Adulții pot răspunde la întrebarea „Pentru ce sunt eu recunoscător azi?” sau ”Ce mi-a adus bun ziua de azi?”. Dacă aveți un copil mai mic cu care vreți să faceți această tehnică, dar nu știe să scrie, puteți să scrieți voi, sau să îl puneți pe el să deseneze.

Din când în când vă invit să deschideți borcanul, să vă amintiți cât bine există în viața voastră.

Ce am folosit:

– un borcan/ cutiuță / panou de plută

– bilețele colorate

– pix/cariocă

Cum am procedat:

Am găsit în casă un borcan (cu capac filet am avut noi). L-am decorat împreună și am tăiat mai multe bilețele din post-it-uri colorate. În fiecare zi notează pe un bilețel un momentan din ziua în curs, care lui i-a creat plăcere și despre care își amintește cu drag. Apoi împăturește bilețelul și îl pune în borcan.

Puteți să folosiți în loc de borcan, o cutiuță sau un panou de plută unde să prindă bilețelele. Vă recomand să păstrați panoul/borcanul la vedere atât pentru a vă aminti să completați bilețelul cât și pentru simplul fapt că văzându-l, cel mai probabil, mintea voastră va porni să se gândească la ce ați trăit bun și plăcut în ziua respectivă.

Care sunt oportunitățile de învățare:

– Focalizarea atenției asupra propriilor sentimente și percepții interioare

– Exersarea capacității de exprimare

– Exersarea exprimării emoțiilor pozitive

– Favorizarea conectării

– Dezvoltarea unei viziuni pozitive asupra vieții

Mai multe idei de jocuri și activități pe categorii de vârstă și dezvoltare de abilități găsiți aici.

Sursă poza: Ravi Palwe @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Tehnică pentru dezvoltarea unei viziuni pozitive asupra vieții apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Cum se procedează?

Scrieți cele mai importante reguli, pe o coală de hârtie, și o afișați undeva la vedere. Eu am propus frigiderul, fiind de altfel un loc vizitat zilnic, chiar de mai multe ori pe zi . Faceți această listă împreună cu copilul, discutând cu el despre importanța acestor reguli. Îl puteți invita și să o coloreze sau să deseneze ceva ce își dorește.

Această listă vă poate ajuta și când vine altcineva să stea cu copilul, de exemplu bunicii, sau mătușa, bona etc. Atunci e important să fie vizibile mai ales acele reguli foarte importante, de neschimbat. Sigur, bunicii pot spune că lista e mai mult pentru ei decât pentru copil … ceea ce nu ar fi departe de adevăr .

Nu uitați:

Schimbați regulile atunci când nu mai sunt valabile. Na, copiii mai și cresc, așa că și regulile devin altele.

Este important ca ambii părinți să fie de acord și mai ales să respecte același reguli și limite. Altfel este cu atât mai bulversant pentru copil si mai greu să le accepte și să le respecte și el.

Consecvența este necesară pentru a conduce la respectarea regulilor și limitelor. Copiii testează permanent și asta este în regulă, dar să nu uităm că tind să le respecte pe acelea care rămân valabile.

Această tehnică poate fi folosită și în activitățile de grup cu copiii, atunci când se stabilesc regulile de grup. Important este să fie expusă la vedere. La fel poate folosită și în grupurile pentru adulți  .

Sursă poza: Glenn Carstens-Peters

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Tehnică pentru fixarea regulilor – Lista de pe frigider apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Tipul de experiențe relaționale pe care le-am avut în copilărie determină modul în care ”privim” relațiile la vârsta adultă, în trei mari direcții:

1. Capacitatea de a recunoaște adulții potriviți și disponibili.
2. Așteptările pe care le avem de la ceilalți. Ne „așteptăm” să fie conform tiparului pe care îl cunoaștem.
3. Capacitatea de a iniția și menține relații sănătoase.

Toate aceste aspecte influențează tipul de persoană cu care alegem să intrăm în relație și modul în care aceasta din urmă ne tratează.

