat să nu îl sfărâme, când măzgălesc peretele cu mâna la spate. Dar ei nu ne testează pe noi. Sunt doar foarte curioși, atât de autentici în curiozitatea lor încât nu prea contează ce urmează. Uneori nici nu întrevăd ce urmează … știți ce vă spuneam cu privirea de ansamblu.

Nu luăm copiii în brațe de teamă să nu se învețe și așa refuzăm să le fim alături când au cel mai mult nevoie de noi.

Pentru ei foamea, frigul, căldura, umezeala sub fund, chiar și plictiseala la sol, în căruț, pătuț sunt treburi serioase, nu mofturi. În ciuda sfaturilor bătrânești, dacă îi lași să plângă nu fac plămâni, nu devin rapid independenți. Ei doar renunță să mai ceară iubirea și grija de care au nevoie. Nu sunt neapărat independenți, cât înțeleg că sunt pe cont propriu. Deși copiii prin natura lor sunt vulnerabili și depedenți de adulți pentru a-și putea satisface nevoile.

Ne speriem când îi vedem trântindu-se pe jos, țipând, urlând, lovind, mușcând, aparent fără motiv.

Pentru ei de multe ori e doar modul de a-și descărca supărările, fie cele de moment, fie cele adunate cu câteva ore înainte, fie cele și mai vechi ascunse bine. Poate plânge fiindcă portocala nu e portocalie. Nu înseamnă musai că despre asta e vorba și nici că rezolvăm criza dacă îi repetăm vehement că e portocalie maxim. Au nevoie de exemple de la noi pentru a gestiona furia și au nevoie de sprijinul nostru până își dezvoltă capacitatea de autoreglare.

Ne enervăm că le spunem de mii de ori un lucru, sau îi rugăm să facă ceva și ei reacționează de parcă n-ar auzi bine de fel sau au uitat să se spele în urechi.

Dar nici asta nu o fac din dorința de a testa câtă răbdare mai zace în noi. Pentru ei este mult mai important ce fac ei atunci, față de ce anume le cerem noi. Uneori copiii ignoră pentru că noi i-am învățat să răspundă abia după ce am țipat sau i-am amenințat. Alteori fiindcă se simt deconectați de noi și asta le îngreunează capacitate de a ne asculta. Iar soluția tot la noi, adulții, se află. Nu zic că este ușor. Părintele este un om și el. Cu timp limitat și resurse limitate, cu griji și nevoi, cu propriile răni nevindecate. Și nu au nevoie să fim părinți perfecți, este în regulă că mai greșim uneori. Dar copiii au nevoie să fim disponibili cu răbdare, blândețe și cu intenția de a privi viața din perspectiva lor. Să încercăm să îi înțelegem și să căutăm soluții să le satisfacem nevoile.

Sursă poza: Benjamin Manley @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Copiii au nevoie să fim disponibili cu răbdare, blândețe și cu intenția de a privi viața din perspectiva lor apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Pentru a se dezvoltă sănătos un copil are nevoie de iubire, atenție și siguranță emoțională.

Cele mai dureroase răni pe care un om le duce în viața sa sunt provenite din copilărie. Tocmai pentru că atunci a fost atât de vulnerabil și a depins de alții. Nu e ceva ce putem schimba în structura umană. Această nevoie de celălalt, atunci când ești copil, nu poate fi scoasă din celulele noastre. Ce putem face, în schimb, este să oferim un mediu sigur fizic, psihic și emoțional pentru copiii pe care îi creștem. Părinții pot fi cea mai importantă sursă de protecție împotriva rănilor atunci când oferă sentimentul de securitate. Dar tot ei pot fi cea mai profundă sursă a rănilor atunci când crează un mediu cu abuzuri, neglijare, expunere la violență domestică etc.

Ce înseamnă părinți care oferă medii sigure din punct de vedere emoțional?

– Părinți care oferă o stabilitate emoțională și se preocupă de satisfacerea nevoilor copiilor lor.

– Părinți care vorbesc cu copiii despre propriile emoții; care oferă empatie și sprijin copiilor pentru a-și identifica, numi și gestiona emoțiile pe care le simt.  

– Părinți care creează acea stare de siguranță în care copilul se simte liber să întrebe, să învețe, să descopere, să exploreze, să greșească, să depășească provocările cu care se va întâlni.

