Vorba aceea, dacă aș fi primit un bănuț de câte ori am auzit expresia “ai grijă, copiii se invata in brate” cu siguranță aș fi locuit acum într-o vilă încăpătoare, pe malul mării. Apoi, până ar împlini David un an, aș ridica una și la munte, așa, nu cumva să mă plictisesc iarna la mare.
Nu există „prea multă iubire”! La „domnul Goe” era prea puțin din altceva.
Copilul meu nu a fost învățat în brațe. Așa s-a născut. Dorind să se lipească de trupul meu, căutând să îl iubesc la fiecare pas făcut. Nu știu cum au fost ai voștri, probabil tot la fel și totuși, “sfătuitorii” sunt de altă părere. Ei susțin că acești “monstruleți” care nu știu a vorbi încă, dar se pare că dețin arta șantajului, pot fi “îmblânziți” cu ușurință, prin ignorare, pentru a scăpa de pericolul de a-ți ține prea mult copilul în brațe. Mare pericol, ce-i drept! Întotdeauna prea multă iubire a dăunat și din prea multă iubire s-au născut numai copii răsfățați precum “domnul Goe”. Sunt ironică, evident 🙂 .
Copiii își trăiesc primele lor 9 luni de viață într-o lume perfectă. Ascultă muzica inimii mamei, o îmbrățișează în fiecare secundă, știind că acolo este casa lor. Apoi, brusc, ajung într-o altă lume, atât de diferită, probabil înfricoșător de diferită. Într-o lume în care primesc mâncare când plâng, sunt schimbați când cineva hotărăște că este timpul, sau când plâng iar. Într-un loc plin de lumină, zgomot, oameni, unde singurul element cunoscut este mama.
Tu cum te-ai simți oare?
Cum ar fi dacă nu ai putea să îți iei singur o cană cu apă când ți-ar fi sete? Dacă ar trebui să stai zeci de minute țintuit într-un loc, să privești un tavan alb și trei plușuri atârnate? Cum ar fi să te doară groaznic o măsea dar să nu primești tratament pentru că medicul nu înțelege ce spui și apoi te mai și dojenește “ce tot plângi atât”? Ar fi greu, nu? Imaginează-ți acum, faptul că în aceste momente, când nu știi altfel cum să comunici, decât prin strigăt fără de cuvinte, ar veni “mama”, știi tu, cea cu lumea perfectă, te-ar privi lung, uneori încruntat, te-ar întreba, într-o limbă pe care, de altfel, nu o cunoști, “de ce plângi” și ar pleca, că na’, e periculos să iei omul în brațe.
Luatul în brațe nu creează dependență și nici nu formează un copil lipit de fusta mamei.
Oricât de periculos ar suna, luatul în brațe nu creează dependență și nici nu formează un copil lipit de fusta mamei. Orice bebeluș își dorește să vadă și mai ales să simtă mama aproape. Frecvența ține de capacitatea lui de a putea realiza activități la vârsta respectivă și de cât de pronunțată este anxietatea de separare. Aceasta apare aproximativ la 7-8 luni, urmând ca în jurul vârstei de 2 ani să intre în declin.
Cu cât ești mai aproape de copil și îi răspunzi la nevoile pe care le are, cu atât el se va simți mai în siguranță. Apoi va deveni din ce în ce mai independent, știind că mama este mereu acolo, pentru el.
Copilul meu adoarme de cele mai multe ori plimbat în brațe. E greu uneori, e mai ușor folosind SSC-ul, devine și mai ușor în multele momente în care, simțindu-mă obosită de kilogramele lui, îl ridic ușor în sus, îmi lipesc fața de fața lui și aștept. Întotdeauna îmi mângâie obrazul ca și cum ar vrea să spună “mami, stai aici, am nevoie de tine, te iubesc”. Rămânem așa lipiți. Îi miros pielea. Miroase a fericire și iubire.
Copilul meu m-a îmbrățișat pe dinăuntru timp de 9 luni și îl voi lasă să mă îmbrățișeze pe dinafară de câte ori va vrea el … oricât de “periculos” ar fi.