Teoria atașamentului, una dintre cele mai cercetate teorii din domeniul psihologiei relaționale, descrie în detaliu cum tipul de atașament pe care l-am avut cu părinții noștri, ne dezvoltă în noi ideea despre ”cum arată dragostea” și așteptările pe care le avem de la cei cu care intrăm într-o relație. Mai mult de atât ”familiaritatea” este reconfortantă. Se pare că mergem până într-acolo unde confundăm ”chimia” relației cu ceea ce este de fapt familiaritatea copilăriei noastre.

Conform teoriei atașamentului, dezvoltăm un stil de atașament sigur (securizant), cel care ne ajută să creăm relații sănătoase, dacă părinții noștri au fost receptivi și disponibili la nevoile noastre în copilărie, făcându-ne să ne simțim iubiți și în siguranță. Ca adulți reușim să dezvoltăm relații sănătoase în care avem capacitatea de a ne recunoaște și verbaliza propriile nevoi și de a ni le satisface, dar și de a fi deschiși la nevoile celuilalt. Avem încredere în oameni, în lume. Suntem disponibili să ne arătăm vulnerabilitățile pentru a crea o relație cu adevărat intimă și știm să percepem și față de cine putem face asta. Nu intrăm în relații abuzive. Ne trasăm limite și granițe clare. Ne permitem să simțim și să manifestăm iubire. Creăm relații baze pe conexiune reală.

Când părinții nu au fost receptivi și disponibili, dezvoltăm un stil de atașament nesigur, manifestat ca atașament anxios, evitant sau dezorganizat. Cum se manifestă aceste tipuri de atașament nesigur la copii și ulterior la vârsta adultă?

Atașamentul evitant.

Se dezvoltă atunci când părinții au neglijat nevoile copilului. Acești copii dezvoltă convingerea că nimeni nu este acolo pentru a le satisface nevoile. La vârsta adultă tratează conflictele tot în mod evitant. Manifestă o atitudine fie pasivă, fie de retragere, deși în interior trăiesc o furtună. Ca adulți se manifestă ca fiind foarte independenți. Între noi fie vorba, independența nu este opusul la ”a nu depinde de cineva”. Este mai degrabă manifestarea de tipul ”pe alții nu mă pot baza așa că nici nu îi mai caut”. Opusul dependenței este de fapt autonomia.

Atașamentul ambivalent (anxios).

Se dezvoltă atunci când părinții au fost inconsecvenți în a fi receptivi și disponibili, situație care face copilul să nu mai știe la ce să se aștepte de la părinte, simțindu-se confunz și nesigur în mediul lui. Ca adult are tendința de a se lega de partenerul în care de fapt nu are cu adevărat încredere pentru că, inconștient, se ”așteaptă” la inconsecvență și de la el. Față de conflictele care apar în relație are o atitudine de exacerbare venită din teama de a nu fi respins.

Atașament dezorganizat.

Se dezvoltă atunci când copilul trăiește într-un mediu abuziv în care învață să îi fie frică de părinții lui pe care îi percepe ca fiind o amenințare. Copilul trăiește într-un mediu plin de nesiguranță, durere și incertitudine. Pentru a face față unui astfel de mediu, de cele mai multe ori, copiii se disociază încercând să blocheze experiențele traumatice din conștiință. Acești copii ajung adulți cu o autoreglare emoțională deficitară. Uneori cu manifestări violente de furie. Uneori par ca fiind lipsiți de empatie și compasiune. Crează de obicei relații conflictuale și haotice tocmai pentru că nu au încredere în cei din jur și percep lumea ca fiind un loc periculos. Conflictele inevitabile care apar în cadrul relațiilor sunt tratate cu furie și uneori chiar violență.

Bine, bine și acum ce facem dacă am avut un atașament nesigur în copilărie? Îl putem schimba?

Da! Nu o să vă mint că este ușor, e nevoie de mult efort, dar vă spun sigur că se poate. Terapia individuală poate fi de mare ajutor. Este important ca mai întâi să conștientizați care este tipul de atașament în baza căruia funcționați și în baza căruia faceți alegeri și acțiuni în relațiile pe care le aveți. Apoi mergeți către următorul pas, cel de rescriere interioară.