– Părinți care construiesc un loc numit ”acasă” plin de căldură și deschidere.

– Părinți care oferă spațiu și sprijin pentru ca un copil să-și dezvolte autonomia și abilitățile de viață.

– Părinți care au o bună autocunoaștere și gestionare a propriilor emoții; care lucrează cu ei pentru a-și păstra cât mai multă răbdare și empatie în momentele tensionate.

Care sunt punctele cheie care ajută la crearea unor medii sigure din punct de vedere emoțional?

– Crearea unei legături de atașament sănătos între copil și părinte. Sunt multe cercetări care arată că acei copii cu un atașament sănătos sunt mai predispuși să se dezvolte în adulți sănătoși fizic, psihic și emoțional. Copiii cu atașament nesigur, evitant, anxios, dezorganizant, care trăiesc în medii abuzive sunt predispuși să dezvolte probleme comportamentale, întârzieri în dezvoltare și manifestări antisociale ca adolescenți și adulți. 

– Oferirea de afecțiune și atingeri fizice. Afecțiunea se manifestă atât verbal cât și fizic. Copiii au nevoie să audă că sunt iubiți, dar și să simtă. Au nevoie de îmbrăţişări, zâmbete, ținut de mână, atins pe umăr, mângâiat, pupat. 

– Asigurarea unui ghidaj și stabilirea de reguli și limite, pentru a se simți în siguranță. Când nu există limite copiii devin dezorientați și nesiguri.

– Asumarea responsabilității de părinte și prin luarea acelor decizii care sunt spre binele copilului, deși, poate, el refuză anumite lucruri.

De exemplu oferirea de medicamente, spălarea pe mâini înainte de masă, înscrierea în colectivitate etc. Încurajarea copilului de a lua propriile decizii acolo unde se poate. Copiii învață să ia decizii, luând decizii. Iar pentru a învăța să ia decizii au nevoie de ghidaj direct și de propriul exemplu al părinților.

– Sprijinirea copiilor pentru a înțelege ce sunt emoțiile, cum se formează, care este scopul lor și cum pot fi gestionate (autoreglare emoțională). Acceptarea propriile emoții, chiar și pe cele dureroase și acceptarea emoțiilor copiilor. 

– Dezvoltarea autonomiei copiilor pentru a-și putea dezvolta abilități de viață. 

– Sărbătorirea realizărilor și a eforturilor pe care copiii le depun pentru a învăța, a se autoregla, a corecta un comportament, a dezvolta o nouă abilitate.

– Ascultarea lor cu atenție și încercarea de a privi viața din perspectiva lor. 

Un rol important în dezvoltarea unui mediu sigur din punct de vedere emoțional este și modul în care un părinte se simte cu el însuși. Cu cât vă cunoașteți mai bine pe voi înșivă, cu cât vă vindecați rănile, cu atât veți putea să fiți mai deschiși, mai liberi, mai flexibili, mai ”acolo” pentru copiii voștri. Așa putem să oprim spirala victimă-agresor care se tot perpetuează de la o generație la alta.

Sursă poza: Eugene Chystiakov @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Copiii au nevoie de medii sigure, din punct de vedere emoțional, pentru a se putea dezvolta sănătos apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Și, deși majoritatea instituțiilor de tipul ”cămine pentru copii” s-au desființat în ultimii ani, mulți copii din întreaga lume trăiesc în familii și în medii în care lipsește afecțiunea și atingerea fizică. Iar acești copii prezintă un risc mai mare de întârzieri în dezvoltare și de probleme comportamentale și sociale atât ca adolescenți cât și ca adulți.

Copiii au nevoie de afecțiune și atingeri fizice pentru a se dezvolta sănătos.

Una dintre cele mai importante nevoi ale copiilor, pentru a se putea dezvolta sănătos, este nevoia de afecțiune și atingeri fizice oferite de părinți. Afecțiunea se manifestă atât verbal cât și fizic. Copiii au nevoie să audă că sunt iubiți, dar și să simtă. Au nevoie de îmbrăţişări, zâmbete, ținut de mână, atins pe umăr, mângâiat, pupat. Nu este vorba de a-ţi răsfăţa copilul, am mai scris despre asta. Este pur și simplu vorba de a veni în întâmpinarea nevoii sale umane: Nevoia de relații și de îngrijire emoțională.

Copiii care sunt extrem de privați de afecțiune, provoacă situații prin care să primească bătaie.