Sursă poza: Isaac Quesada @ Unsplash
♦ Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). ♦
Si eu imi voi tine copilul in brate ori de cate ori va avea nevoie
Imbratisez cu totul opinia ta si ai scris atat de frumos 🙂 As vrea cat mai multi parinti sa citeasca asta
Ma bucur cand citesc ceva atat de sensibil scris. Felicitari pentru modul frumos in care iti cresti copilul
Multumesc din suflet
Intr-adevăr, multa lume zice ca e periculos sa il iei mereu in brațe, si eu mi-as lua vila la câta lume m-a înnebunit cu aceasta replica: ” il înveți greșit, devine dependent de tine!” Efectiv sunt enervanți, pt ca eu așa simt nevoia si simt ca asta simte si el. Pana înțelege lumea asta noua in care a sosit si pana capată încredere in tot ce il înconjoara, are nevoie de mama….si asta am sa fac pana o sa crească destul de mărișor. Mama il iubește cel mai mult!’mn
Copilul (bebelus) nu plange degeaba. Intotdeauna are un motiv, si se exprima prin plans. Tinutul in brate este o alinare pentru el. Am o fetita de 1 an si 4 luni, si imi cere zilnic sa o iau in brate, sa o tin la piept. Imi cere „iubire”. Atunci cand este odihnita si se simte bine, singura alege sa se joace, sa mearga, sa exploreze lumea… Nu cere mereu in brate. Cand o doare ceva, gen gingiile atunci cand ii ies dintii, pe langa tratamentele recomandate de medicii pediatrii, tinutul in brate este de neinlocuit. Iar ca parinte, ma simt minunat cand copilul sta lipit de mine si se linisteste. Este un schimb de iubire.
Cel mai frumos schimb de iubire 🙂
Si eu sunt de aceeasi parere….puiutul are nevoie de mami lui
Buna mămici, ma numesc Anka si am un puiut de 1 anisor, ii soarele meu si bineinteles ca il tin in brate tot timpul, doar ca de curand am observat un comportament ingrijorator la puiul meu. Ori de cate ori il las sa fac un dus sau sa ma duc sa cumpar o paine plange dupa mine pana face febra sau vomita si nu pot să-l las cu nimeni nici o secunda. Si cand fac mancare , ii agatat de mine in permanenta pt ca nu pot sa ies din camera fără el. Ce sa fac? Ma ingrijoreaza treaba! Ce fac cand trebuie să-l dau la gradinita si nu o sa fiu langa el? Ma puteti ajuta cu un sfat? Cum am citit commenturile voi nu ati patit asta si as vrea sa stiu daca eu fac ceva gresit.
Nu faci nimic greșit. Și eu mi-am pus întrebările astea când David parcă era lipit de mine și nu puteam nici la toaletă să merg fără el, la propriu. Apoi am citit mai multe despre anxietatea de separare (http://fiiunnume.ro/sa-intelegem-bebelusii-de-ce-plang-dupa-mama-lor/) și am renunțat să mai aud când oamenii din jur mă bombardau cu „vezi s-a învățat în brațe”, „o sa stea mereu dupa tine”, „prea e dependent” bla bla bla. Cum am procedat? I-am răspuns nevoilor si nu l-am respins. La 1-2 luni după ce a implinit un an si a învățat să meargă bine, a trecut si lipeala asta permanenta si eu cred sincer ca a contat enorm ca am fost acolo pentru el si stie ca voi fi mereu chiar si atunci cand nu mai sunt fix langa el.
Super! Doar ca, atunci cand iesiti cu ei in lume, aveti grija de ei, nu va asteptati ca altii sa le poarte de grija cand sar in fata masinii cat barfiti pe bancuta de langa parculet, si educati-i sa se comporte in societate chiar daca au 2 ani.
Pentru ca nu e acceptabil sa urle la masa doar pentru ca nu vor sa manance. Cei din jur nu va apreciaza ca „mame bune”.
Copiii astia ii strica pe cei din jur.
Eu nu gasesc deloc legatura dintre a ține bebelușii în brațe si a nu-i lăsa să plângă neconsolati si comentariul tău care emite o grămadă de judecăți față de oameni pe care nu îi cunosti.
Cred ca a gresit site-ul, i-o fi ramas alt articol in cap, ca altfel nu pricep ce e cu comment-ul asta!
Buna mamici,ma numesc Ana si am o scumpete de fetita de 1 luna si 3 saptamani,ziua doarme si are un chef de viata si rade in continuu cand ma joc cu ea,in schimb seara incepand de la vreo 19 imi adoarme cate 30 de min – 1 ora se trezeste si pana la 1 noaptea numai vrea sa doarma de nici o culoare,nu plange doar se alinta…ii pot schimba eu programul acum sa il va schimba ea pe parcurs cum va creste si isi va schimba mesele???si apropo ce ziceti de ceai si apa la bebelusi in conditia ca ii dau doar lapte praf?