Sursă poza: Simon Rae  @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Relațiile din copilărie influențează modul în care ne creăm relațiile la vârsta adultă apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Are propria viață, nu o suprapune peste cea a copilului și nu transformă drumul copilului, în propriul lui drum.

Un părinte sănătos emoțional are pasiuni, preocupări, prieteni. Are propria viață familială, profesională și socială. Nu îi transformă pe copii în scopul suprem al vieții lor. Au propriul drum. Nu îi transmite copilului presiunea de a-i îndeplini visele lui neîmplinite. 

Acceptă propria imperfecțiune și imperfecțiunea copilului.

Știe că așteptând foarte mult de la el și de la copil va crea o presiune internă care îngreunează procesul de creștere. Știe că nici el nu va excela în absolut tot ce face, dar nici copilul lui. Atunci se va concentra pe a deveni o versiune cât mai bună a lui și îl va învăța și pe copil să facă același lucru. 

Se raportează realist la situațiile dificile, caută soluții și le transformă în posibilități de creștere.

Păstrează această abordare atât pentru el însuși cât și pentru copilul lui. Când apar situații dificile pentru copil (note mici, conflict cu prietenii, concursuri la care nu ajunge pe podium etc), îl încurajează să învețe din ele și să se uite la ce poate face mai bine data viitoare, ce poate îmbunătăți la el însuși. Nu îl transformă într-o victimă. În schimb îl ajută și îl învață cum să găsească modalități pozitive de a se raporta la o situație indiferent de circumstanțe.

Știe să își tolereze și să își gestioneze sentimentele de vinovăție. Ia decizii pentru binele copilului, nu pentru a evita vinovăția.

Vinovăția este un sentiment care apare frecvent atunci când deciziile pe care le iei pentru binele copilului, nu sunt ușor de acceptat. Copiii pot cere lucruri imposibile sau care le pot face rău. Să se uite mult la televizor, să mănânce dulciuri pe post de cină, să se culce foarte târziu, să le cumperi toate jucăriile din magazin, să nu te duci la serviciu ca să stai cu el acasă etc. Atunci când accepți astfel de cerințe nu din motive care țin de siguranța lui, ci pentru a nu te mai simți vinovat fiindcă ”superi” copilul, nu înseamnă că îi oferi un mediu sănătos.

De asemenea poți crea și un mediu instabil atunci când regulile nu sunt respectate. Acum permiți să mănânce ciocolată în loc de ciorbă, data viitoare îi spui nu, fără o regulă clară, până când el nu mai știe ce se poate și ce nu. Și un copil mic nu este în măsură să facă mereu alegeri sănătoase, aceasta este responsabilitatea părintelui. Și tot el este și un model.

Îl ghidează pe copil să ia decizii corecte și nu folosește scurtături pentru a evita disconfortul.

Evită să decită tot pentru copil și nici nu îl lasă pe el să decidă tot fără părinți. Găsește un echilibru între a-i permite să ia propriile decizii, încă de mic, pentru a învăța cum se iau decizii, și între a lua prea multe decizii, imperativ și pentru toți (copiii care decid ce mănâncă toată lumea la masă, când merg și unde, cu cine se văd sau nu, fără a lua în considerare și nevoile celor din jur).

Știe că dacă face totul pentru copilul lui îl va ultraproteja și îi va crea o imagine nerealistă asupra vieții. Evită să îmbrace copilul care este deja mare, doar pentru a pleca mai repede, să îi cumpere o jucărie scumpă doar pentru că plânge, să strângă jucăriile pentru că el refuză etc.

Își permite să fie liber în a explora viața și îl lasă și pe copil lui să facă asta.

Nu se lasă ghidat de frici, deși știe că lumea poate fi un loc periculos. Își crește copilul cu deschidere, îi permite să fie curios, să experimenteze, să încerce, să cadă, să crească. Nu îl pune într-un glob de cristal. 