Chiar și atunci când atingerea produce durere (bătaia) ea tot satisface oarecum nevoia de atingere afectivă. Știu că sună dur dar studiile arată că acei copii care nu primesc afectiune, dar sunt obișnuiți cu bătaia, caută inconștient o atingere, provocând situații prin care să primească bătaie. Măcar așa sunt atinși și își asigură supraviețuirea. În aceeași măsură sunt expuși riscului de a fi abuzați ulterior.

Iar când atingerea părinților a fost înregistrată de psihic ca fiind periculoasă, se va asocia iubirea cu durerea. Iubirea înseamnă să te doară și eu vreau să fug de durere dar am nevoie de iubire. Va apărea și frica de intimitate. În același om va trăi o nevoie de intimitate și o frică de ea, un conflict greu de gestionat de psihicul uman. 

Oferiți atenție și afecțiune copiilor voștri! Luați-i în brațe, mângâiați-i, pupaț-i!

Este timpul să lăsăm în urmă ghidajul după vorbele „îl pup în somn ca să nu i se urce la cap” și ”bătaia este ruptă din rai”. Acestor copii, crescuți într-un astfel de mediu, li se plantează în suflet durerea că nu merită să fie iubiți. Este cea mai cruntă durere care poate exista!

Atingerea fizică transmite mesajului că nu sunt singuri, că au sprijin și empatie din partea părinților.  Și totodată reduce și tensiunea pentru că stimulează eliberarea de serotonină, care corespunde cu reduceri ale cortizolului, un hormon implicat în răspunsul la stres. Iar îmbrățișările eliberează hormonul oxitocină, un hormon produs în glanda hipofiză și este cunoscut pentru susținerea sentimentului de atașament.

Copiii care trăiesc cu afecțiune și atingeri fizice își dezvoltă abilitățile de autocontrol și abilitățile sociale. Sunt mai încrezători în ei și în părinți și în viață. Sunt mai fericiți și mai capabili să creeze relații sănătoase cu cei din jur. 

Acești copii simt că sunt iubiți!

Sursă poza: Bethany Beck @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Copiii au nevoie de afecțiune și atingeri fizice pentru a se dezvolta sănătos apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Structura pe care lucrez eu, atât cu copilul meu cât și în cabinet, pleacă de la clasificarea făcută de T. Barry Brazelton (pediatru) și Stanley I. Greenspan (psihiatru pediatru) și detaliată în cartea ”Nevoi esențiale ale copiilor”.

Care sunt nevoile esențiale ale copiilor și cum putem să le satisfacem?

– Nevoia de protecție fizică și siguranță. O dietă sănătoasă care exclude consumul de alcool, tutun, droguri atunci când copilul este în uterul mamei. Hrană sănătoasă, apă potabilă, aer, somn, igienă, locuință, mediu sigur, stabil și curat.

– Nevoia de relații și de îngrijire emoțională. Să fie iubiți, să primească afecțiune, atenție, respect. Să fie ascultați, să se simtă înțeleși, apreciați, valorizați de către cei din jur. Să primească sprijin în gestionarea temerilor, să aibă flexibilitate și răbdare din partea părinților. Să simtă că aparțin unei familii.

– Nevoia de experiențe adaptate diferențelor individuale și nivelului dezvoltării. Să se țină cont de caracteristicile fiziologice și trăsăturile de personalitate, de etapa de dezvoltare în care se află. Să li se asigure experiențe care să îi stimuleze pentru a evolua. Să li se ofere timp de joacă liberă, de timp liber, timp redus petrecut la televizor, telefon și pe jocuri video.

– Nevoia de autorespect. Iubire necondiționată, sprijin în luarea deciziilor, acceptare a modului individual de a fi. Punerea în valoare a punctelor forte, sprijin în îmbunătățilea punctelor slabe. Ascultare, acceptare și înțelegere.

– Nevoia de autorealizare. Acces la cunoștințe și informaţii, acces la educație, susținere în procesul de educaţie. Înscrierea la activități extra-școlare pentru a-și potența talentul, pentru a-și dezvolta abilitățile. Libertate de a alege care sunt activitățile pe care se concentrează. Evitarea părinților de a proiecta asupra copiilor propriile nevoi neîmplinite în copilărie (de exemplu mama a vrut să fie balerină, dar nu a avut șansa să facă asta și apoi îi impune direct sau indirect fetiței să urmeze cursuri de balet).