Sa iti traiasca si sa fie sanatoasa. Uite am scris aici despre somnul bebelusilor http://www.cristinabuja.ro/despre-somnul-bebelusilor/
Eu stiu ca ceaiurile sunt recomandate doar in scop terapeutic dar poate te sfatuieste cineva mai experimentat decat mine 🙂 David a fost alaltat pana la 1 an si jumatate. In primele 3 săptămâni de viata i-am dat lapte praf completare dar nu ii dadeam ceai sau apa
Multumesc frumos de raspuns,fetita mea are 5 mese pe zi si seara daca adoarme ori la ora 23 ori la 1 noaptea pana dim la 9 nu se mai trezeste,primele 2 sapt s-a trezit pentru mesele de noapte,si in fiecare seara imi adoarme in pat,pentru ca este agitata si se alinta si daca o pun in patut plange.si la fel toata lumea imi spune ”se invata in pat,se invata in brate”…nici eu nu stiu cum sa fac ☺ o seara buna
Multumesc frumos de raspuns,fetita mea are 5 mese pe zi si seara daca adoarme ori la ora 23 ori la 1 noaptea pana dim la 9 nu se mai trezeste,primele 2 sapt s-a trezit pentru mesele de noapte,si in fiecare seara imi adoarme in pat,pentru ca este agitata si se alinta si daca o pun in patut plange.si la fel toata lumea imi spune ”se invata in pat,se invata in brate”…nici eu nu stiu cum sa fac ☺ o seara buna
Eu zis sa te bucuri de copilul tau cand timp te mai lasa sa il tii in brate, aproape de tine. Timpul trece mult prea repede 🙂
Impresioant de frumos ai vorbit! Chiar simteam nevoia sa citesc asa ceva, sa ma regasesc, sa aud pe cineva ca rezoneaza cu sentimentele mele! Din pacate vad in jur mame reci, care considera ca tinutul in brate este o corvoada si fac orice sa nu „devina obisnuinta”. Trist, foarte trist! Ce este si mai trist!? Atunci cand dai un search pe google gasesti tot felul de pareri „dure” zic eu spuse chiar de medici, sau scrise in articole ca al tau. Cu siguranta ca vor exista mame care sa-i creada pe cuvant si sa condidere ca asa e cel mai bine. Cautand informatii despre luatul in brate, am gasit mai mult despre „cum sa dezveti copilul de luatul in brate”! Ma zgarie pe creier cand vad. Cat timp fratilor „vor profita” de asta? Eu am un puiut de un an si 4 luni care a stat in brate cat a vrut el, si slava domnului, a vrut! A avut si colici si brobleme cu eruptiadentara. In plus, zic eu, este un copil sensibil, care simte nevoia de multa afectiune, iar mami abia asteapta sa i-o ofere :). Acum la un an si 4 luni are 14 kg iar eu il tin in brate cand vrea, il si car pe afara, chiar daca eu am 1,58 m si 50 kg. De cate ori am auzit scuza, nu pot ca e greu…Din punctul meu de vedere este echivalent cu „nu imi doresc”. Sunt chiar fericita cand il simt langa mine si profit cat mai pot, pt ca usor usor se distanteaza de la sine si o sa vina vremea in care ne dorim noi sa-i mai luam in brate si nu o sa mai accepte ei.
Am vazut chiar si aici la comentarii o persoana, si exista atata de multe, care considera ca afectiunea si iubirea sunt nocive; ca nu o sa mai asculte, o sa ni se urce in cap, o sa sara in fata masinii, o sa urle la masa, etc. Sincer, ii compatimesc pe acei copii care cresc in credinta asta 🙁
Sfatul meu: Iubiti-va copiii neconditionat si veti fi cu totii fericiti si iubiti la randul vostru!
Cat ma bucur cand citesc despre alte mamici care nu se lasa influentate de gura lumii si isi tin copilutii in brate fara teama. Si noi am trecut prinmai multe etape- se invata in brate, se invata in sistemul de purtare/nu o sa vrea sa mearga singur, e dependent de tine daca vrea sa te simta langa el cand doarme etc.