Își asumă responsabilitatea propriilor decizii și simțiri și îl învață pe copil să fie responsabil.

Nu se teme să implice copilul în rezolvarea treburilor casnice, să îl învețe care sunt responsabilitățile lui, să îi dezvolte empatia față de cei din jur, să își asume responsabilitățile pentru propriile acțiuni și să îi dezvolte simțul realității. Acceptă propriile emoții, chiar și pe cele dureroase și le acceptă și pe cele ale copilului. Nu încearcă prin orice metodă să îl înveselească când este supărăt pentru că știe că asta este o distragere de la propriile emoții. Îl învață în schimb ceea ce știe și el – autoreglare emoțională. 

Are capacitatea de autoanaliză. Înțelege de unde îi provine durerea și ce îi dictează și îl învață pe copil cum să tolereze propriile momente de durere și tensiune.

Este dificil pentru un părinte să conțină emoțiile dureroase ale copilului. Un părinte sănătos emoțional înțelege că nu își poate proteja copilul de toate durerile de pe pământ. Și că de fapt nici nu l-ar ajuta să o facă. Copiii au nevoie să învețe să tolereze disconfortul, tensiunea, frustrarea, durerea emoțională. Iar părintele îl poate ajuta să câștige această încredere că poate face față situațiilor dificile din viață.

Practică o educație pozitivă în care nu confundă disciplina cu controlul.

Îl învață pe copil despre consecințe și evită pedeapsa pentru că știe diferența dintre ele. Consecințele transformă copilul într-un adolescent și adult responsabil, care se simte iubit, cu stimă de sine bună. Iar scopul părinților sănătoși emoțional este de a dezvolta în copiii lor abilitățile de autodisciplină.

Rămâne fidel propriilor valori și lui înșăși.

Într-o lume agitată, tentantă, rapidă, un părinte sănătos emoțional își rămâne fidel lui și valorilor pe care și le-a creat în jurul lui. Nu este preocupat de cum arată în lume și pe rețelele de socializare și în cărți. Este preocupat de relația pe care o are cu el însuși, cu copilul lui și cu oamenii pe care îi iubește. Și caută să creeze relații autentice și deschise.

Sursă poza: Jon Flobrant @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cum este un părinte sănătos emoțional în relație cu copilul lui apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Eu am folosit tehnica aceasta când îi era mai greu să rămână la grădiniță. După cum spune David așa de frumos, ”Mie îmi este greu cu despărțirea, mami”. Și încă o folosesc din când în când. 

Cum procedez?

Mă aplec pe vine, să fiu la nivelul lui, sau mă așez pe bancă și îl iau pe picioarele mele și îi spun: 

„Imaginează-ți că mă faci mică, mică, mică de tot, așa, cum ai împături un șervețel„.

Îi exemplific cu mâinile, cum împăturesc și apoi apuc ce a rezultat, ca și cum aș ține un fir de praf între degetul mare și arătator.

„Acum, când sunt mică, mică, mică de tot, pune-mă aici, în inimioara ta„.

El apucă ”firul de praf” și îl pune pe inimioară. Uneori îl pun eu. 

„Și eu te pup, aici, pe inimioară, să simți și mai bine că sunt cu tine. Și când ți se va face foarte dor de mine, pune mânuța aici pe inimioară și mă vei simți cu tine. Pentru că iubirea mea e mereu tine„.

La final ne îmbrățișăm și îi spun … mai mult pentru mine și el știe asta :

 „Hai să ne îmbrățișăm inimă pe inimă, să îmi umplu și eu inima cu tine, să îmi țină până mă întorc de la serviciu„. 

”Fă-mă mică și pune-mă în inima ta” este o tehnică pe care aș aplica-o și în lucrul cu copiii, individual sau în cabinet, adaptată nevoii copilului (copiilor). Mă gândesc să o testez și cu adulții în cabinet, ca tehnică experiențială, chiar dacă în cazul oamenilor mari gândirea magică nu mai are aceeași dimensiune ca la copii .