– Nevoia de stabilire a limitelor, de structură și de așteptări. Limite și reguli clare și consecvente stabilite în funcţie de vârsta şi dezvoltarea copiilor, fără a se folosi pedepse corporale, şantaj şi abuz emoţional. Așteptări în funcție de nivelul de dezoltare și de trăsăturile copiilor.

– Nevoia de timp petrecut cu părinții. Jocuri, activități, vacanțe, acceptare a dorințelor care pot fi diferite de ale părinţilor, libertate în luarea unor decizii.

Pentru o dezvoltare sănătoasă este necesar să le satisfacem nevoile copiilor noștri, să fim disponibili cu răbdare, blândețe și cu intenția de a privi viața din perspectiva lor. 

Acestea sunt nevoile esențiale ale copiilor. Uneori poate fi mai dificil să le satisfacem aceste nevoi copiilor noștri, mai ales atunci când ne stau ca barieră propriile dureri și traume nevindecate. Nu spune nimeni că trebuie să facem asta singuri. Putem căuta ajutor și resurse în jurul nostru. Putem să ne informăm, putem apela la un psiholog care să ne ajute să înțelegem ce se întâmplă în interiorul nostru. Să ne vindecăm pentru a putea să fim acolo pentru copiii noștri.

Sursă poza: Guillaume de Germain @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Care sunt nevoile esențiale ale copiilor și cum putem să le satisfacem? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Este important să satisfacem nevoile copiilor noștri. Este în regulă să nu le împlinim toate dorințele.

Nevoia – Este o necesitate pe care o satisfacem pentru a asigura sănătatea fizică, psihică și emoțională a copilului. Dacă nu satisfacem aceste nevoi putem pune în pericol buna funcționare a copilului, sănătatea lui și uneori chiar supraviețuirea lui.

Dorința – Este o aspirație interioară spre obținerea sau realizarea unui anumit lucru. Este ceva la care copilul râvnește, dar fără care poate trăi, poate supraviețui. Dacă nu împlinim anumite dorințe este posibil să producem sentimente de frustare, furie, tristețe, dezamăgire, dar nu îi punem în pericol viața.

Nu e sănătos să le satisfacem toate cerințele și să le scoatem din cale toate sursele de frustrare.

Copiii au nevoie ca părinții să evalueze cât de util și necesar este să le împlinească anumite dorințe. Deși, poate, am putea să le satisfacem pe toate. Copiii nu au nevoie să li se satisfacă toate cerințele și să le fie scoase din cale toate sursele de frustrare. Uneori părinții se tem de reacția copilului când îi refuză satisfacerea anumitor dorințe. Eu le zic să gândească un pic mai mult pe termen lung și să se întrebe de ce se tem de asta. Ce cred ei că se întâmplă dacă prin deceziile luate au ”supărat” copilul.

Și le amintesc că pe termen lung, copiii obișnuiți să primească tot ceea ce își doresc, își stăpânesc cu greu emoțiile, devin pretențioși, au o toleranță scăzută la frustrare, au reacții furioase atunci când li se refuză ceva, sunt dispuși să facă orice pentru a obține ceea ce vor, au așteptarea ca alții să facă orice pentru dorințele lor.

Dorințele au și ele rolul lor și pot ajuta copiii să se dezvolte. Nu putem și nici nu e cazul să încercăm să le scoatem din copiii noștri. Până la urmă dorințele sunt cele care îi fac să viseze și lucrează la dezvoltarea imaginației lor. Important este, după cum spuneam, să evaluăm cât de util și necesar este împlinirea unei anumite dorințe.

Pentru dezvoltarea capacității copiilor de a lua decizii și pentru dezvoltarea autonomiei lor, putem să îi încurajăm și să îi sprijinim să își prioritizeze dorințele.

Discutați cu ei despre ce își doresc, de ce, puneți împreună în balanță dorințele. Vorbiți-le despre dorințele voastre și cum procedați voi cu ele. Cum le prioritizați, cum vă simțiți când nu puteți să vă împliniți o dorință. Stabiliți unele dorințe pe post de cadou pentru zile onomastice sau pentru evenimente speciale. Asta îi va ajuta și pentru dezvoltarea rezistenței la frustrare.