Sursă poza: Isabel Lenis @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul ”Fă-mă mică și pune-mă în inima ta” – o tehnică pentru despărțire apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Mă iubește și dacă îl cert?

Indiferent ce și cum face un părinte, niciun copil nu va renunța să îl iubească. Aș vrea ca asta să vă rămâne în voi și să vă ajute atunci când ce vă doriți pentru ei, nu vă iese. Aș vrea în același timp să nu vă țină în confortul zicalei ”Lasă, nici părinții mei nu au făcut și nu au dres și uite ce bine am ieșit eu”. Că nu ești tocmai bine dacă te tot doare sufletul. Și pe câți dintre noi nu ne doare !?

Nu vă duceți în habotnicia de a fi un părinte perfect, dar nici nu vă mulțumiți doar cu faptul că îi iubiți. Perfecți nu aveți cum să fiți. Doar iubirea nu vă va ajuta să nu vă scoateți propriile dureri de copil în relația cu copilul vostru.

Transmit copilului limitele și temerile mele?

Știu că mulți părinți își doresc să crească copii fericiți. Știu că suntem o generație care este din ce în ce mai atentă la nevoile copiilor și capacitățile lor și la modul în care își pot dezvolta abilitățile pentru propriul bine. Și mai știu că intenția aceasta nobilă nu are întotdeauna și rezultatele dorite. De ce? Pentru că nu poți privi cu adevărat clar către copilul tău când te dor rănile și pentru că este greu să distingi clar care sunt nevoile copilului tău când îți urlă nevoile tale în urechi. Și în astfel de vârtejuri este foarte ușor să confuzi nevoile copilului cu ale tale, să îi transmiți limitele și temerile tale, să crezi că strategiile bune pentru tine sunt bune și pentru el, că el simte cum simțeai și tu la vârsta lui.

Am puterea să fiu un bun părinte?

Cu cât vă cunoașteți mai bine pe voi înșivă, cu cât vă vindecați rănile, cu atât veți putea să fiți mai deschiși, mai liberi, mai flexibili, mai ”acolo” pentru copiii voștri. Aveți în voi toată această putere de a fi părinți buni, doar că resursele de care aveți nevoie pot fi blocate în experiențele  timpurii dureroase, nevindecate încă. Și copiii au această putere de a oglindi neajunsurile noastre.

Vă așteptăm la atelierul de lucru ”Vrei un copil fericit? Începe cu tine!”. Înscriere se face accesând formularul acesta https://forms.gle/ggd33M2SazQ6GC588 . Locul va fi garantat doar după plata integrală prin virament. După completarea formularului veți primi un e-mail cu detaliile despre plată.

Alte date tehnice:

Psihologi: Cristina Buja & Oana Budiș
Ziua: Sâmbătă, 23 noiembrie 2019
Orele: 10:00 – 13:00
Număr locuri: 15
Locația: Str General Nicolae Haralambie, nr 37
Preț: 130 lei/persoană (pentru cupluri prețul este de 220 lei/cuplu)

Evenimentul îl găsiți și pe Facebook, aici.

(Sursă poză: just_shot_of_jameson)

Articolul Să privești înăutrul tău și să te cunoști este o lecție fundamentală când vrei să crești un copil fericit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

În continuare suntem mai degrabă tentați să privim mai mult spre copil și mai puțin spre noi. 

Vedem un comportament pe care nu îl dorim și ne punem imediat să îl îndreptăm. E adevărat, comportamentul sare primul în ochi. Dar uităm 2 elemente importante:
– în spatele unui comportament neplăcut este o nevoie neîmplinită.
– copiii se manifestă în oglindă cu noi.

Nu avem cum să îi învățăm pe copiii noștri ceea ce noi nu știm!

Am auzit de multe ori și am spus și eu de multe ori că ”Vreau să cresc un copil fericit!”. Va crește așa și va rămâne așa, dacă noi vom fi. Am zis mereu că vreau să îl învăț pe copilul meu să iubească viața. Dar eu o iubesc? … m-am întrebat într-o zi. Că aș vrea să se iubească pe el, să știe ce își dorește și să trăiască încercând să obțină ce îl face împlinit. PE EL, nu pe ceilalți. Dar eu mă iubesc? … m-am întrebat într-o zi.

Vrei un copil fericit? Începe cu tine!

Fii conștient de ce ai în interiorul tău și aduci în relația cu copilul. Vindecă. Învață să te uiți cu atenție la tine și la binele tău și să îți trăiești viața în acord cu asta. Este o lecție fundamentală când vrei să crești un copil fericit.

Știți!? Noi am fost ca ei, ei vor fi ca noi!

Acesta este subiectul central al grupul de lucru ”Vrei un copil fericit? Începe cu tine!”. Este despre tine! Părinte care îți dorești să fii o variantă cât mai bună a ta pentru a putea să le oferi copiilor un exemplu de relaționare sănătoasă cu cei din jur. Adult care îți dorești să devii părinte și înțelegi că propriile dureri nerezolvate pot apărea în relația cu viitorii copii.

Beneficiile participării la acest grup de lucru:

– Vei fi parte dintr-un grup securizant care să te ajute în dezvoltarea abilităților parentale;
– Vei afla despre tipurile de temperament și impactul lor asupra modului în care îți construiești relația cu copilul;
– Te vei detensiona și te vei autodescoperi prin exercițiile practice;
– Vei afla despre caracteristicile unei iubiri sănătoase;
– Vei privi în tine să te întrebi, poate pentru prima dată, care este calea pe care ai nevoie să o urmezi, să ajungi înapoi la tine.

Date tehnice:

Psihologi la datorie: Cristina Buja & Oana Budiș
Ziua: Sâmbătă, 23 noiembrie 2019
Orele: 10:00 – 13:00
Numar locuri: 15
Locația: Str General Nicolae Haralambie, nr 37
Preț: 130 lei/persoană (pentru cupluri prețul este de 220 lei/cuplu)

Înscriere se face accesând formularul acesta https://forms.gle/ggd33M2SazQ6GC588

Locul va fi garantat doar după plata integrală prin virament. După completarea formularului veți primi un e-mail cu detaliile despre plată.

Evenimentul îl găsiți și pe Facebook, aici.

* Valoarea a 15% din fiecare bilet va fi donată Fundației Regale Margareta a României, pentru a sprijini copiii să continue să meargă la școală … pentru că școala schimbă povestea copiilor sărăci.

Articolul Grup de lucru ”Vrei un copil fericit? Începe cu tine!” apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Bineînțeles totul a inclus și:

– Explicații despre cum nu este politicos să întrerupi … multe explicații 

– O foarte scurtă pauză în care îi spuneam „Te rog, așteaptă 3 minute” sau câte credeam că am nevoie.

– Discuții cu el după ce trecea momentul și eram conectați. Îi explicam că este important pentru mine să pot să vorbesc la telefon sau cu persoana din fața mea. 

Dar tehnica asta a venit într-o completare fix pe fix. I-am spus că, atunci când vorbesc și el vrea să îmi spună ceva, să își țină gândul între degete și să își imagineze cum stă gândul acolo. Asta îl ajuta să nu uite, așa cum se tot plângea. Acesta era de fapt motivul pentru insista să îmi spună fix atunci ceva. Este o tehnică care dezvoltă răbdarea și lucrează imaginația. Iar pe mine mă ajută să port conversații normale. Și să nu le întrerup des fiindcă doar îi fac semnul cu degetele și el știe. 

Sigur că mai sunt scăpări și momente când mă trage de fustă, pantaloni sau ce oi avea pe mine și insistă „Mami, mami, uit, uit, l-am pus între degete, dar uit„. :)) 

”Ține gândul între degete” este o tehnică bună și pentru lucru de grup cu copiii, pentru a putea să vorbească pe rând. Și sincer, e o tehnică pe care eu am folosit-o și la un grup de dezvoltare emoțională pentru adulți . 

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul „Ține gândul între degete” – o tehnică bună atunci când te întrerupe copilul apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.