Vă povesteam altă dată că eu îi dau băiatului meu bani în fiecare lună, pe care el îi adună la pușculită. Asta îl ajută să își poate îndeplini din dorințe. Și când a fost vorba de bugetul lui a fost clar pentru mine cât de ușor a învățat să prioritize. Sigur, a avut și sprijinul meu o vreme.

Pentru o dezvoltare sănătoasă este necesar să le satisfacem nevoile copiilor noștri, să fim disponibili cu răbdare, blândețe și cu intenția de a privi viața din perspectiva lor. 

Uneori poate fi mai dificil să le satisfacem nevoile copiilor noștri și să facem o analiză nevoi versus dorințe, mai ales atunci când ne stau ca barieră propriile dureri și traume nevindecate. Uneori fix de acolo vine și acea teamă ca nu cumva să ”supărăm” copilul. Nu spune nimeni că trebuie să facem asta singuri. Putem căuta ajutor și resurse în jurul nostru. Putem să ne informăm sau putem apela la un psiholog care să ne ajute să înțelegem ce se întâmplă în interiorul nostru. Să ne vindecăm pentru a putea să fim acolo pentru copiii noștri.

Citește și Care sunt nevoile esențiale ale copiilor și cum putem să le satisfacem?

Sursă poza: Tanaphong Toochinda @ Unsplash

Articolul Nevoi versus dorințe – De ce are nevoie cu adevărat copilul tău? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Situații care îl pot stresa pe copil:

– Teama generată de pandemie
– Lipsa contactului social (cu copiii de vârsta lui)
– Expunerea la știri/informații negative
– Conflicte între părinţi
– Conflicte cu prieteni, colegi, cadre școlare
– Divorţul / lipsa unui părinte
– Boala/moartea unui părinte sau a unei persoane apropiate
– Schimbarea locuinţei, a şcolii, a unui cadru didactic etc
– Apariția unui frate/soră
– Începerea grădiniței/școlii
– Rezultate slabe obţinute la şcoală
– Un program cu prea multe activități
– Un abuz (emoțional, fizic, sexual) 

Comportamentele unui copil stresat. Cum se manifestă stresul la copii:

– Agresivitate
– Schimbări radicale de dispoziție
– Regresie
– Lipsa dorinței de cooperare. Încăpățânare
– Refuzul de a merge la școală/grădiniță/la activități
– Dificultate în a se concentra
– Uitarea frecventă a informațiilor
– Recurgere la minciuni
– Dezvoltare de frici
– Văicăreală
– Nivel imunitar scăzut
– Somatizare – dureri de cap, de burtă, schimbări de temperatură
– Pierderea poftei de mâncare
– Coșmaruri frecvente
– Modificarea programului de somn 

Cum poate fi ajutat copilul expus la condiții stresante:

– Crează un mediu sigur, liniștit, previzibil
– Oferă-i iubire necondiționată
– Crează un atașament sănătos cu copilul
– Vorbește cu el despre situațiile care îl neliniștesc
– Acceptă-i modalitățile naturale prin care își eliberează stresul (plâns/râs/activitate fizică etc)
– Oferă-i sprijin pentru a descoperi modalități sănătoase de eliberare a stresului
– Fii un exemplu pentru el
– Caută sursa stresului și elimin-o dacă se poate
– Discută deschis cu el pentru a avea curaj să vină spre tine să îți povestească
– Joacă-te cu el. Jocul poate reduce nivelului de stres
– Crează momente de bună dispoziție atât pentru copil, cât și pentru tine
– Păstrează-i o rutină zilnică
– Învață-l tehnici de respirație pentru relaxare

Uneori situația care produce un stres copilului este una care produce un stres și părintelui. Uneori ne simțim mai puțin capabili să gestionăm tot acest cumul de tensiuni. Uneori nu cunoaștem suficiente metode de a sprijini un copil într-o astfel de perioadă. Dar nu spune nimeni că trebuie să facem asta singuri. Putem căuta ajutor și resurse în jurul nostru. Să ne îndreptăm către un prieten sau o rudă în care avem încredere și care poate fi un sprijin. Sau putem apela la un psiholog care ne poate ajuta să înțelegem mecanismele care au produs stresul, cele care îl întrețin și mai ales cum putem interveni pentru a veni în sprijinul copilului nostru.

Sursă poza: Jerry Wang @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cum se manifestă stresul la copii și cum putem să îi ajutăm apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.